Moldova va avea, în acest an, o agendă foarte încărcată, atât pe plan intern, cât și extern. Moldovenii vor fi chemați la urne pentru a alege deputații din viitorul Legislativ, pentru că, în toamnă, vor avea loc alegeri parlamentare. Guvernarea de la Chișinău va pleda în cadrul instituțional european pentru ridicarea vizelor pentru moldoveni, dar și pentru semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, cât mai repede posibil.
Ce așteaptă firul ierbii de la acest an în care am intrat? Căutăm răspuns, la acest sfârșit de săptămână. Printre dorințele oamenilor de la țară, care se regăsesc pe listă, pentru anul în care am pășit, se numără stabilitatea. Pentru că știu că banii nu sunt singurii care aduc fericirea, oamenii nu se înghesuie să îi ceară anului ce a venit lei, dolari sau euro. Cei mai mulți își doresc să aibă parte de sănătate. Alții vor o Moldovă prosperă, fără tensiuni din partea celor care o conduc.
Aceasta au spus la microfonul Europei Libere mai mulți locuitori din Valea Trestieni, o localitate situată la o distanță de aproape 100 kilometri de Chișinău, în imediata vecinătate a României.
- „2014 să fie mai bogat ca 2013, să ploaie, să fie lumea mai domoală, mai blajină. Prea multă invidie a apărut în lumea aceasta, care e cu Rusia, care e cu gândul la Europa. Și a apărut o dezbinare în norod, în lume.”
Europa Liberă: Unde e bine să meargă Moldova?
- „Tot aș vrea și eu în Europa. Poate acolo ne-a fi mai bine, să aibă toată lumea un post de lucru. Iaca, ședem acasă. Trece luna nouă, ne trebuie bani de lumină, ne trebuie de telefon, că nu putem să trăim chiar întunecați.”
Europa Liberă: E mare sărăcia la țară?
- „Foarte.”
Europa Liberă: Cine sunt săraci?
- „Noi. Dacă plouă și mai dă Dumnezeu, mai punem în grădină și mai avem câte o fasole, câte un cartof, câte o buruiană, acolo.”
Europa Liberă: Anul acesta e și un an electoral, vor fi alegeri. Mai credeți în politicieni? Mai mergeți să votați?
- „Dar de ce să nu ne ducem? Trebuie să alegem care să susțină și oamenii de la țară.”
Europa Liberă: Până acum cei pe care i-ați ales v-au îndreptățit încrederea?
- „Nu trebuie să ai încredere, să dai chiar inima toată. Se spune că trebuie de o sută de ori să măsuri și o dată să tai.”
Europa Liberă: Dumneavoastră veți merge la alegeri?
- „Mergem.”
Europa Liberă: Cei pe care îi alegeți, deputații, se gândesc la problemele dumneavoastră?
- „Noi votăm, dar nu poți să știi ce inimă au.”
Europa Liberă: Dar ce ar trebui ei să facă acolo, sus?
- „Ce ar trebui să facă?”
- „Să se mai întoarcă cu fața și la noi, la țăran. Iată, eu acum, mi-am făcut o operație la glanda tiroidă. Nu am avut poliță. Du-te și o cumpără! Mi-am vândut vaca și am cumpărat poliță…”
Europa Liberă: Credeți că satul se va dezvolta, vor fi drumuri, va fi apă, va fi canalizare?
- „Ne gândim și noi poate să fie.”
- „Măcar pentru viitorul copiilor noștri.”
- „Pentru tineretul acesta. Eu mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul.
Șaptezeci și ceva de ani, de-amu… Din inimă parcă aș zice că nu am anii aceștia.”
Europa Liberă: Sunteți nostalgică după Uniunea Sovietică?
- „Am petrecut anii aceștia, pe unde bine, pe unde rău…”
- „Dacă va fi bine, ne vom da și noi cu binele, dar dacă va fi rău, se zice: cum ne cântă, așa jucăm.”
Europa Liberă: Dar ați auzit de Uniunea Europeană?
- „Ei, Doamne ferește!”
Europa Liberă: Credeți că Moldova va ajunge în Uniunea Europeană?
- „Poate cumva-cumva, câte oleacă.”
Europa Liberă: E diferență între un sat din Uniunea Europeană și Valea-Trestieni?
- „Ne descoaseți dumneavoastră…”
- „Noi mulțumim așa, că am ajuns anii aceștia, pe unde bine, pe unde rău…”
Europa Liberă: Cei tineri muncesc așa cum ați muncit dumneavoastră?
