In Franța si Belgia, unde sistemul juridic e cel mai apropiat istoric si functional de cel din Romania si Moldova, procurorul-general este un magistrat, așa cum sint magistrați si diferiti procurori de rang inferior care formează structurile parchetului si care reprezintă statul in procese.
Procurorii și magistrații în general sint independenti de puterea politica, ba chiar nu au dreptul sa intervină in activități si dezbateri politice. Nu au dreptul sa fie membri ai vreunui partid si nici sa participe la reuniuni politice.
Împreuna cu judecătorii, de care sint insa despărțiți, procurorii formează așadar grupul --teoretic total apolitic-- al magistraturii. Echilibrul intre procurori si judecători e complex si a fost rodat de-a lungul multor decenii de exercitarea democratica a justiției independente. Astfel, pentru a da cazul Belgiei, un procuror poate ordona deschiderea unei anchete, insa pentru o perchezitie va avea nevoie de un mandat judecatoresc.
La fel, un judecător poate deschide un proces, insa in cazul unor delicte minore procurorul poate superviza o mediere penală, prin care victima si fantasmele ajung la o înțelegere in afara tribunalului punând capăt procesului, indiferent de avizul judecatorului.
Ideea centrală este insa ca procurorii si judecătorii se țin cu totul in afara sferei politicului.
Ideea ca o anumită magistratură ar trebui sa-i revină opoziției iar o alta puterii, printr-un soi de târguială între partide, este nu doar străină, dar in contradictie totala cu spiritul corpului magistraturii.
Numirea procurorului general trebuie sa fie, practic peste tot, aprobată si semnată de șeful statului (in Belgia de către rege). Procurorii sint in general, de la o tara la alta, numiti de Consiliul Superior al Magistraturii, care este in același timp singurul organ ce poate exercita o acțiune disciplinară împotriva lor. In schimb, trebuie precizat ca in Germania procurorul general e numit de ministrul justiției, dupa care numirea trebuie aprobată de Parlament, fiind apoi inmanata președintelui țării spre semnare.
Statele Unite nu au echivalentul unui procuror-general, întrucât cel care pare a corespunde funcției, the attorney general, e mai degrabă echivalentul ministrului justiției prin alte părți.
Uniunea Europeană a intervenit deja in procesul alegerii procurorului general din Bulgaria, unde magistrații se pregătească sa numeasca in aceasta funcție o figura controversată, favorabilă guvernului.
----------
Procurorii moldoveni vor rămâne foarte curând fără grade speciale, adică fără epoleţi, şi fără un şir de competenţe considerate improprii unei procuraturi moderne, dacă reforma iniţiată de autorităţi va respecta întocmai viziunea experţilor asupra acestei restructurări făcută public recent. Procurorii, în particular, şi procuratura, în general, ar trebui să se concentreze doar pe cauze penale şi să fie absolvită de obligaţia de a reprezenta, într-un fel, interesele generale ale societăţii în procesele civile, iar subordonarea ierarhică de tip militar trebuie să dispară din procuratură. Aceasta este ideea pe care au mers experţii, spunând că s-au ghidat de modele europene atunci când au formulat opţiunile.
I-am întrebat pe doi procurori, unul din Procuratura Generală, şi altul dintr-o procuratură regională, cea de la Căuşeni, cum ar putea reacţiona procurorii la aceste două modificări. Iată ce ne-a spus Viorel Morari, procurorul care de altfel a reprezentat breasla în grupul ce a gândit reforma:
„Este mai mult o opinie a experţilor internaţionali, care cred că prin faptul că avem grade, subordonăm psihologic un procuror faţă de altul. Procurorii nu prea sunt de acord, ei ar vrea să se menţină gradele de clasificare, consideră că e un fel de expresie a vechimii în muncă, a carierei, a tradiţiei, că omiterea lor i-ar egala parcă pe toţi.”
Iată ce crede Ion Oboroceanu, procuror de la Căuşeni:
„Eu personal nu cred să fie mari riposte la omiterea gradelor. Da, la moment procurorii au epoleţi, da, epoleţii dau şi anumite recompense financiare. Dar acestea sunt rămăşiţi din perioada sovietică şi trebuie să spunem clar: nu avem nevoie de aceste grade, ele nu dau nimic şi trebuie omise.”
Ion Oboroceanu sprijină fără rezerve şi restrângerea competenţelor procuraturii:
„Actuala procuratură are multe competenţe improprii procuraturii. Locul şi rolul procuraturii este în domeniul penal. Nu toţi colegii înţeleg asta, dar eu le-aş recomanda să studieze recomandările CE şi a Consiliului procurorilor europeni. Pe timpul sovietic procuratura era responsabilă de tot ce înseamnă supravegherea executării legislaţiei. Acum însă au apărut multiple organe care se ocupă de asta şi ar trebui să lăsăm aceste competenţe altor organe. Că aşa ne dublăm. Iată când un funcţionar nu-şi onorează obligaţiile, procuratura trebuie să examineze aceste cazuri, în cadrul unor dosare penale.”
De partea cealaltă, Viorel Morari crede că restrângerea acestor competenţe ar putea crea anumite probleme:
„Chiar în procuratură sunt câteva curente. Unii cred că trebuie menţinute toate competenţele existente la momentul actual. După mine, însă, este cu mult mai bine să restrângem competenţele, pentru că se va micşora şi volumul prea mare de lucru. Dar să avem grijă să nu se creeze un gol în ce ţine de apărarea drepturilor şi interesele cetăţeanului, a statului şi a societăţii. Pe o serie de domenii nu există autorităţi publice care ar putea prelua controlul respectiv.”
Cel mai important lucru care ar trebui să se producă în urma reformei, spun cei doi, este totuşi independenţa procesuală pe care o vor obţine procurorii. Ceea ce ar însemna că hotărârea luată de un procuror ierarhic inferior nu va putea fi anulată de unul superior, aşa cum se întâmplă acum.
