Printr-un decret prezidențial, publicat astăzi pe site-ul președinției de la Kiev, Victor Ianukovici a suspendat două înalte oficialități: primarul Capitalei, Oleksandr Popov și adjunctul Consiliului Național de Securitate și Apărare. Anunțul a apărut după ce, mai devreme, Biroul Procurorului-General spusese că aceștia și alți doi funcționari sînt anchetați sub suspiciunea de abuz de putere și vor fi plasați curînd în arest la domiciliu.
Informațiile au parvenit în timp ce mii desusținători ai guvernului s-au adunat în centrul Kievului, la o contra-manifestație la acea a protestatarilor opoziției. Unul din demonstranți declara cu acest prilej agenției Reuter: „avem lideri, cel dintîi este președintele, iar el este țarul nostru, cum se spunea în trecut și vom merge prin foc și apă pentru el.”
Demonstrația pro-guvernamentală s-a desfășurat în prezența unor importante efective ale forțelor de poliție, o unitate a forțelor speciale separînd protestatarii din Piața Independenței de cei proguvernamentali.
Premierul Mikola Azarov li s-a adresat demonstranților pro-guvernamentali, demonstrația fiind transmisă în direct de televiziunea de stat, și i-a invitat pe oamenii politici să se așeze la masa negocierilor, cerîndu-le în același timp protestatarilor să se întoarcă la casele lor. După spusele premierului: „Potrivit informațiilor mele, avem aceste proteste doar la Kiev. În restul țării domnește mai curînd calmul. Și trebuie să aducem pacea și la Kiev. În timp ce veneam la această adunare, am privit cu durere în suflet ceea ce se petrece la Kiev. Așa că fac un apel pentru curaj din partea oamenilor politici. Să le spunem oamenilor, duceți-vă la famiile voastre, întorceți-vă la lucrul dvoastră.”
Azarov a negat „categoric” informațiile că guvernul ar plănui să semneze documentele pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală condusă de Rusia. El a spus, de asemenea, că Ucraina nu va accepta să semneze un acord cu Uniunea Europeană și că „este pe cale să dea faliment.”
Primul ministru a mai declarat că liderii opoziției ar spune povești atunci cînd susțin că „dacă vom semna Acordul [de Asociere] vom călători liber în Europa. Demnitarul a pretins că Ucraina ar trebui în prealabil să legalizeze căsătoriile între persoane de același sex și să adopte legislația referitoare la drepturile minorităților sexuale, insistînd că societatea ucraineană nu este pregătită pentru asemenea evoluții.
Pe de altă parte, într-un interviu difuzat astăzi, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a spus că demonstranții ucrainieni ar fi supra-reacționat. Vorbind la canalul de televiziune Rossia 24, Lavrov a spus: „Este uimitor cum o țară întreagă se află la marginea isteriei, din cauza unei decizii luate de guvernul legitim al Ucrainei.” Lavrov a criticat Occidentul pentru ceea ce a numit o implicare excesivă în proteste, spunînd: „Faptul că partenerii noștri occidentali au pierdut, aparent, sensul realității este de o mare tristețe pentru mine.”
Între timp, sosit la Kiev, senatorul american John McCain s-a întîlnit astăzi, la Kiev, cu ministrul de externe ucrainean Leonid Kojara, pentru a discuta situația actuală din Ucraina. Într-o declarație dată publicității de Ministerul de externe și publicată pe site-urile web, se spune că demnitarii au discutat „probleme cheie ale relațiilor ucrainiene-americane” și că șeful diplomației de la Kiev a subliniat „prioritatea pe care o are cursul de integrare europeană a Ucrainei”.
Un purtător de cuvînt al senatorului McCain, candidat în 2008 la președinția Statelor Unite din partea Partidului Republican, spusese vineri că senatorul plănuiește să călătorească la Kiev și „să se întîlnească cu oficialități guvernamentale, lideri ai opoziției și reprezentanți ai societății civile care activează pentru a determina viitorul țării lor”.
La orele serii, senatorul s-a întîlnit, de asemenea, cu cei trei principali lideri ai opoziției și cu capul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, Patriarhul Filaret.
Se așteaptă ca la Kiev, lui McCain să i se alăture senatorul democrat Chris Murphy, președintele Subcomitetului pentru Europa din Senatul american.