Filosofia relațiilor româno-ruse a început să se schimbe în 2013, în urma unor vizite încrucișate Moscova-București-Wasinghton făcute de specialiști ai serviciilor secrete.
Traian Băsescu l-a primit pe omul de încredre al președintelui rus, pe secretarul Consiliului de Securitate, Nikolai Patrușev la jumătatea lunii iunie și prin el a transmis la Kremlin opțiunea de “deschidere” a României “spre cooperare” cu Rusia. Simultan a fost la București John Brennan, directorul CIA, care a plecat din România direct în Rusia.
Apoi imediat, ministrul român de Externe, Titus Corlățean a fost primit de omologul său, Serghei Lavrov, confirmând în acest fel „deschiderea guvernului român pentru continuarea contactelor cu Federația Rusă”.
La acestă întâlnire șeful diplomației de la Moscova a ținut să spună că Rusia continuă să sprijine integritatea teritorială a Republcii Moldova pentru ca aceasta “să rămână un stat suvern”.
În paralel, însă, președintele român și-a început discursurile unioniste, care au culminat cu declarația lui Traian Băsescu dinaintea summit-ului de la Vilnius (27 noiembrie 2013): “următorul proiect de țară pentru România, pe care cred că de acum îl putem spune public este: vrem să ne întregim țara”.
Președintele român a precizat totuși că “nu acesta este momentul” în care Bucureștiul ar putea “obține ceva”, fiindcă acum trebuie “valorificată șansa Republicii Moldova de a intra în procesele de pregătire a a ccesului în Uniunea Europeană, care durează 10 ani”, adăugând circumspect că că în acești zece ani se pot întâmpla multe lucruri neprevăzute.
În mod surprinzător declarația președintelui privind noul proiect de țară al României nu a fost respinsă sau criticată nici la Moscova, nici la Bruxelles sau în vreo capital occidentală, semn că Traian Băsescu și-a avertizat partenerii cu privire la ideile sale pe care vrea să le transforme în strategie de viitor.
Este vorba despre revisionism, nationalism sau pragmatism? E posibil să fie toate la un loc și, pe plan internațional, doar liderii politici de la Chișinău au spus că declarația lui Traian Băsescu este nepotrivită. Chiar și așa, însă, președintele moldovean, Nicolae Timofti a participat în premieră la defilarea militară de Ziua Națională a României, iar reprezentanți ai Curții Constituționale de la Chișinău s-au întâlnit, se pare, cu omologii lor români, înainte de a stabili că limba română este limba oficială a Republicii Moldova.
Președintele Traian Băsescu i-a premiat pe cinci din cei șase judecători ai Curții Constituționale, cu ordinal național Steaua României pentru felul în care au reușit să rezolve această problemă.
Mai mult decât atât, în luna mai Curtea de la Chișinău le-a cerut judecătorilor constituționali români să-și exprime o opinie cu privire la „inamovibilitatea și independența membrilor Curții Constituționale din Republica Moldova” semn că cele două instituții au început interconectarea înaintea proiectelor energetice.
România mizează așadar pe proiectul unionist, pe care nu-l mai neagă nici măcar ministerul de Externe, în schimb lasă la voia întâmplării investițiile economice dincolo de Prut.
Gazoductul Iași-Ungheni este în linie dreaptă și ar putea, în timp, să furnizeze Republicii Moldova, până la 30 la sută din necesarul de gaz. La început cantitatea va fi, totuși, mai mică, în jur de 15 la sută.
A fost dată în folosință și linia aeriană Făcliu-Gotești prin care România poate exporta curent electric dincolo de Prut, dar per total proiectele energetice, cele care ar putea într-adevăr să reducă distanța dintre cele două state și să creeze un spațiu comun viabil, sunt deocamdată modeste.
Apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană rămâne una dintre prioritățiile politicii externe românești, dar în paralel a apărut și propaganda unionistă, nesusținută de analize și strategii clare sau dacă există astfel de date în laboratoarele puterii, ele n-au fost făcute publice.
Așadar relațiile dintre România și Republica Moldova se complică, iar cele dintre București și Moscova par să se simplifice.