- „Ei, dacă nici nu au unde.”
- „S-au învățat puturoși, nu lucrează cum lucram. De ce nu s-ar duce să ia un hectar de pământ, acolo, să-l lucreze?”
Europa Liberă: Am înțeles că aici, în sat la dumneavoastră, sute de hectare aproape sunt lăsate în paragină.
- „Aratul e scump, sămânța e scumpă… Și ei ce zic că… M-aș duce și aș lucra ceva, că, dă, vrei să mănânci și mai bunișor. Se zice că bucățica ține vițica.”
- „Dacă ai bani, mănânci mai bunișor, dacă nu ai, mănânci, îndopi fasole și cartofi.”
- „Ei, dar bodaprosti.”
Europa Liberă: Dar sunteți pesimiști sau optimiști?
- „Azi ne-am sculat în rău, dar mâine vrem – mai bine și poimâine încă și mai bine.”
Europa Liberă: Cum e viața la țară?
- „Bate vântul de peste tot locul. E sărăcie. De lucru nu avem. Iată, trebuie să ies la pensie, trei ani nu lucrez. Unde să lucrezi în satele acestea?”
Europa Liberă: Ce leafă v-ar trebui?
- „1000-2000 de lei pe lună.”
Europa Liberă: Și ce puteți face cu 1000-2000 de lei?
- „Și cu 500 te mai vârcolești pe aici. Iată, pe acasă lucrez, dar cine îți plătește?
Europa Liberă: Dar pământul?
- „Din familia noastră o sotcă nu are nimeni. Cine l-a luat? Părinții mei au avut pământ înainte, știți?”
Europa Liberă: Dar ați căutat?
- „Dar unde să cauți? Îți spune cineva?”
Europa Liberă: Studiați legea și vedeți ce spune legea.
- „Legea nu e pentru țărani. Legea e pentru acei mari.”
Europa Liberă: Dar acei mari sunt aleși de dumneavoastră!
- „D-apoi acum, când or veni, am să le spun altfel: „Vrei să te votez? Plătește!”. Acum așa am să fac.”
Europa Liberă: Dar votul se vinde?
- „Se vinde!”
Europa Liberă: De ce vindeți votul?
- „Am nevoie de bani.”
Europa Liberă: Politicienii vă insuflă încredere?
- „Ce politicieni vezi pe la noi pe aici? Ce, mai vin? Vin o dată în patru ani și gata.”
Europa Liberă: Spuneți două reforme care vă insuflă încredere că vor fi duse la bun sfârșit.
- „Ce noi știm?!”
Europa Liberă: În cine aveți încredere?
- „Aa, încredere nu avem în nimeni. Dacă ar mai veni, să mai fie, o dată, țara care a fost, ar fi foc, dar cu aceștia nu faci nimic.”
Europa Liberă: Dar care e țara care a fost?
- „Care țară? Care a fost, Sovetski Soiuz, aceea a fost țară. Am avut de lucru peste tot locul, dar cu aceștia unde avem?”
Europa Liberă: Tânjiți după Uniunea Sovietică?
- „Tânjesc.”
Europa Liberă: Dar după Uniunea Europeană?
- „Auziți? Nu am eu nevoie de Uniunea Europeană!”
Europa Liberă: E greu de trăit la țară?
- „Greu de trăit. Când era colhozul, era mai ușor. Am avut șase copii și aveam cu ce îi hrăni, dar acum nu avem. Nu ne ajung leii aceștia.”
Europa Liberă: Câți bani v-ar trebui?
- „Să fie 1000 de lei, poate ne-ar ajunge. Trei ani de zile eu nu mi-am putut cumpăra un halat, leacuri nu ai pe ce le lua, nimic. Și se duc la Moscova, muncesc.”
Europa Liberă: Și bogăție înseamnă doar banul în buzunar?
- „Da, care are ban în buzunar, nu moare. Am fost la operație, până ce nu am pus bani… Să îi pui în buzunar doctorului – el te lecuiește, dacă nu – nu te lecuiește.”
Europa Liberă: Satul dumneavoastră ce face? Moare sau trăiește?
- „Trăiește, dar cu greu. Știți ce punem noi pe foc? Strujane!”
Europa Liberă: Dar lemne nu aveți deloc?
