Linkuri accesibilitate

Înainte de summit-ul de la Bruxelles: Europa caută o armată comună


Militari germani şi americani la prezentarea oficială a dronei „Hunter”, baza militară americană din Vilseck-Grafenwoehr, 8 octombrie 2013
Militari germani şi americani la prezentarea oficială a dronei „Hunter”, baza militară americană din Vilseck-Grafenwoehr, 8 octombrie 2013

Poziția Germaniei va fi fundamentală în orice dispozitiv militar pan-european.



Aflat la Moscova, preşedintele ucrainean Victor Ianukovici a primit o ofertă seducătoare: reducerea preţului la gaze cu o treime, un credit de 15 miliarde de dolari. Fără obligaţie, spune preşedintele Vladimir Putin, de a intra în Uniunea Vamală dominată de Rusia. Poate că preşedintele a fost sedus: zecile de mii de protestatari de la Kiev au rămas ne-impresionaţi. Cer în continuare demisia guvernului si alegeri anticipate şi reorientarea politicii externe spre Bruxelles, nu spre Moscova. Protestele au fost provocate de refuzul de ultim moment al guvernului de a semna acordul de asociere cu Uniunea Europeană, în noiembrie. La Bruxelles, miniştrii de externe ai Uniunii Europene dau semnale la fel de confuze precum cele pe care le primesc de la Kiev.

După ce luni au discutat pe larg despre Ucraina, întâlnindu-se chiar și cu omologul lor rus Serghei Lavrov, miniștrii de externe ai Uniunii Europene au pregătit marți, 17 decembrie, întâlnirea la vârf UE de săptămâna aceasta, joi și vineri, care va fi dedicată, pentru prima oară de foarte mulți ani, domeniului militar și apărării.

În ultimele decenii au existat mai multe tentative de a pune pe picioare un embrion de armată europeană. A existat pînă recent așa-numita Uniune a Europei Occidentale, un organism care căuta să pună pe picioare o coordonare între armatele mai multor țări ale UE. Tot așa, mai multe decenii a funcționat un corp de armată franco-german, căruia i s-au alăturat ulterior mai multe țări, ca în final acesta să devină un Eurocorps.

Conform concluziilor summitului UE de joi și vineri, pe care Europa Liberă le-a putut consulta, liderii vor discuta modalitățile de stimulare și de coordonare a industriilor militare ale țărilor UE.

Vreme de decenii, NATO a fost extrem de reticent față de ideea de a permite crearea în paralel a unor autentice structuri militare europene. Acum, însă, în special după intervențiile din ultimul deceniu și mai bine, în Serbia, Afganistan sau Libia, NATO și Statele Unite au realizat că vechile structuri nu mai pot face față în mod performant noilor sfidări.

Viitoarele structuri militare europene vor avea însă nevoie și de o serioasă și funcțională interoperabilitate. Apoi, UE nu are o capacitate de transport militar pe măsura ambițiilor, nu poate rivaliza în comunicații cu Statele Unite și nici nu posedă o tehnologie avansată a dronelor, cum e cea americană.

Dronele sînt de altfel un punct important pe agenda summitului, așa cum e și securitatea cibernetică, mai ales în lumina ultimelor revelații în legătură cu amploarea spionajului în Europa al Agenției Naționale de Securitate SUA (NSA).

Și, desigur, pentru a avea siguranță militară e nevoie și de siguranță economică. Liderii vor căuta să aprobe în cele din urmă mecanismul european de supraveghere și salvare a băncilor. Poziția Germaniei va fi fundamentală aici, după cum va fi fundamentală și în orice dispozitiv militar pan-european.
  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG