Linkuri accesibilitate

Standard & Poor's nu știe economie


Neîndemânateca manipulare a agențiilor de cotare.



Standard & Poor's, agenția americană de cotare, de rating economic, a decis vineri să coboare nota acordată Uniunii Europene de la AAA la AA+.
Asemenea agenții sînt acuzate din ce în ce mai insistent de manipulare și conflicte de interes. De mai bine de un deceniu, guvernele tremură în fața lor, ele putând destabiliza economiile unor țări, cum s-a întâmplat recent când altă agenție echivalentă, Moody's, a afirmat că 30% din împrumuturile acoperite de bancile slovene sînt „toxice”, restanțe probabil imposibil de recuperat, și a redus obligațiunile garantate de stat in Slovenia la nivelul de „junk” (gunoi). Fiind însă o țară prosperă de dimensiuni foarte mici și folosind euro, Slovenia a rezistat.
Uniunea Europeană caută de mai mulți ani să-și creeze propria sa agenție de rating, pentru a pune capăt dependenței de cele trei mari agenții americane: Standard & Poor's, Moody's si Fitch care controlează, doar ele trei, peste 90% din piața mondială. Parlamentul European a votat de trei ori in ultimii trei ani - ultima oară in ianuarie anul acesta - in favoarea creării unei asemenea agenții.
Atotputernice, controlând piața, cele trei agenții americane de rating sînt astfel acuzate că și-ar manipula cifrele si notele pentru a influența luările de decizii ale guvernelor. Coborârea notei Europei reprezintă un asemenea caz flagrant de manipulare. Care sînt argumentele agenției?
Mai întâi că negocierile pentru adoptarea bugetului UE 2014-2020 au fost dificile… Or, da, asta e Europa și nu e nimic nou aici.
Apoi că faimosul rabat britanic e contestat de celelalte țări... In realitate e contestat de la început, încă de când Thatcher l-a obținut în 1984.
Se afirmă apoi că statele membre vor cere redeschiderea negocierilor asupra bugetului, ceea ce este imposibil și total exclus și arată fie rea voință, fie ignoranță din partea agenției.
Și, în sfârșit, că UE a imprumutat prea mult țărilor membre in dificultate - lumea pe dos: lucrul e prezentat ca un neajuns, in loc să se vadă aici garanția solidității europene.
Recent, un tribunal in Italia a inculpat agențiile Fitch si Standard & Poor's pentru manipularea piețelor, dupa ce cele două au scăzut nota Italiei. In toamna trecută, Standard & Poor's a mai fost inculpată si in Australia in urma unor acuzații similare, iar mai recent S&P a fost chemată în instanță și de către departamentul american al justiției.
  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

XS
SM
MD
LG