„Partidul are dreptate întotdeauna”. Acesta era titlul unui cîntec din repertoriul propagandei est-germane prin care populaţiei din „primul stat al muncitorilor şi ţăranilor de pe teritoriul german” i se atrăgea atenţia cine deţine puterea. Cîntecul mai sugera şi ideea că orice deviere de la linia partidului constitutuie o erezie intolerabilă. Cu alte cuvinte, partidul nu greşeşte niciodată, iar cine are îndoieli şi contestă autoritatea liniei ideologice riscă sancţiuni drastice.
Expoziţia permanentă „Cotidianul din R.D.G.”, inaugurată la Berlin (în complexul Kulturbrauerei) nu intenţionează să documenteze formele de represiune la care erau expuşi eventualii contestatari. Expoziţia sintetizează pentru prima dată cele mai importante aspecte ale vieţii de zi cu zi din Germania răsăriteană, stăpînită de ideologia unică şi prelungirea acesteia pînă în sfera vieţii private.
Astfel, vizitatorul poate urmări amănunte semnificative din realitatea vieţii sub comunism, aspecte ale „spiritului colectivismului” impus „oamenilor muncii” cît şi anumite nişe private create de cei care încercau să se sustragă suprevegherii şi să trăiescă oarecum feriţi de intervenţia directă a partidului şi statului.
Aşadar, chipurile multiple ale relaţiei, deseori, tensionate între sfera privată şi cea publică est-germană sunt vizualizate în această expoziţie prin elemente tipice ale cotidianului dominat de propagandă, de cele alternative create de locuitori inventivi şi cele private cultivate într-un mediu restrîns, de familie sau prieteni, evadaţi de sub raza de control al partidului care „întotdeauna are dreptate”.
Cu prilejul deschiderii expoziţiei, Hans Walter Hütter, preşedintele Fundaţiei Casa Istoriei a R. F. Germania (Haus der Geschichte der Bundesrepublik Deutschland), a explicat că s-a avut în vedere prezentarea „relaţiei tensionate între ideologie sub dictatura partidului şi viaţa cotidiană - dar şi felul cum s-au descurcat oamenii în condiţiile unor restrîngeri şi constrîngeri pentru a-şi face viaţa ceva mai plăcută, ceva mai colorată.”
Expoziţia este dominată de cenuşiul cotidian în care transpare, din cînd în cînd, o rază de normalitate. Pe lîngă chioşcul de ziare cu publicaţii asemănătoare poate fi vazută cîrciuma în care oamenii se-nghesuiau după o zi de muncă; pe lîngă postul de poliţie este expusă o maşină Trabant pe care un cetăţean inventiv a instalat un cort. Nu lipsesc din expoziţie nici mărturiile materiale ale celor care s-au opus prin scrieri imprimate şi răspîndite clandestin, aşa cum nu lipsesc nici uniformele purtate de cei care activau în aparatul de represiune, în poliţie, armată şi securitate, executînd dispoziţiile primite de la conducerea de partid, ilustrată prin portrete, afişe de propagandă şi busturi.