- „Dar lemne nu avem, bani nu avem, nici cărbuni nu am, nici lemne. Nu am nimic.”
Europa Liberă: Aveți pensie?
- „Ce fac eu cu 550 lei? Și moșneagul e bolnav și are 500 lei.”
Europa Liberă: Vin alegerile. Veți mai vota? Cu cine veți vota?
- „Vom vota, dar să vedem cu cine. Avem ochelari, vom citi și vom vedea pe cine alegem.”
Europa Liberă: Ce fac politicienii? Vin, vă promit, după aceasta, uită de dumneavoastră?
- „Acum nu vine nimeni. Acum chiar în nimeni nu avem încredere. Tot ziceam: comunistul, comunistul… Și nici comunistul nu ne-a dat și nici cu democrația aceasta… Nu știm noi nimic.”
Europa Liberă: Mai săraci ca dumneavoastră aici, la Valea Trestieni sunt oameni?
- „Sunt femei care sunt singurele. Trebuie medicamente, trebuie… Noi nu avem cu ce trăi.”
Europa Liberă: Dar copii nu aveți?
- „Dar unde sunt? Pe la Moscova. Unul are patru copii, unul are cinci copii, unul are trei. De la dânșii niciun cadou nu primesc, că ei au greutățile lor.”
Europa Liberă: Credeți că satul se va mai dezvolta? Există perspectivă?
- „Tineretul, dacă nu are ocupație în sat, se duce în țări străine și trăiește pe acolo. Și de-amu aici nu vom avea nici familie, nici nepoți, nici nimic nu vom avea în sate.”
Europa Liberă: Îmbătrânesc satele, pustiesc?
- „Da, îmbătrânesc satele. Iată, sunt foarte multe case în care nu are cine trăi.”
Europa Liberă: Ce vreți mai degrabă? Un drum bun?
- „Da, drumul l-au făcut.
Europa Liberă: Apeduct, canalizare sau vreți pensie bună?
- „Pensie bună vrem. Unul de pe drum, dacă îi vei da 5 lei, îți va aduce o căldare, două de apă și îți aduce un bac de apă. Dar dacă nu ai capica aceasta, nu vine nimeni să te vadă în casă. Pe drum, eu mă duc la fântână, sunt operată, stau și aștept acolo, până ce trece un suflet și îmi scoate o căldare de apă, dar altul zice că nu are când. Și iaca așa.”
Europa Liberă: Unde trebuie să meargă Moldova: cu cei din Est, cu cei din Vest?
- „A fost bine și cu rusul, dar acum nu știu. A fost bine și cu rusul înainte, trebuie cineva la conducere, ca să ajute oleacă norodul, să nu șadă murdar, nespălat. Sunt familii cu patru-cinci copii, nici nu au un pachet de sodă cu ce spăla copiii ceia, săracii... Cum să nu se ducă el la Moscova?
De nevoie se duce! Și aduce ori nu aduce bani, ori îl amăgește cineva. Că îi amăgesc și nu vin cu nimic. Chiar eu am un băiat, s-a dus și, anul trecut, nu a venit cu nimic, l-au amăgit. Dacă nu venea acasă, puteau să-l ucidă acolo, în Moscova. Și, iată, trebuie de luat măsuri, aceștia de sus, de la Chișinău. De-amu vom vedea pe cine vom alege. Vom vedea. Dar când va fi votarea?”
Europa Liberă: Păi, vă întreb pe dumneavoastră, știți când va fi?
- „Nu știu.”
Europa Liberă: În toamnă.
- „Până în toamnă, poate ne vom mai înțelege cu satul.”
Europa Liberă: Dar cum vă înțelegeți cu satul?
- „Noi, femeile, ne grămădim, bărbații se grămădesc. Și apoi acasă discutăm pe cine trebuie să votăm. Dacă el face fapte bune și ajută norodul, clar lucru că pe acela îl vom vota.”
Europa Liberă: Și faptele bune se văd?
- „Unde sunt copii, mulți văd că mai ajută pe care sunt săraci-săraci.”
Europa Liberă: Peste 2-3 ani, satul Valea Trestieni va fi altul decât azi?
- „Poate va deveni că vor fi vreo 60 sau 100 de case. Trist. Trebuie de ajutat norodul.”
Europa Liberă: Cum vreți să fie anul 2014?
- „În primul rând, să se facă roadele pe dealuri. Aș vrea să fie un an cu realizări noi. Aceea ce s-a zis, să ajungem în Europa, să dea Domnul să ajungem acolo!”
