Linkuri accesibilitate

Andrei Usatâi: clădirile Spitalului de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă” şi ale celui de Traumatologie şi Ortopedie vor fi scoase din lista de privatizări


Valentina Stratan: Orice încercare de a scoate la privatizare clădirile spitalelor de stat este primejdioasă, în lipsa unei strategii clare de reformare a domeniului sănătăţii.


Prin decizia de a include în lista întreprinderilor scoase la privatizare şi clădirile a două spitale de stat - cel de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă” şi cel de Traumatologie şi Ortopedie, autorităţile şi-au atras critici, fiind învinuite că ar acţiona ilegal, pe motiv că ar fi ambele monumente istorice, deci nu pot fi înstrăinate. De asemenea, medicii de la cele două instituţii vorbesc şi despre riscul transformării Republicii Moldova „într-un focar de infecţii la hotarul Uniunii Europene”. Hotărârea a fost contestată şi la Curtea Constituţională de către deputaţii liberali. Lăsând la o parte aspectul patrimonial, Diana Răileanu a încercat să afle cum funcţionează privatizarea în domeniul sănătăţii şi ce efecte are asupra calităţii serviciilor oferite? Relatează Diana Răileanu:

Decizia de a supune privatizării o instituţie sau alta e motivată în cele mai dese cazuri de autorităţi în felul următor: „este administrată ineficient, generează pierderi la buget şi oferă servicii de proastă calitate cetăţenilor”.

Cu aceleaşi expresii a operat şi ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi, explicând pentru postul nostru de radio raţionamentele care au stat la baza deciziei de a înainta spre privatizare Spitalul de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă” şi cel de Traumatologie şi Ortopedie. Andrei Usatâi spune că beneficiarii finali ai tranzacţiei ar fi cetăţenii, or investitorul care ar urma să privatizeze clădirile celor două instituţii medicale se va obliga să construiască alte spitale, adaptate cerinţelor europene:

„Este o iniţiativă bună, care prevede îmbunătăţirea baza tehnico-materială a ambelor spitale. Adică, viitorul antreprenor sau partener privat este obligat conform condiţiei unei legi speciale adoptate în 2007 să construiască două spitale, unul „Toma Ciorbă” şi altul de Traumatologie. Ce e rău în faptul că vrei să obţii un spital nou dotat cu tehnologii moderne?”

Europa Liberă: Din punctul Dvs. de vedere, de ce această decizie a întâmpinat neînţelegere în societate?

Andrei Usatâi
Andrei Usatâi
Andrei Usatâi: „Deoarece avem mentalitate comunistă, socialistă, dar construim capitalism totodată. Atâta timp cât construim capitalism cu mentalitate comunistă nu o să ajungem nicăieri.”

Fără a pune la îndoială nevoia renovării instituţiilor medicale, directorul Spitalului de boli infecţioase „Toma Ciorbă”, Victor Deatişen, invocă lipsa de transparenţă în majoritatea deciziilor şefilor de la Sănătate care vizează reformarea instituţiilor medicale. Bunăoară, aminteşte Victor Deatişen, anul trecut, a fost contestată şi, într-un final, stopată intenţia Ministerului Sănătăţii de a uni sub un singur management - cel al Spitalului Clinic Republican - Spitalul de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă”, Institutul de Cardiologie şi Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie:

„Acuma se încearcă o altă cale, o cale de privatizare a terenului şi bunului imobil. Nu figurează acolo colectivul spitalului, nu figurează singură instituţia juridică, figurează doar suprafaţa de peste 2 ha şi imobilul care se propune spre privatizare. E clar că aşa optimizare şi reforme noi nu recunoaştem – prin lichidare. Nu este cazul, fiindcă sistemul de sănătate la moment are nevoie de ramura bolilor infecţioase.”

Deputata democrată Valentina Stratan, membră a Comisiei parlamentare pentru protecţie socială, sănătate şi familie, e de părere că orice încercare de a scoate la privatizare clădirile spitalelor de stat este primejdioasă în lipsa unei Strategii clare a Ministerului Sănătăţii privind reformarea domeniului:

Valentina Stratan
Valentina Stratan
„Avem nevoie de o lege a spitalelor unde s-ar stipula foarte clar nomenclatura spitalelor, tipologia spitalelor şi atunci nu am avea aceste discuţii interminabile. Atunci când iniţiem discuţii de acest gen cred că este cazul să spunem ce facem cu acest spital, ce facem cu colectivul, cu angajaţii acestui spital?”

De asemenea, e de părere Valentina Stratan, înainte de a promite oamenilor servicii medicale mai bune, în schimbul înstrăinării bunurilor de stat, şefii de la Sănătate ar trebui să explice şi cu cât se vor scumpi aceste servicii:

„Dacă vine antreprenorul şi îşi investeşte banii în dezvoltarea tehnologiilor medicale, în infrastructură, deci imediat va cere dublarea, triplarea preţurilor, pentru că el şi-a investit banii şi vrea să îi obţină înapoi într-un termen cât mai restrâns. ”

Între timp, discuţiile aprinse despre privatizarea celor două spitale l-au determinat pe ministrul Sănătăţii să dea înapoi. Andrei Usatâi a declarat pentru Europa Liberă că în zilele următoare clădirile Spitalului de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă” şi ale celui de Traumatologie şi Ortopedie vor fi scoase din lista de privatizări a Guvernului.
Previous Next

XS
SM
MD
LG