După o duminică încărcată politic, cu zeci de mii de persoane care au participat la mitingul pro-Europa de la Chişinău, săptămâna începe pe o notă mai uşoară, gastronomică.
Viceministrul economiei, Octavian Calmâc, marchează lansarea ediţiei a IV-a a Campionatului Gastronomic Internaţional.
Iar Procuratura Generală organizează o conferinţă de presă despre ancheta legată de intoxicaţiile în masă de la restaurantul de la Poşta Veche.
În actualitatea internațională, Comisia pentru politică externă a Parlamentului European discută alagerile prezidenţiale din Georgia, cu o zi înainte ca la Geneva să fie reluate negocierile ruso-georgiene. Cea de a 25-a rundă a tratativelor se va concetra pe consecinţele scurtului război din august 2008.
La Cairo începe procesul intentat fostului preşedinte Muhammed Morsi, acuzat de îndemn la uciderea manifestanţilor, care protestau în decembrie 2012 în centrul capitalei egiptene.
Rusia marchează Ziua Unităţii Naţionale, creată în 2005 pentru a înlocui 7 noiembrie, ziua revoluţiei bolşevice. La Moscova sunt planificate peste 20 de evenimente. Prin acestea şi „Marşul ruşilor”, organizat de grupările naţionaliste, care speră să atragă peste 30 de mii de participanţi.