Europa Liberă: Dar 2014 este un an electoral. Va fi o bătălie politică. Ce zice lumea?
- „Este lume inteligentă care înțelege situația și crede în forțe democratice. Dar o parte din populație încă este cu comuniștii. O mare parte din vină este și a celor care conduc, și a noastră. Și este situația de astăzi, situația grea a populației.”
Europa Liberă: Faptul că cetățenii au puțină încredere în instituțiile statului cum se explică?
- „Fiindcă nu se face dreptate. Am în vedere instanțele judecătorești, procuratura este foarte-foarte coruptă. Am dori foarte mult să fie foarte mari schimbări.”
Europa Liberă: Credeți că următorul Parlament ar trebui să fie mai bun decât acesta care e astăzi?
- „Sigur. Să fie oameni acolo care merită să fie sus.”
Europa Liberă: Vreți vot pe listă de partid sau vreți și vot uninominal?
- „Să fie familiile, fiindcă de acum îi cunoaștem și noi vrem să îi alegem pe acei care merită.”
***
Tineri aproape că nu au mai rămas în sat. Mulți dintre copii pleacă, rând pe rând, la părinții care câștigă bucata de pâine departe de casă, iar bătrânii sunt cei care își duc traiul de azi pe mâine, ne povestește pensionarul de la Sireț, Petru Bulat, țăran împroprietărit, fost profesor. Despre 2013 el spune că nu a fost un an ușor.
Petru Bulat: „A fost un an destul de greu.”
Europa Liberă: De ce ziceţi că a fost greu?
Petru Bulat: „Păi, a fost anul șarpelui, șarpele are şi otravă. Am avut destulă otravă în suflet.”
Europa Liberă: De unde acest venin?
Petru Bulat: „Păi, de unde? Şi de la ceea ce fac politicienii și cum se bat, şi ne fac de râs în Parlament, opoziţia mă refer. Şi la promisiunile vulpoilor care ne-au promis câte 400 de euro şi nu i-au mai dat.”
Europa Liberă: Aceştia cine sunt? Parlamentari?
Petru Bulat: „Păi, e chiar şi acelaşi domnul Urechean. Căci el a promis.”
Europa Liberă: Serafim Urechean nu mai este Parlament...
Petru Bulat: „Nu mai este, dar stă bine unde stă. Şi a promis, când era cu partidului lui. Şi alţii de teapa lor.”
Europa Liberă: Cât costă o promisiune pentru cel care o face?
Petru Bulat: „Nimic pentru dânsul nu costă. Promite şi nu face. Să ştiţi că suntem mai mult daci decât romani. Şi la daci era cuvântul lege. Aşa cum erau ei beţivi, le plăceau femeile, dar, dacă şi-au dat cuvântul, mergeau la război, râzând. Astăzi merg la furat râzând, începând de sus şi până jos. Şi aceasta este tristeţea cea mare. Dar Dumnezeu ne-a ajutat – am avut popuşoi.
Eu din intelectual m-am transformat în ţăran. Am acceptat să cumpăr un hectar şi ceva de pământ, m-am apucat de lucru cu mâinile proprii, că nu am tehnică. Am avut popuşoi până la trei metri înălţime, cu cinci ştiuleţi.”
Europa Liberă: Deci, pământul nu ar fi o povară pentru ţăran?
Petru Bulat: „Dacă ar fi şi un ajutor din partea statului, real… Liderii şi-au bătut joc de pământuri, de cote, au luat tehnica în mâini, au vândut-o şi a rămas ţăranul cu sapa să lucreze, cu mâinile. Dacă are putere, mai face treabă. Dar cu cine să facă? Astăzi, în toată Moldova, au rămas numai bătrâni şi copii. Cei care au putere au plecat să câştige un ban peste hotare.”
Europa Liberă: Şi chiar în Moldova nu se poate de câştigat un ban, dacă munceşti?
Petru Bulat: „Dacă munceşti, nu câştigi nimic. Şi vă dau un exemplu, au cumpărat strugurii cu 3,5 lei pentru un kilogram, poamă de masă şi acelaşi preţ a rămas şi la poama tehnică pentru vin. Cine a avut putere şi minte, ca să o pună în beciuri, în butoaie, poate că va avea şi un ban. Cine a dat-o pe copeicile acestea, se vor îmbogăţi aferiștii de aici şi cei de acolo, care ne-au pus embargou.”
