Prelucrarea trecutului est-german oscilează, totuşi, în mare măsură, între cercetare empirică şi analiză istorică, între diletantism şi obiectivitate, între legende, conspiraţionism şi tendinţe de răzbunare subiectivă, între forme ale discursului consternat şi cel obiectiv-ştiinţific, între colportaj şi discursul ideologic resentimentar.
Reconsiderarea ştiinţifică, istorică şi artistică
Astfel, în multe lucrări publicate de-a lungul anilor se poate constata utilizarea unor formule multiple de interpretare a documentelor şi un discurs stilistic eterogen. Deschiderea fără restricţii a arhivelor aparatului de partid est-german, fără respectarea embargoului legal de 30 de ani (valabil în cazul arhivei Ministerului de externe est-german, de pildă) a facilitat cercetarea, dar a impulsionat şi diletantismul unor istorici necalificaţi, proveniţi din grupurile de opoziţie sau din rîndurile unor jurnalişti în căutare de naraţiuni inedite şi senzaţionale din viaţa nomenclaturii.
Astfel, au apărut o sumedenie de biografii şi studii dedicate unor personalităţi publice est-germane, de la liderul stalinist de partid, Walter Ulbricht, la şeful Stasi, Erich Mielke, pînă la cancelara Angela Merkel, prezentată în anul alegerilor 2013 într-o exagerată postură de activistă a organizaţiei tineretului comunist (FDJ).
Avînd o componentă bulevardier-senzaţionalistă evidentă, în scrierea intitulată „Prima viaţă a Angelei M.”, actuala şefă a guvernului federal este zugrăvită ca o comunistă reformatoare, reproşîndu-i-se, indirect, faptul că nu fusese o disidentă şi că s-a alăturat abia înaintea prăbuşirii regimului comunist mişcării est-germane de opoziţie.
Multe din cele peste 3000 de cărţi care se ocupă de problematica est-germană nu rezistă unor analize ştiinţifice serioase, mai ales cele strict subiective cu tentă autobiografică, tributare dihotomiei simplificatoare, victimă-făptaş.
Pe de altă parte, cercetarea serioasă s-a axat aproape exclusiv
Încercări mai mult sau mai puţin reuşite axate pe tema reconsiderării trecutului pot fi identificate şi în domeniul literaturii, cinematografiei sau artelor.
Un exemplu arhicunoscut este filmul „Viaţa celorlalţi” (Das Leben der Anderen), realizat de Florian Henckel von Donnersmarck în anul 2006, care a obţinut un premiu Oscar pentru cea mai bună producţie cinematografică străină. În centrul acţiunii se află un ofiţer Stasi, însărcinat să urmărească pe un dramaturg.
Ofiţerul devine, în ultimă instanţă, un soi de complice al dramaturgului cu idei opuse liniei oficiale. Pe lîngă o serie de aspecte neverosimile privind activitatea Stasi (de pildă, scena interceptării convorbirilor dintr-un apartament în podul casei), criticii filmului au reproşat regizorului, pe bună dreptate, crearea unei imagini a „securistului bun” pentru care în realitatea est-germană, practic, nu există – sau nu se cunoaşte - vreun echivalent.
Un alt film în centrul căruia se află protestele paşnice din Leipzig, care în 1989 au impulsionat mişcările de opoziţie, contribuind astfel la prăbuşirea regimului, este producţia lui Frank Beyer, „Biserica Sf. Nicolae” (Nikolaikirche), din 1995. Filmul are la bază un scenariu scris de fostul deţinut politic est-german Erich Loest (1926-2013), autorul romanului omonim. Atît romanul, cît şi filmul se pierd în simplificări şi colportaje, de care suferă şi alte producţii literar-artistice care şi-au propus să tematizeze complexitatea şi aspectele specifice fenomenului autoritar comunist din Germania răsăriteană.
Şi în literatură a fost tematizat trecutul RDG-ului, însă pînă-n prezent lipseşte marele roman de succes care să prezinte într-un mod convingător, estetic, faţetele complicate ale sistemului.
