Linkuri accesibilitate

Bulgaria: Meetinguri și contrameetinguri


Premierul Oreșearski a avertizat că Bulgaria trece printr-o criza a instituțiilor, depresie economică și o dezbinare crescândă.



Guvernanții și opoziția și-au măsurat forțele la Sofia și Plovdiv unde sâmbăta trecută au fost organizate două mitinguri naționale. Cu trenuri speciale și căteva sute de autobuze au venit la Sofia sprijinitorii Partidului socialist. Acțiunea foștilor comuniști, finanțată cu milioane de euro din subvențiile de stat, la care a participat și partidul turc a fost o încercare de a se răspunde protestelor antiguvernamentale ce continuă peste 157 de zile în capitala.

La fel dacă nu și mai mare a fost mitingul convocat la Plovdiv de partidul GHERB al ex-generalului Boiko Borisov. În cel de al doilea ca mărime oraș bulgar au sosit 400 de autobuze cu simpatizanți ai ex-premierului. Măsurile de securitate au fost și mai severe decât cele prilejute de vizita la Plovdiv în 2002 a Papei Ioan Paul al 2-lea.

„Vom ține motanii lui Borisov departe de friptura de stat”, a spus în față mulțimii liderul socialist Serghei Stanișev. „Am promis schimbarea, am promis că nu-l vom lăsa pe Borisov să se întoarcă la putere și ne ținem de cuvânt.” La mitingul proguvernamental au venit între 50 și 60 000 de persoane.

Premierul Oreșearski a avertizat în cuvântarea sa că Bulgaria trece printr-o criza a instituțiilor, depresie economică și o dezbinare crescândă. Oreșearski a generat reacții negative din partea opoziției și societății civile prin amenințarea că toți funcționarii de stat care participă la acțiunile de partid vor fi concediați. În replică ex-premierul Borisov a declarat că însăși Oreșearski va trebui concediat, întrucât nu și-a respectat propriul ordin aparând la mitingul socialiștilor.

Borisov a mai spus că nu-l va numi pe Oreșearski prim-ministru întrucât acesta este o rușine pentru postul suprem. Ex-generalul de poliție i-a invitat pe cei care afirmă că partidul său a murit să vina la Plovdiv. Mulțimea a scandat „Demisie”.

În ziua în care a avut loc marele miting de la Plovdiv simpatizanți ai guvernului au blocat vila lui Borisov în cartierul rezidențial Bankia. Mai târziu Borisov, care la 54 de ani este cel mai în vârstă fotbalist profesionist din Europa, a jucat pentru victoria cu 1 la 0 a echipei sale „Tigrii din Bistrița” din divizia B asupra „Lokomotiv” Plovdiv din divizia A.
Previous Next

XS
SM
MD
LG