Linkuri accesibilitate

Igor Corman: „Acum, cu comunişti sau fără comunişti, dar noi vom construi această Moldovă europeană”


Protest comunist la Chişinău, 23 septembrie 2013
Protest comunist la Chişinău, 23 septembrie 2013

Preşedintele Parlamentului în dialog cu Valentina Ursu, după votul de respingere a moţiunii de cenzură.

Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, parafat de Republica Moldova şi de Georgia, este noul „măr al discordiei” în parlamentul de la Chişinău: acum, partidul comuniştilor crede, aşa cum declara recent Vladimir Voronin, că drumul Moldovei spre şi în Europa ar trece prin Uniunea Vamală controlată de Rusia. Pentru a impune acest „detur” strategic, comuniştii au înaintat o moţiune de cenzură împotriva guvernului Leancă, respinsă însă astăzi de Parlament. Valentina Ursu a stat de vorbă cu şeful legislativului, Igor Corman:

Europa Liberă: Domnule preşedinte, această moţiune a opoziţiei comuniste a fost dezbătută de către Parlament, într-o şedinţă specială, care a durat câteva ore. S-a meritat să se discute acest subiect?

Igor Corman: „Oricum este bine că în şedinţa în plen a fost discutat Acordul de Asociere, Acordul de Comerţ Liber cu Uniunea Europeană, care au fost parafate, recent la Vilnius. Noi oricum intenţionam să organizăm o astfel de şedinţă. Dar, deoarece colegii din opoziţie au considerat necesar să vină cu cea de a treia moţiune, am folosit acest moment, discutând moţiunea, ca să prezentăm şi prevederile acestui Acord.”

Europa Liberă: Şi totuşi, chiar dacă premierul Leancă a încercat să convingă opoziţia că apropierea Republicii Moldova de UE va aduce după sine o viaţă mai bună, cu preţuri mai mici, salarii mai mari, un regim liberalizat de vize, se pare că nu au fost suficiente argumente pentru a convinge parlamentarii comunişti care au înaintat această moţiune de cenzură.

Igor Corman în dialog cu Valentina Ursu
Igor Corman în dialog cu Valentina Ursu
Igor Corman: „Colegii noştri din opoziţia PCRM nu ascultă argumentele şi ei nici nu au nevoie de aceste argumente, fiindcă ei le cunosc singuri foarte bine, nu în zadar, cât au fost la guvernare, au optat pentru integrarea europeană. Acum ei, în ajunul alegerilor parlamentare, care vor avea loc la sfârşitul anului următor, se poziţionează altfel, consideră că această poziţie le va aduce dividende electorale, prin urmare, este o poziţionare politică a partidului şi aici argumentele e clar că nu pot fi ascultate.”

Europa Liberă: Şi această confruntare politică va continua, în baza vectorului politicii externe?

Igor Corman: „Aceasta este realitatea, cu părere de rău. Fiindcă ar fi fost foarte bine să fi avut un consens politic al tuturor forţelor politice din Parlament. Aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, care au fost în proces de integrare europeană şi astăzi sunt deja membri ai Uniunii Europene. Se vede că noi o să ne confruntăm până la următoarele alegeri cu această situaţie. Deja, cu părere de rău, trebuie să ne obişnuim cu această situaţie. Dar este important că majoritatea parlamentară este decisă să menţină stabilitatea politică şi, în acest timp, care a mai rămas, de un an de zile, să implementeze agenda europeană.”

Europa Liberă: Şi care trebuie să fie, pe viitor, cooperarea dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană?

Igor Corman: „În plan extern, agenda este bine cunoscută, trebuie să semnăm, în anul următor, Acordul de Asociere, trebuie să obţinem liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni. Este important să continuăm agenda transformărilor în plan intern. Şi aici noi punem accentul pe reforma justiţiei, combaterea corupţiei. Acestea sunt, de fapt, elementele de bază. Şi, sigur, vom purcede şi la elaborarea unui plan de acţiuni la nivel naţional privind implementarea Acordului de Asociere. Cred că este în interesul nostru să nu aşteptăm semnarea, dar să ne organizăm, chiar în lunile următoare, să elaborăm acest plan. Cred că este bine să creăm şi o structură naţională care să monitorizeze implementarea acestui plan de acţiuni. Astfel încât să nu pierdem timp şi să purcedem la implementarea prevederilor Acordului de Asociere.”

Europa Liberă: De la tribuna centrală, aţi spus că moţiunea de cenzură, înaintată de comunişti, e una cusută cu aţă albă şi o respingeţi, pentru că se doreşte o Moldovă europeană. Pe de altă parte, cu o asemenea opoziţie va fi greu de edificat această Moldovă europeană?

Igor Corman: „Eu am amintit despre sloganul PCRM-ului din alegerile din aprilie 2009, ei au venit cu acest slogan: „Să construim împreună o Moldovă europeană”. Şi de fapt, prin ceea ce le-am spus, le-am amintit de inconsecvenţa lor politică. Acum, cu comunişti sau fără comunişti, dar noi vom construi această Moldovă europeană.”
XS
SM
MD
LG