Linkuri accesibilitate

Transnistria între Moldova pro-europeană şi Ucraina ezitantă


Protest la Kiev în sprijinul orientării europene a Ucrainei
Protest la Kiev în sprijinul orientării europene a Ucrainei

Bună ziua, dragi ascultători. La microfon, Radu Benea, prezentatorul emisiunii Dialoguri transnistrene. Din sumarul ediţiei:

Ucraina a suspendat semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Ce impact va avea decizia Kievului asupra Republicii Moldova şi a regiunii în ansamblu? Şi… în ce ţară şi-ar dori să trăiască locuitorii regiunii transnistrene? – un vox populi pe străzi din Tiraspol şi Bender.

***

Europa Liberă: Decizia Ucrainei de a suspenda semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană, cu numai o săptămână înaintea summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, a trezit decepţie printre oficialii europeni, protestul opoziţiei la Kiev şi numeroase reacţii politice şi comentarii de presă. Oficialii europeni sunt convinși că Ucraina a luat această decizie sub presiunea Rusiei. În timp ce liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a acuzat, la rîndul său, Occidentul că ar face presiuni asupra Ucrainei.

La Chişinău, guvernul a declarat că orientarea pro-europeană a Moldovei rămâne la fel de fermă, pe deplin asumată şi că relaţiile cu Kievul vor rămâne la fel de strânse.

Vladimir Iastrebceak
Vladimir Iastrebceak
La Tiraspol, liderii administraţiei, au păstrat tăcere, chiar dacă până acum au criticat vehement apropierea Moldovei şi Ucrainei de Uniunea Europeană. În schimb, fostul ministru de externe al nerecunoscutei republici, Vladimir Iastrebceak, a spus, citat de Novîi reghion, că Tiraspolul nu ar trebui să se bucure înainte de vreme şi că „ce a fost mai greu încă nu a trecut”. „Provocările rămân la fel de serioase, - a spus fostul negociator transnistrean, - pentru că Ucraina va trebui să-şi restabilească, într-un fel sau altul, relaţiile cu Uniunea Europeană. Şi este foarte probabil ca autorităţile de la Kiev să fie acum mult mai receptive faţă de unele cerinţe europene, inclusiv referitoare la Transnistria”. Iată de ce, potrivit lui Iastrebceak, pentru Tiraspol este foarte important acum ca problematica transnistreană să rămână pe agenda dialogului dintre Rusia şi Ucraina, dacă doreşte să prevină eventuale presiuni din partea Kievului asupra Transnistriei, făcute la sugestia europenilor.

După dramatica întoarcere din drum a Ucrainei, politicienii și comentatorii de presă încearcă să ghicească, printre altele, care va fi impactul acestei decizii asupra integrării europene a altor țări din Parteneriatul Estic, inclusiv a Moldovei? Un tur de orizont de la Mircea Țicudean:

Ministrul de externe al Suediei Carl Bildt și-a exprimat temerea că în zilele următoare Rusia va face presiuni și asupra Moldovei pentru a o împiedica să avanseze pe calea integrării europene:

Carl Bildt
Carl Bildt
„Ce s-a întâmplat cu Armenia, ce s-a întâmplat cu Ucraina... se va întâmpla cu Moldova în zilele următoare”, a spus șeful diplomației suedeze, care s-a numărat printre inițiatorii Parteneriatului Estic. Vorbind la o conferință internațională la Washington, Bildt a mai spus că în zilele rămase până la summitul de la Vilnius este nevoie ca Occidentul să spună Moldovei cât mai răspicat, ca și Georgiei, că are tot dreptul să-și decidă singură viitorul.

La Londra ministrul de externe al Marii Britanii, William Hague, a deplâns decizia ucraineană, adăugând că țara sa așteaptă cu nerăbdare ca Moldova și Georgia să parafeze la Vilnius acodurile de asociere.

La câteva ore după dramaticul anunț de joi al guvernului ucrainean, purtătoarea de cuvânt a premierului Iurie Leancă, Liliana Vițu, a insistat într-o declarație la Radio Chișinău că ambițiile europene ale Moldovei rămân neschimbate:

„Republica Moldova şi-a făcut alegerea, este o alegere de integrare europeană. În ce priveşte decizia ţării vecine, Republica Moldova respectă orice decizie a Ucrainei. Totodată, guvernul subliniază că relaţiile noastre cu ţara vecină vor rămâne la fel de strânse.”

O declarație asemănătoare a făcut președinția de la Chișinău, prin vocea purtătorului de cuvânt Vlad Țurcanu.

