Ca de obicei, aniversările produc o literatură discutabilă. Anul viitor se împlineşte un secol de la declanşarea Primului Război Mondial. În consecinţă, de cîteva luni bune, toată lumea care are ceva de spus vorbeşte despre Primul Război Mondial. Istoricii au scris o nouă bibliotecă, iar evocările televizate curg săptămînal.
Cu cîteva excepţii, aceste producţii lasă impresia că măcelul de patru ani dintre 1914 şi 1918 e un soi de amintire recentă care poate fi resuscitată uşor. Cîteva fotografii de epocă, cîteva fragmente din scrisorile soldaţilor sau cîteva arme scoase din muzee şi toată lumea va face imediat contactul cu tragedia războiului.
Adevărul e că Primul Război Mondial e un război îndepărtat şi aproape uitat. Nu e vina nimănui. Generaţiile uită şi trecutul se şterge. În plus, Primul Război Mondial a avut ghinion. De ce? Pentru că a născut al doilea război mondial. Un război mai spectaculos, mai uşor de povestit şi - cum s-ar spune - mai la modă. Multe din urmările celui de-al doilea război mondial au dispărut de puţin timp. Lumea ţine minte, de pildă, că Europa a fost ruptă în două pe linia trasată la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial.
Cu toate astea, importanţa Primului Război Mondial e uriaşă. Mai întîi, prentru că a sleit ţări ca Franţa şi Marea Britanie care au avut pierderi mai mari decît în al doilea război. Apoi, pentru că măcelul a fost urmat de o pace care a născut statele independente ale Europei de Est dar şi setea de revanşă germană. Iar asta a deschis calea spre al doilea răboi mondial. Aşa au venit în numai 25 de ani două războaie fără egal. Şi mulţi cred că Europa nu şi-a revenit niciodată din aceste lovituri. Dar asta e mai greu de înţeles la aniversări.
