Luminile de la căpătâiul presei pâlpâie. Politicienii se căznesc din greu să le stingă pentru că le e frică de incendiile pe care nu le pun ei. Se apropie anul electoral şi pompierii politici au alte treburi. Atacă la jugulara economică şi retează carotida mediatică a adversarilor. Rup dinţii din faţă ai observatorilor. Îşi anesteziază electoratul cu grafice prefabricate. Alegerile de anul viitor vor avea loc în beznă, să nu vadă nimeni unde ştampilează şi unde bagă buletinul de vot. Unii se întreabă candid dacă nu e de preferat întunericul, jocurilor de artificii şi falsurilor de perspectivă ale mediului public de acum. Poate că nu văd ce umbre mari lasă lumânările pe pereţi.
Presa, acuzată, pe bună dreptate, de partizanat a devenit câinele de companie al puternicilor zilei. Jurnaliştii s-au transformat în băieţi de casă care se îngrijesc de încălţămintea şi lenjeria stăpânilor. Sunt distribuiţi, ca în tabelul elementelor, pe căprării politice şi reacţionează monoton, dar prompt la comenzi. Au prejudecăţile patronilor şi fac aport cu victimele, cărându-le cu gura până la picioarele stăpânului. Politicienii vin în redacţii ca la saloanele de masaj. Fac împachetări de nămol şi se bronzează la aparate. Se lasă pe mâinile experţilor. Şi nu e de mirare că experţii au ştate vechi în domeniul masajelor şi al informaţiilor, unii la nivel de ofiţer, alţii doar de turnător. Ce masaje aplicau ei mai an disidenţilor politici! Ce de informaţii obţineau astfel!
Supravieţuirea lor nu e neapărat o consecinţă a faptului că sunt creaturi adaptabile, rezistente ca gândacii la schimbările catastrofale, stăpâni pe întreaga piramidă a creaţiei, ci şi un semn că şi-au găsit medii unde mocirla, atmosfera sulfuroasă şi temperatura s-au păstrat, în linii mari, asemănătoare beciurilor securistice unde s-au format. Iată, de pildă, preşedintele onorific al unui partid din coaliţia guvernamentală a fost, în tinereţea lui revoluţionară, gestionarul uriaşelor fonduri ale Securităţii Statului rulate în străinătate printr-o firmă cipriotă. Era reprezentant român într-o multinaţională de faţadă şi s-a transformat, după evenimentele din 1989, într-un capitalist feroce şi multilateral dezvoltat. Tribunalul a decis că acest individ a fost turnător la Securitate. Prea târziu. Citostaticele nu mai au efect împotriva lui şi i-a mai crescut un corn de la radiaţii. Iese în lume seara, la ore de maximă audienţă. El a cerut desfiinţarea unor ziare şi posturi de televiziune chipurile pentru că nu şi-au plătit datoriile faţă de stat, în fapt pentru a crea „spaţiu vital” propriului său trust jurnalist-politic.
Altul a fost ziarist vreme de decenii, chiar şi după ce s-a dovedit cu acte că a fost turnător la Securitate. O făcea, zicea el, din patriotism, filând elementele criminale ale lumii arabe. A ajuns politician pe listele PNL, partid care şi-a făcut un titlu de glorie din iniţierea Legii lustraţiei. Pretinde că Traian Băsescu şi-a aranjat viaţa de apoi în paradisul fiscal cipriot. Acolo ar fi depus câteva milioane de dolari din banii colectaţi pentru campania electorală din 2004. Are şi acte să demonstreze. Unii spun că sunt false şi că politicianul a fost minţit pentru că se ştia ce temperament are şi că, după zeci de ani de senzaţii tari jurnalistice, nu va lăsa să-i scape această ştire, chiar dacă nu a verificat-o defel.
