Datele statistice prezentate de UNICEF arată că în Republica Moldova există mai mult de 16 mii de copii cu dizabilităţi, dintre care aproape 3,500 mai mici de şapte ani. În anul 2012 primii 39 de copii cu dizabilităţi au absolvit instituţii generale de învăţământ, iar în anul 2013 numărul acestor copii este de 77. Diana Răileanu a vizitat liceul din satul Pituşca, raionul Călăraşi, care de mai mulţi ani este frecventat de copii cu cerinţe educaţionale speciale.
Doisprezece copii din cei aproape 400 care merg la liceul din satul Pituşca sunt cu nevoi speciale. În raionul Călăraşi instituţia este considerată un model de educaţie incluzivă, pentru că a reuşit să creeze un mediu prielnic pentru toţi copiii.
Mai mult, directoarea instituţiei, Larisa Guşan, constată că în ultimii ani elevii claselor frecventate şi de copii cu cerinţe educaţionale speciale au devenit mai toleranţi şi săritori la nevoie:
„Ei văzând această problemă foarte mare înţeleg că nu trebuie să râdă, nu trebuie să arate cu degetul la alţi copii. Înainte se credea că dacă un elev învaţă la o şcoală pentru copiii cu nevoi speciale înseamnă că nu trebuie nimeni să vorbească cu el, ceea ce nu este adevărat. Acum copiii văd că în societate se poate comunica şi cu elevi cu dizabilităţi şi au şi ei un atu al lor şi văd că e ceva frumos.”
Pentru ca adaptarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale să fie cât mai firească, liceul din Pituşca a beneficiat de asistenţa aşa-numitului cadru didactic de sprijin.
Svetlana Ralea susţine că elevii s-ar integra mai repede în noile colective dacă numărul copiilor din clase ar fi mai redus:
„Provocarea profesorilor este că nu întotdeauna reuşesc să le acorde atenţia necesară copiilor cu cerinţe educaţionale speciale din cauză că sunt prea mulţi copii în clasă. Sunt 27 sau chiar 32 de elevi. Altă cauză ei nu văd. Ei nu fac probleme. Ei spun că dacă ar fi copiii mai puţini în clasă, ei ar putea mai mult timp să acorde copiilor cu cerinţe educaţionale.”
Svetlana Ralea observă că părinţilor le revine partea leului din vina pentru marginalizarea copiilor cu nevoi speciale.
Deseori, din frică, aceştia preferă să-i ferească de ochii lumii:
„Cu părinţii trebuie de lucrat ca să integreze copiii, să insiste la acest lucru. Eu am văzut copii unde părinţii sunt mai liberi, copiii mult mai uşor se integrează. Eu când am venit anul trecut la şcoală, toţi profesorii spuneau: ce ne trebuie nouă aşa copii? Le-am explicat: sunt cazuri de accident, închipuiţi-vă pentru o secundă că un copil sau matur în accidente şi ajunge fără picioare, nimereşte în acest căruţ pentru persoane cu dizabilităţi. De ce nu vă închipuiţi cum v-aţi simţi voi să vă ţineţi copilul în umbră? Din ce motiv părintele să ţină un astfel de copil acasă?”
În ultimul an, profesorii şi elevii de la liceul din Pituşca au beneficiat de instruire în cadrul proiectului „Promovarea educaţiei incluzive la nivel local prin schimbarea atitudinii faţă de copii cu dizabilităţi” realizat de IDIS Viitorul şi UNICEF Moldova în localităţi din şase raioane ale ţării. Pentru că autorităţile de la Chişinău şi-au propus să reorganizeze până în 2020 toate instituţiile auxiliare din ţară, l-am întrebat pe Ghenadie Mocanu, coordonator de proiect la Institutul „Viitorul”, ce măsuri pot fi luate pentru ca acest ţel să fie unul uşor de atins?
„Ca prioritate aş identifica şi eu instruirea profesorilor cunoştinţele cărora de interacţionare cu copii cu dizabilităţi, din păcate, sunt precare şi le este şi lor dificil. Dacă instruirea profesorilor ar fi prima, doi ar fi infrastructura sau cât de cât să existe posibilitatea ca aceşti copii să fie integraţi. În al treilea rând m-aş referi la percepţie. Dacă s-ar lucra mai mult la percepţia publicului ar fi mai bine. Sunt diferite activităţi care pot fi organizate în cadrul şcolii. În cadrul cercetărilor noastre am văzut că rezistenţa faţă de acceptarea copiilor cu dizabilităţi este mai mare la acei profesori, acei copii care nu au interacţionat cu copiii cu dizabilităţi. Respectiv, dacă ar fi mai multe activităţi în care ar fi integraţi ulterior ar mult mai uşor să fie acceptată o persoană cu nevoi speciale sau să fie ajutată.”
Datele statistice cu care operează experţii arată că odată cu realizarea programului naţional de dezvoltare a educaţiei incluzive, numărul copiilor din instituţii a fost redus în jumătate, iar 11 din cele peste 60 de instituţii rezidenţiale au fost închise.
