Deputații au discutat astăzi moțiunea de cenzură împotriva guvernului depusă de opoziția comunistă în legătură cu tranzacțiile controversate de la Banca de Economii și Aeroportului Internațional Chișinău.
La nici trei minute după ce a fost respinsă moţiunea de cenzură, deputatul comunist Grigori Petrenco a anunţat că opoziţia cere din nou demisia guvernului, de această dată motivul fiind tergiversarea soluţionării conflictului transnistrean şi instituirea punctelor de control al migraţiei la Nistru.
Deşi s-au arătat nemulţumiţi de activitatea actualului guvern, deputaţii care nu au susţinut moţiunea de cenzură, au declarat că votează împotrivă pentru a nu declanşa o nouă criză politică în ţară.
Înainte de votarea moţiunii, premierul Iurie Leancă a apărat guvernul spunând că decizia de a concesiona aeroportul Chişinău a fost condiţionată de necesitatea de modernizare a aerogării: „Potrivit contractului de concesionare, 245 de milioane euro vor fi investiţi pentru dezvoltarea aeroportului. O astfel de investiţie din bugetul statului a fost imposibilă. Iată de ce a fost transferat la un management privat – o cale mai sigură şi rapidă de dezvoltare. Investiţia va fi monitorizată cu maximă atenţie şi sunt convins că toţi cei care pun la îndoială această decizie vor vedea deja la anul primele rezultate la Aeroportul Chişinău”, a dat asigurări premierul.
Referindu-se la cel de-al doilea motiv invocat de comunişti – cedarea Băncii de Economii unor investitori privaţi, premierul Leancă şi-a reconfirmat convingerea ca a fost singura soluţie fezabilă şi perfect legală: „Decizia a fost departe de a fi ideală, dar ne-a permis să readucem stabilitatea la Banca de Economii. O investiţie de un miliard de lei în schimbul a 22% din acțiuni a scos în afara oricărui pericol economiile făcute de cetățeni, dar a permis statului să îşi menţină dreptul de veto ca să îşi protejeze interesele. Mai mult, veniturile aduse de Banca de Economii din 2010 până acum au fost modeste, de aproape 6 milioane de lei. În condiţiile în care se va face o administrare corectă, cota de 33% deţinută în prezent, va aduce venituri mult mai mari.”
Mai mulţi deputaţi comunişti nu au ezitat să lanseze de la tribuna Parlamentului acuzaţii în adresa Coaliţiei de guvernământ, ameninţându-i membrii cu închisoarea în cazul unei eventuale reveniri la putere a PCRM.
Iată, de exemplu, poziţia deputatului comunist Eduard Muşuc: „Iurie Leancă, care săptămâna trecută s-a temut să vină aici, să discutăm despre situaţia de la Banca de Economii şi Aeroport, el, cu tot Guvernul, se face vinovat de situaţia din ţară, dar în primul rând mă refer la chestiunile care intră în moţiunea de cenzură: mă refer la furtul în proporţii deosebit de mari la Banca de Economii şi înstrăinarea aeroportului internaţional. Aceste două cazuri servesc temei nu doar pentru demiterea Guvernului, dar şi pentru tragerea la răspundere a acestui guvern în corpore, conform Codului Penal, pentru ceea ce va şi pleda fracţiunea noastră.”
Chiar dacă majoritatea parlamentară a reconfirmat solidar sprijinul pentru guvernul Leancă, credibilitatea executivului a avut de suferit, consideră mai multi experţi, care îi recomandă cabinetului de miniştri să convingă cetăţenii de oportunitatea şi utilitatea măsurilor întreprinse, mai cu seamă a celor nepopulare.