Europa Liberă: Ce părerea veţi despre aceste restricţii impuse de Federaţia Rusă pentru vinul moldovenesc?
Petru Bulat: „Socot că aceasta este politică pură. Ei au hotărât să ne pună în genunchi complet, să ne sărăcească, ca noi să ne rugăm la dânşii, să ne ducem.”
Europa Liberă: O relaţie bună între Republica Moldova şi Federaţia Rusă, în opinia dumneavoastră, ar însemna ce fel de colaborare să existe între cele două state?
Petru Bulat: „Colaborare ca între parteneri egali, indiferent de forţa militară şi întinderea, şi bogăţiile pe care le are Rusia. Noi avem alte bogăţii. Avem bogăţii în braţele de muncă, băieţi pricepuţi la toate.
Moldoveanul, chiar dacă a mai călcat pe bec şi a cinstit mai mult decât se cuvine, a doua zi, iese la serviciu. Rusul, până ce nu termină banul şi băutura, nu se duce.”
Europa Liberă: Va renunţa Federaţia Rusă la acest embargou?
Petru Bulat: „Dacă ei merg mai departe, ca să alunge gastarbaiterii, cum îi numesc, din ţară, eu nu ştiu cine va lucra. Deja populaţia de acolo se revoltă, că este populaţie cumsecade şi în Rusia, să ştiţi. Am fost şi la Moscova, am şi în alte oraşe. Eu cred că ei s-au obişnuit cu produsele noastre, am în vedere fructele, legumele, chiar şi vinurile noastre bune.”
Europa Liberă: Rusia nu ar vrea ca Moldova să se apropie de Uniunea Europeană? Ar fi o voinţă a Moscovei să aibă influenţă mai mare în această regiune şi sateliţii să rămână în orbita sa?
Petru Bulat: „Ei ştiu demult că Rusia zonele sale de influenţă le apără şi cu pumnii, şi cu dinţii, deschis şi ascuns. Aceasta este o chestie ştiută. I-au pierdut pe pribalţi, care ştiau că îi vor pierde, venim noi la rând cu georgienii. Şi Ucraina cred că o vor ţine cu dinţii. Nu ştiu până la ce se va ajunge. Cred că se va scinda în două, până la urmă.”
Europa Liberă: Ucraina?
Petru Bulat: „Da. Cum şi la noi s-a scindat Transnistria. Deja acolo ei îşi dictează legile lor, e ţară aparte.”
Europa Liberă: E posibil să fie reunificate cele două maluri ale Nistrului?
Petru Bulat: „Părerea mea – cam nu. Acolo populaţia majoritară totuşi e rusofonă. Şi la conducere stă, şi interesul foarte mare al Rusiei e să aibă bază militară mai aproape de NATO. Aceasta este o chestiune, din punct de vedere militar şi strategic.”
Europa Liberă: Dar, dacă autorităţile de la Chişinău ar renunţa la Transnistria, ce s-ar întâmpla?
Petru Bulat: „Trebuia demult să se renunţe, căci deja nu are niciun rost. Ei nu au nicio influenţă, nicio putere decât să meargă la un meci, acei cărora li se permite, la un meci de fotbal.”
Europa Liberă: Ce se întâmplă cu Tighina?
Petru Bulat: „Tighina demult trebuia schimbată pe acele câteva sate. Dintre patrioţii cei pe care i-am văzut, în 1992, la război, şi de partea aceasta, şi de partea cealaltă, au rămas număraţi pe degete. În rest, toţi se uită la buzunar: cine le dă mai mult. Dar aceasta deja e altă temă şi e vânzare de ţară, de mamă şi de ce vreți.”
Europa Liberă: Credeţi în şansa eurointegrării?
Petru Bulat: „Cred. Şi cred că ar fi un pas mai serios şi mai rapid, şi mai sănătos, după câte ştiu eu, din cărţile pe care le citeam de mic copil – mă impunea maică-mea să citesc încă în slavonă – că, la vremea de pe urmă, popoarele se vor uni. Iată, evreii s-au unit la Sion, nemţii s-au unit, dar noi... Nu ştiu dacă ajung eu să văd unirea, Europa, aşa cum ne-au promis.”
Europa Liberă: De fapt, cine ar vrea mai mult ca Moldova să se apropie de Uniunea Europeană? Bruxellesul sau Republica Moldova are nevoie de această eurointegrare?