Oficialii din Rusia au salutat anunțul guvernului ucrainean că se va mai gândi înainte de a continua apropierea de Europa. Iar reprezentantul permanent al Moscovei la UE, Vladimir Cijov, a declarat agenției Interfax la Bruxelles că Acordul de asociere al Ucrainei este sub semnul întrebării și a adăugat: „Probabil că documentele referitoare la Moldova și Georgia vor fi parafate. Cel puțin eu nu văd impedimente în acest moment, deși ambele țări vor întâmpina cu siguranță probleme”.

Iurie Leancă
Iurie Leancă
Într-o apariție la o emisiune televizată, premierul Iurie Leancă a spus printre altele că evenimentele de la Kiev vor complica situația Moldovei, dar ar putea să o și ajute. Premierul a părut să sugereze că europenii vor fi atât de dornici să-și asigure un succes în Parteneriatul Estic ca să compenseze eșecul ucrainean, încât ar putea oferi în sfârșit Moldovei perspectiva aderării la Uniunea Europeană.

De altă părere este revista britanică „Economist”, care a publicat un articol despre Moldova cu titlul „Drumul spre UE trece prin Ucraina”. În comentariul scris înainte ca Kievul să anunțe joi că nu va mai semna acordul de asociere, „Economist” scrie că dacă Ucraina se răzgândește, Moldovei îi va fi greu să reziste presiunilor rusești de a abandona integrarea europeană.

Economist” adaugă că reîntoarcerea Ucrainei în brațele Rusiei va îngreuna și rezolvarea conflictului transnistrean. „Dl Leancă – scrie „Economist” – spune că le-a amintit transnistrenilor că regiunea lor se află între noi și Ucraina, nu între noi și altcineva”. Dar dacă Ucraina optează pentru oferta rușilor, scrie „Economist”, distanța dintre Tiraspol și Moscova va deveni irelevantă.

***

Europa Liberă: Eugen Tomac este deputat român care a fost ales în Parlamentul României cu un an în urmă, în circumscripția estică din care fac parte Republica Moldova și Ucraina. În vârstă de 32 de ani, s-a născut în Ucraina, în satul Babele din sudul Basarabiei. Într-un interviu cu Valentina Ursu, el a deplâns decizia de joi a Kievului de a nu mai semna la Vilnius asocierea la Uniunea Europeană, dar și-a exprimat speranța că va aduce câștiguri Republicii Moldova:

Europa Liberă: E un avantaj sau dezavantaj pentru Republica Moldova că Ucraina a zis un „nu” categoric semnării Acordului de Asociere cu UE?

Eugen Tomac
Eugen Tomac
Eugen Tomac: „E un semnal prost pentru că o construcţie atât de importantă, cum este Parteneriatul Estic, şi faptul că, în acest moment, când lucrurile păreau destul de clare în ceea ce priveşte acest proces de apropiere a Ucrainei de Uniunea Europeană, semnalul dat e un semnal prost care complică lucrurile, dar aici nu trebuie să privim emoţional totul, ci din perspectiva faptului că o asemenea mutare poate să reprezinte o oportunitate mai mare pentru Republica Moldova. Spun poate pentru că, până la urmă, deciziile de la Bruxelles sunt decizii politice şi liderii europeni trebuie să ia o decizie politică în ceea ce priveşte viitorul Republicii Moldova. Şi eu îmi pun toate speranţele că inclusiv acest semnal dat de Kiev trebuie să ofere garanţii mult mai mari şi o perspectivă mult mai consolidată în ceea ce priveşte agenda europeană a Republicii Moldova. Tocmai de aceea încerc să văd şi altfel lucrurile.”

Europa Liberă: Dar a eşuat acest aranjament regional, Parteneriatul Estic? E un eşec?

Eugen Tomac: „Nu putem privi decât după ce va avea loc summit-ul de la Vilnius, să tragem concluziile generale. Însă lipsa de fermitate a unor lideri politici din statele care fac parte din Parteneriatul Estic demonstrează, până la urmă, o abordare extrem de neprietenească a Federaţiei Ruse în relaţia cu Bruxelles-ul. Pentru că a încerca să-ţi menţii influenţa prin metode specifice războiului rece nu este o soluţie şi nu ajută la sporirea încrederii şi consolidarea relaţiilor, ci creează nişte tranşee care foarte greu pot fi mai târziu depăşite. Deci abordarea Federaţiei Ruse este una complet delicată în acest dialog între Bruxelles şi Moscova.”

Europa Liberă: Domnule Tomac, dar credeţi că Bruxelles-ul, de dragul Moldovei, ar putea să se certe cu Federaţia Rusă?

