Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.



La Chişinău începe Reuniunea Regionalei Europa a Adunării Parlamentare a Francofoniei. Cu această ocazie, preşedintele Parlamentului Igor Corman se va întâlni cu conducerea Adunării Parlamentare a Francofoniei şi a Adunării Parlamentare a Francofoniei Regionala Europa.

Tot Igor Corman va deschide şi un seminar regional despre „Rolul Parlamentului în combaterea corupţiei”, organizat de Parlamentul Republicii Moldova şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Fostul premier Ion Sturza va vorbi, la Academia de Ştiinţe a Moldovei despre „Modele economice de dezvoltare a Republicii Moldova”.

Prim-viceministrul de externe al Cehiei, Jiri Schneider, se află într-o vizită de două zile în Republica Moldova. După inaugurarea staţiei de epurare a apei de la Cimişlia, Jiri Schneider se întâlneşte la Chişinău cu studenţii de la ULIM.

În actualitatea internaţională:

În Georgia, după inaugurarea de duminică a noului preşedinte Giorgi Margvelaşvili, este aşteptată demisia premierului Bidzina Ivanişvili. Miliardarul şi liderul Alianţei „Visul Georgian” a anunţat deja că se retrage din politică şi a numit şi un successor în persoana ministrului de interne Irakli Karibaşvili. În baza noii Constituţii a ţării, prerogativele preşedintelui au fost drastic reduse în favoarea primului ministru.

La Bruxelles are loc reuniunea miniştrilor de externe din Uniunea Europeană, la care urma să fie discutată situaţia Parteneriatului Estic înainte de summitul de la Vilnius. În principiu, Ucraina, singura ţară din parteneriat care ar trebui să semneze acordurile de asociere şi liber schimb cu UE, trebuia să adopte până la reuniunea de astăzi, legile ce i-ar fi permis fostului premier Iulia Timoşenko să fie tratată în străinătate. Timoşenko este condamnată la şapte ani închisoare, un caz clar de justiţie arbitrară, consideră Uniunea Europeană.

Numai că Parlamentul de la Kiev se întruneşte de abea marţi pentru a discuta din nou acest pachet de legi, după un prim eşec săptămâna trecută. Deşi UE a condiţionat semnarea celor două acorduri de adoptarea legilor amintite a prelungit acum termenul limită pentru adoptarea lor până la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, din 28-29 noiembrie.

La Strasbourg începe o nouă sesiune plenară a Parlamentului European.

La Moscova este aşteptată o delegaţie a guvernului sirian care va discuta perspectivele organizării unui conferinţe internationale de pace, cunoscută sub numele de Geneva 2. Ideea conferinţei a fost lansată de Rusia şi Statele Unite şi ultima data vehiculată la care ar putea avea loc reuniunea, este acum 12 decembrie. Guvernul sirian a declarant că participă la conferinţă, dacă nu se i pun condiţii, in timp ce opoziţia siriană îşi condiţionează participarea de demisia preşedintelui Bashar al-Assad şi de eliberarea deţinuţilor politici.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

Previous Next

XS
SM
MD
LG