Petru Bulat: „Ar fi de ambele părţi interes. Noi rămânem la noi acasă, dar să ajungem la nivelul acela. Dar nu uitaţi că ei au mers sute de ani ca să ajungă la nivelul lor. Aceasta este una la mână.
Doi: şi noi suntem muncitori ca şi nemţii, dar ne mai trebuie şi alte chestii, ca să lucrăm asupra noastră. Şi de ce ne vor? Fiindcă deja noi suntem în Europa. Tinerii noştri, care au avut putere în braţe, în minte şi au mai avut un pic de parale în buzunar, sunt în Europa demult sau în America.”
Europa Liberă: Sireţul e un sat europenizat?
Petru Bulat: „Sireţul merge spre un sat europenizat. E unul din trei sate mari din jurul Chişinăului. Adică, mă refer la Sireţi, Costeşti şi Cojuşna. Sat de mari gospodari, de haiduci – de ce să nu spun chiar drept – şi de tâlhari.”
Europa Liberă: Anul 2014 este un an electoral. Va fi o confruntare mare politică? În viziunea dumneavoastră, cum credeţi, ce se va întâmpla pe eşichierul politic?
Petru Bulat: „Deja se vede că vor fi bătălii mari şi vor câştiga partidele mari, unite, care vor avea forţă, cum era pe timpuri Frontul Popular, a unit toate forţele democratice. Sau anti, dacă socialiştii, comuniştii şi restul celora care au fost din Partidul Comunist fuzionează împreună, aceea vor câştiga. Şi cu atât mai mult că minţile se câştigă şi prin bani, dar şi prin faptele pe care le-au făcut. Şi foarte multă populaţie, mă uit la mine în sat, zice: „Să îi votăm pe comunişti, căci cu aceia era mai bine”. Chipurile, au alungat tâlharii, hoţii din ţară, dădeau la timp pensiile, parcă acum nu dau salariile la timp. Ei, dar cu promisiunile acelea cu mărirea salariilor sau cu ajutorul... Se fac drumuri buni. Da, au făcut drumuri foarte bune. Dar le-au făcut pentru cine? Pentru Europa, care vine cu maşini luxoase, să nu le strice. Dar eu, că merg cu căruţa, mi-e indiferent pe ce drum merg. Adică, dacă aş merge şi eu cu o maşină, nu mi-ar fi indiferent.”
Europa Liberă: Deci, la alegeri veți merge?
Petru Bulat: „Da, am să merg. Dar ce folos? Pe cine să alegi? Aşa şi ţăranul stă la dubii. Şi cine are să-l momească cu bani... Din păcate, la aceasta se merge. Sărăcia te duce la aceasta. Eşti nevoit să accepţi. Şi, cum o zis Cantemir, cu drojdiile vinului minţile şi le tulbură şi nu mai gândeşte ce face.”
Europa Liberă: E scindată societatea?
Petru Bulat: „Foarte scindată.”
Europa Liberă: Cine a scindat-o şi cum a reuşit să o divizeze?
Petru Bulat: „Eu cred că: „Divide et impera”, dezbină și stăpânește… Și, uite, ne-au făcut două republicuţe. Una, cu efect întârziat, Gagauz Yeri, Transnistria. Aici e tot aceeaşi Moscovă. Moscova tot timpul a avut interesul ca să ne domnească. Bine, cât au fost, după război, s-au dat privilegii mari la populaţia rusă venită aici, faţă de populaţia autohtonă. Ei au câştigat războiul, ei erau învingători şi ei continuă şi azi să viseze că vor merge tot aşa. Păi, nu se poate.”
Europa Liberă: Populaţia e împărţită: pro-est, pro-vest, comunişti, anticomunişti. Pe ce criterii este împărţită?
Petru Bulat: „Ştiți care sunt criteriile? Simple de tot. Fiecare om vrea să trăiască bine. Şi tineretul, conştiincios şi cel sărăcăcios, dacă a văzut că nu poate trăi bine aici, a plecat din ţară. Urlă câinii de foame prin satele Moldovei. Numai în jurul Chişinăului mai mişcă ceva. În rest, e tristeţe. Are un bulgar, nici nu e moldovean, nici nu e român, are un tablou cu un câine care stă şi aşteaptă stăpânul. L-aş cumpăra eu, dar cam mult vrea omul, vreo 400 de euro, dar merită, să ştiţi. Sat trist cu o biserică, cu un popă, nu ştiu de cine trimis, fie el comunist sau kaghebist, sau altă lege, fiindcă au băgat şi de aceştia prin bisericile noastre, pe lângă biserică, fără enoriaşi, e pustiu satul. Dacă este un bar sau o discotecă, atât. Au mai rămas dintre tinerii aceştia fără părinţi şi îşi fac de cap cum vor, bani le trimit.”