Eugen Tomac: „Aici nu vorbim de certuri, vorbim de asumări politice în ceea ce priveşte interesele Uniunii Europene în relaţia cu state aflate în imediata sa vecinătate. Deci nu punem problema în termenii aceştia că trebuie să se certe cineva cu cineva, ci, pur şi simplu, abordarea Federaţiei Ruse este una care nu intră în regulile dialogului politic al timpurilor noastre. Este o abordare, repet, complet greşită şi face parte din reacţiile tipice din războiul rece, embargoul şi aşa mai departe, ameninţări directe, presiuni cât se poate de făţişe. Deci acest lucru trebuie să mobilizeze şi mai mult Bruxelles-ul, în a-şi asuma decizii politice importante în ceea ce priveşte viitorul Uniunii Europene şi stabilitatea, şi relaţia între Uniunea Europeană şi statele aflate în imediata sa vecinătate. De aceea spun: şi Republica Moldova trebuie să fructifice din plin şi sunt convins că oamenii politici de la Chişinău au suficientă determinare în a menţine ceea ce şi-au asumat: actul de guvernare, agenda europeană şi sper ca la Vilnius lucrurile să fie privite exact prin acest angajament asumat de către Republica Moldova şi implicit de Bruxelles.”

Europa Liberă: Credeţi că Moscova s-a resemnat că apropierea Republicii Moldova de UE este o certitudine?

Eugen Tomac: „Să nu fim naivi totuşi, că vorbim de o ţară care a demonstrat, cel puţin, inclusiv în ultima perioadă, că nu renunţă uşor la ceea ce consideră că îi aparţine. Or, noi trebuie să avem o abordare cât se poate de serioasă, tratând lucrurile cu respectul cuvenit, de la un stat la altul. Deci trebuie să fim respectaţi pentru a oferi acelaşi respect, în schimbul dialogului care trebuie să existe între state. Deci, din punctul acesta de vedere, Rusia, prin abordarea aceasta, extrem de abruptă, nu face mai mult decât să îngreuneze dialogul. Şi orice stat, care clamează că vrea binele altui stat, în cazul de faţă, Federaţi Rusă, Republica Moldova trebuie să şi demonstreze, să fie cât se poate de transparent şi asumat. Or, în situaţia de faţă, observăm că inclusiv în ceea ce priveşte conflictul transnistrean, angajamentele asumate Rusia nu le respectă. Fac referire la summit-ul de la Istanbul, din 1999 şi ce s-a întâmplat ulterior. Tocmai de aceea cred că implicarea mult mai profundă în relaţia UE-Republica Moldova pe această dimensiune este extrem de importantă pentru viitorul cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent unde locuiesc ei.”

Europa Liberă: Dar, ţinând cont de aceste realităţi, credeţi că atitudinea Ucrainei faţă de soluţionarea conflictului transnistrean va rămâne aceeaşi sau se va schimba?

Eugen Tomac: „Cred că Ucraina nu a jucat rolul, pe care îl poate juca în această chestiune, tocmai pentru că observăm indecizia, la cel mai înalt nivel. Şi această abordare ezitantă creează şi mai multă confuzie. Deci e nevoie de o linie foarte clară, inclusiv pe această chestiune. Eu însă îmi îndrept speranţa că statele care pot influenţa deblocarea acestei chestiuni trebuie să dea dovadă de maturitate politică şi să-şi asume decizii care să vină în interesul cetăţenilor, nu să reprezinte decât nişte jocuri politice care urmăresc mize mult mai mari, în perspectivă. Deci, avem nevoie de maturitate politică în a soluţiona inclusiv conflictul transnistrean. Iar în ceea ce priveşte relaţia cu Uniunea Europeană, sper ca această etapă, aceste mici neîmpliniri să fie doar de moment şi lucrurile să se reseteze, în perspectivă.”

Europa Liberă: Transnistria poate îngreuna acest parcurs european pentru Republica Moldova?

Eugen Tomac: „Transnistria reprezintă o problemă în ceea ce priveşte parcursul european, dar acest lucru nu trebuie să ne facă să privim cu neîncredere dialogul între Chişinău şi Bruxelles. Şi sunt convins că tocmai această apropiere poate da şi roade pentru soluţionarea conflictului transnistrean. Pentru că şi cetăţenii Republicii Moldova, de dincolo de Nistru, vor un trai mai bun, vor o viaţă mai sigură, vor o perspectivă mult mai clară pentru viitorul lor. Şi sunt convins că acest lucru se va întâmpla. Chiar dacă cei peste 20 de ani, în care lucrurile n-au funcţionat cum trebuie, au produs răni foarte adânci dincolo de Nistru.”

Europa Liberă: Şansa obţinerii regimului liberalizat de vize e una realistă pentru anul 2014? Din moment ce se vorbeşte doar despre îndeplinirea condiţionărilor tehnice şi poate mai puţin despre rolul pe care îl va avea factorul politic, decizia politică? Şi aici, ca reprezentant al României, vreau să vă întreb, din moment ce aţi îndeplinit toate condiţiile pentru a adera la spaţiul Shengen, totuşi rolul decisiv urmează să-l joace politicul?