Preşedintele a sărit imediat la tribună spunând că politicianul este un „mincinos prost”, că ar fi invocat nişte ordine de plată valabile doar pentru lei, nu şi pentru dolari. Dar graba preşedintelui de a se apăra atacând i-a făcut pe unii să-l arate cu degetul. Iar Oficiul pentru prevenirea spălării banilor s-a autosesizat şi a început să verifice tranzacţiile preşedintelui. Urmele sunt reci ca gheaţa şi e greu de crezut că ar mai putea descoperi ceva, de va fi ceva de descoperit. Preşedintele şi ai lui nu mai ştiu cum au făcut primul milion. A rămas ascuns pentru eternitate dosarul de Securitate al preşedintelui şi secretul vânzării flotei comerciale a României, misterul autoatribuirii casei din Mihăileanu şi donării acesteia către fiica mai mare, al angajării pe bani buni a fiicei (azi-europarlamentare) la firma Luxten care avea afaceri cu primăria Capitalei pe când Traian Băsescu era primar, al afacerilor fratelui prezidenţial şi al rolului pe care-l joacă familia prezidenţială în lumea interlopilor pe care i-a creştinat.
Şi-apoi paradisul financiar cipriot este închis cu şapte lacăte, o ştie şi fostul gestionar al banilor Securităţii, coleg de coaliţie şi turnătorii cu turnătorul preşedintelui. Trezorierul Partidului democrat pretinde, la rândul său, ca şi preşedintele Băsescu, că actele acuzatoare sunt nişte falsuri ordinare şi că se vor întâlni la proces. Ce-ar fi putut spune? Că doar au recunoscut cu toţii, de-a dreapta şi de-a stânga legii, că socotelile electorale au fost dintotdeauna măsluite pentru a ascunde donaţiile mai mari decât prevede legea. Că sumele, după cum a constatat şi Curtea de Conturi, au fost de multe ori mult mai mari decât cele declarate? Că o campanie electorală e numai bună de spălat nişte bani pentru partid?
Chiar dacă nu sunt adevărate, aceste acuzaţii par credibile tocmai pentru că politicienii şi partidele lor n-ar mai fi supravieţuit dacă n-ar fi ştiut să spele de pe bancnote cele mai frecvente 99 de pete şi să taie câte un zero pe ici pe colo din registrele contabile. Şi-apoi să nu uităm că pe-atunci, prin 2004, liderii Alianţei Dreptate şi Adevăr căutau sprijin chiar la Dan Voiculescu, fostul gestionar al banilor securităţii şi fin cunoscător al paradisului fiscal cipriot. L-au vizitat de câteva ori la Grivco, sediul de nebunii financiare al fostului turnător. Pentru Dan Voiculescu era o reîntâlnire cu prietenii, pentru că Theodor Stolojan a fost, în perioada comunistă, responsabil cu valuta, nu degeaba a încercat pe când era premier, s-o naţionalizeze. Cu siguranţă ştia de circuitul banilor Securităţii prin conturile firmei lui Dan Voiculescu.
Nu e de mirare că se scutură toţi de acuzaţiile acestea. Deşi afirmaţiile politicianului PNL sunt taxate ca fabulaţii, românii, după cum o demonstrează tirajele tabloidelor sau vânzările fabuloase ale hipermarketurilor, sunt mari consumatori de minciuni, falsuri, aditivi, Salmonella şi mărfuri expirate. Ca un făcut, însă, tot în aceste zile aflăm că fiica mai mare a preşedintelui, notăriţa Ioana, a făcut o cumpărătură consistentă mai zilele trecute, achiziţionând peste 200 de hectare de teren în judeţul Călăraşi cu mai bine de un milion de euro. Ca şi în cazul casei cumpărate cu o căruţă de bani acum câţiva ani în nordul capitalei, fata preşedintelui pretinde că banii vin din munca ei cinstită şi din împrumuturi bancare. Mai precis, ar fi împrumutat un milion de euro şi ar fi pus 300 000 de mii din puşculiţa ei. Este admirabil cât de bine funcţionează pentru unii capitalismul chiar şi într-o perioadă de austeritate în care băncile nu mai finanţează nimic, preocupate să reducă riscurile şi pierderile. Metoda împrumutului a îmbogăţit-o şi pe politiciana preferată a preşedintelui care a făcut o datorie de un milion de euro la bănci şi, după ce a fost hăituită de presă la termenele de plată, şi-a vândut datoria unui prieten.
Odată cu apropierea alegerilor, presa şi banii au devenit zonele intime şi vulnerabile ale politicienilor. Odată atacaţi la portofel îşi pierd uzul raţiunii şi se lasă târâţi de pasiune. Iar presa, dacă nu are torţe festive pentru ei, să se mulţumească şi cu lumânări.