Europa Liberă: A pătruns politicul în biserică?
Petru Bulat: „El demult a pătruns. Ce să pătrundă? Nu aţi văzut ce au făcut pe scările Parlamentului popii? Eu ţin minte că la război mergea în rând cu Ştefan cel Mare preoţii, lepăda sultana şi mergea să bată tătarul sau turcul. Şi azi el vine să bată în uşa Parlamentului. Doamne fereşte! Mi-e ruşine de comunişti că îl duc pe Şelin pe sus.”
Europa Liberă: Elită politică există în Moldova?
Petru Bulat: „Nu sunt pregătit să vă spun. Poate şi este. Au fost oameni curajoşi, de treabă, dar cu timpul s-a dovedit a fi numai vorbăraie goală. Şi-au făcut interesele şi gata, au uitat de toţi. Şi, în ziua de azi, au vândut tot, au vândut pământul. Nu ştiu mâine cine va fi stăpân.”
Europa Liberă: Domnule Bulat, dar cum înţelegeţi dumneavoastră bunul mers al reformelor? Ce reforme?
Petru Bulat: „Dar lăsaţi-mă în pace cu reformele, căci acestea sunt macaroane pe urechi… Nu merge nicio reformă, doamnă, nimic, acestea sunt prostii pe hârtii. Nici acel Iurie Leancă nu crede că merge reforma. De ce nu a trecut reforma cu cumetrismul, finismul şi toate rudeniile acestea care e mafia moldovenească? Nu a trecut în Parlament şi nici nu va trece! De ce au scos pedeapsa la cei care sunt pedepsiţi pentru pedofilie, să fie castraţi? Pentru ce interese? Gunoi nimănui nu trebuie...”
Europa Liberă: Lupta cu corupţia cum o vedeţi? O luptă aprigă cu corupţia, fenomenul corupţiei?
Petru Bulat: „Corupţia, vă spun, grecii încă au rezolvat, pe timpuri, în antichitate, au făcut un ban cât roata carului şi atunci nici nu poţi să-i dai, nici nu poţi să-i duci acasă. Şi gata. Trebuia să se ducă să cumpere un curechi de la piaţă cu un car de parale. Dar acum ce a făcut rubla de o mie? E vziatkă. Ai strâns-o în palmă, ai dat-o şi gata. Dar dacă merg de celelalte, verzi sau de altă culoare... Toţi fură, numai că arată unul la altul că, chipurile, fură mai puţin. Ce, credeţi că noi nu vedem? Acei de jos vedem toate şi înţelegem. Nu avem pe cine alege. Lupta cu corupţia e strigăt în pustiu.”
Europa Liberă: O urătură...
Petru Bulat: „După aşa discuţii, cam e greu să vă zic o urătură, sincer să vă spun.”
Europa Liberă: Cu un mesaj mai optimist...
Petru Bulat: „Mesaj mai optimist. Dacă vrei să fii optimist şi să mergi în Europa, ar trebui să ne apucăm de muncă. Fiecare la locul lui să facă treaba cuvenită, cea care o poate şi să mai întoarcă ochii către oamenii bătrâni sau copiii rătăciţi, că aceştia vor fi votanţii.
Cei de peste hotare sunt împărţiţi, dispersaţi şi cam nu ştiu dacă vor ajunge la alegeri. Şi mai depinde de aparatul acesta, care stă pe loc, cărora le e bine, aşa cum este starea aceasta de reforme. Şi am văzut eu cum ei vin. Ei vin numai ca să nu-şi piardă postul, la adunarea ceea pe care au făcut-o în piaţă. În rest, şi de la nord, şi de la sud, şi din centru, de aici au interesul propriu şi nu au ei de gând să schimbe nici cu Europa, nici cu Rusia, le e bine aşa, când unul s-a dus, iar altul nu a venit, cum zicea moş Ion.”
Europa Liberă: La mulţi ani!
Petru Bulat: „La mulţi ani! Mulţumesc. Şi dumneavoastră, de asemenea.”