Eugen Tomac: „La începutul interviului nostru, tocmai făceam referire la faptul că trebuie să se ia o decizie politică în ceea ce priveşte parafarea Acordului de Asociere şi, sigur, liberalizarea regimului de vize. Pentru că aţi dat dumneavoastră acest exemplu legate de Shengen şi eu sper să se ia o decizie politică în ceea ce priveşte Republica Moldova, pentru că avem nevoie de un asemenea semnal astăzi, pe care Bruxellesul urmează să-l transmită Republicii Moldova. Există o aşteptare foarte mare. Şi trebuie să mai spun că cetăţenii Republicii Moldova e bine să ştie că Uniunea Europeană nu înseamnă doar libera circulaţie în orice stat, nu înseamnă doar liber schimb, înseamnă şi foarte multe oportunităţi în ceea ce priveşte investiţiile în Republica Moldova şi chiar resurse, deci, bani pe care Uniunea Europeană îi poate oferi pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Toţi vor spitale mai bune, toţi vor un învăţământ de calitate şi şcoli bine dotate, toţi vor drumuri foarte bune şi în oraşe, şi la sate, şi pe şoselele naţionale. Nu există suficienţi bani în economia Republicii Moldova astăzi, pentru a le pune pe toate la punct, aşa cum şi le doreşte fiecare. În schimb, cu sprijinul Uniunii Europene, aceste lucruri pot fi făcute exact aşa cum s-a întâmplat în toate celelalte state-membre ale Uniunii Europene. Deci lucrurile trebuie privite în perspectivă. Iar politicienii demagogi de la Chişinău, care vând tot felul de gogoşi, ar trebui să-şi bage minţile în cap şi să se gândească că vorbesc despre destinul a milioane de oameni, despre viitorul lor şi nu despre aranjamente politice mici, care ţin în loc acest stat.”

Europa Liberă: parlamentarul român Eugen Tomac, în dialog cu Valentina Ursu.

***

În ce ţară şi-ar dori să trăiască locuitorii regiunii transnistrene sau copiii lor? Este întrebarea rubricii de astăzi Vox-populi, adresată mai multor locuitori din Tiraspol şi Bender.

Перспектива есть – на будущее. Пока только в России я вижу. Там работа есть. А здесь они учатся и не могут устроиться на работу.

Как говорится, хорошо там, где нас нет. Нет в Приднестровье будущего. Потому что здесь нет ни перспектив, ничего. Даже образование как бы оно такое не очень, можно сказать. Где? Ну, Россия, Украина. Было бы классно Америка, Европа тоже неплохо.

Ну, я бы хотела жить тут, потому что тут моя семья. Я не хочу переезжать из этой страны, из ПМР, надеюсь, нас признают, и хотелось бы жить тут, оставаться… Тут много деревьев, в других городах их очень мало, тут хорошие люди, доброжелательные, приветливы. Как в других городах, странах я еще не знаю, не была.

Я хотел бы жить в России, в Москве, потому что там другой уровень, там высший уровень учебы и там можно найти работу, которая достойно оплачивается.

Я бы хотела жить в Украине, потому что, во-первых, там есть перспективы, чтобы учиться и чтобы найти работу, или вообще за границей, то есть в иноязычных государствах, в Англии или другой стране, я учу для этого языки иностранные и в будущем я бы хотела либо в Англии, Америки либо в Украине.

В России. Ну, я считаю, что там будущее есть. Здесь нет будущего. Ну, Украина, Молдова – тоже там не все спокойно, не все в порядке. Знаете: где родился – там и пригодился.

Наверное, где-то в России, где больше возможностей. Ну, что-то не такое крупное… Перспективы, работа…

Ну, в принципе я остался бы в Тирасполе. Потому что здесь более спокойный город, чистый. Мне здесь нравится.

Я, наверное, выбрала бы Европу, может быть, даже Францию, не знаю… Италия, что-то такое, где искусство, я связана с искусством, где творить можно, больше возможностей, красивая архитектура и все такое.

Я думаю, может быть, во Франции, в Париже, может быть. В России нет, точно. Не знаю, мне кажется, там много криминала, много всего того, чего я боюсь. Приднестровье? Возможно, да, но … не знаю. Ну, пока я здесь учусь, живу, а дальше будет видно.

Europa Liberă: opinii culese la întâmplare pe străzi din Tiraspol şi Bender.

Doamnelor si domnilor, aici se încheie emisiunea noastră. Prezentatorul ei, Radu Benea vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă doreşte toate bune. Aici e Radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG