Europa Liberă: Domnule Serebrian, adversarii eurointegrării Republicii Moldova se uitau cu multă bucurie la dovezile, din punctul lor de vedere, a descompunerii treptate a Uniunii Europene. Toate revoltele, nemulţumirile le aduceau drept dovadă că Moldova nu trebuie să intre pe uşă unde e dezastru, unde e incendiu. Anul 2013 confirmă faptul că Uniunea Europeană nu este un loc foarte atractiv sau, dimpotrivă, şi-a găsit forţă ca să dovedească lumii întregi că deocamdată este aranjamentul cel mai stabil şi cel mai unitar?
Oleg Serebrian: „E adevărat că mai ales după evenimentele din 2011-2012, unele ţări ale Uniunii Europene, Grecia, întâi de toate, au creat cumva impresia că Uniunea Europeană trece printr-o perioadă nefericită. Unii analişti, nu doar de la noi, analişti inclusiv din Vest, inclusiv din Statele Unite, s-au grăbit să spună că Uniunea Europeană, probabil că, este într-o perioadă de declin, care poate conduce la o revizuire totală a configuraţiei acestei structuri, care s-a extins prea mult, era şi părerea analiştilor francezi. Analiştii politici din Vest dădeau vina pe noii membri, considerând că extinderea Uniunii Europene a prejudiciat cumva acest proiect european.
Iată însă că anul 2013 contrazice cumva acest pesimism generalizat, legat de viitorul Uniunii Europene. În acest an, Uniunea Europeană s-a mai extins. Deseori se uită faptul că, în 2013, Uniunea Europeană a mai câştigat un membru, dacă pot să spun aşa, e vorba de Croaţia, care, de altminteri, este o ţară destul de stabilă, din punct de vedere economic. Cred că chiar şi printre vechii membri ai Uniunii Europene mulţi se uită cu invidie la performanţele economice ale acestei ţări central-europene.
În al doilea rând, dincolo de cazul croat, e şi cazul Parteneriatului Estic. Deşi nu a fost o extindere, nici măcar nu este o extindere anunţată, totuşi succesul a două ţări, cel puţin, din acest Parteneriat Estic – Georgia şi Moldova – a fost vizibilizat în presa vest-europeană şi chiar americană. Şi jurnaliştii, care sunt mai puţin prudenţi decât politicienii, chiar au consemnat faptul că aceste două ţări ar putea să aibă, mai ales, Republica Moldova, un viitor european, în sensul aderării la Uniunea Europeană.
Deci, pentru noi, în principiu, anul 2013 este nu un an de cotitură, în sensul percepţiei Uniunii Europene, proiectului european, dar, cel puţin, este anul în care s-a pus punct pe tendinţa foarte pesimistă, în analizele legate de Uniunea Europeană.”
Europa Liberă: Încă o întrebare legată de convieţuirea diferitelor forţe politice în cadrul Uniunii Europene. Cum se întâmplă că, bine mersi, şi liberalii, şi socialiştii, şi creştin-democraţii formează o Uniune Europeană şi găsesc limbaj comun în Parlamentul European, de exemplu, mai ales atunci când e vorba de împărţirea bugetelor?
Oleg Serebrian: „Bine, poate nu e chiar o idilă, dacă ne uităm atent la ce se întâmplă şi în Franţa, şi în alte ţări. Sigur că lupta politică e un element al cotidianului acestor ţări. Poate, o altfel de luptă politică decât ne-am obişnuit noi în interfluviu, în Republica Moldova sau în spaţiul est-european, în general.”
Europa Liberă: Cel puţin, nu trântesc uşa, aşa cum se întâmplă...
Democraţia nu se învaţă într-un an, nici măcar într-un deceniu. Ne-am convins şi noi, pe propria piele, de aceasta. E adevărat că toate aceste forţe politice, pe care le-aţi enumerat – şi socialiştii, şi liberalii, şi conservatorii – sunt, în esenţă, pro-europeni, într-o măsură mai mare sau mai mică, este greu să măsurăm europenitatea fiecăruia. De la o ţară la alta, partide socialiste sau partide conservatoare privesc Europa în mod diferit. Nu putem compara visul european al britanicilor, conservatorilor britanici cu cel al creştin-democraţilor germani. Dar, în orice caz, toţi înţeleg un lucru, că Europa, în pofida faptului că este cea mai mare putere economică a lumii contemporane, poate să-şi păstreze această supremaţie economică, cel puţin, numai fiind unită şi numai accelerând procesele de integrare.
Chiar şi britanicii, care sunt mai sceptici, în legătură cu proiectele de federalizare europeană, dacă pot spune aşa sau, în orice caz, de întărire a legăturilor între ţările europene, conştientizează, până la urmă, fragilitatea propriei economii. Economia britanică trece, în momentul de faţă, printr-o perioadă mai puţin glorioasă. Lucrul este valabil şi pentru Franţa, este valabil şi pentru Italia, chiar şi pentru Germania, în pofida creşterii economice înregistrate, a succeselor economice anunţate. Chiar şi germanii înţeleg foarte bine că puterea lor înseamnă puterea Europei. Sau, mai bine spus, puterea Europei poate să se traducă prin puterea şi bunăstarea, întâi de toate, pentru că este cea ce interesează cetăţeanul european.
Partidele politice europene trebuie să asculte de aceste dorinţe ale publicului larg. Dar, dincolo de aceasta, sunt şi partide care speculează, şi cu succes, şi tendinţele anti-europene. Nu putem spune că în Europa de Vest, în ţările vest-europene, ideea europeană e împărtăşită de absolut toată lumea. Şi în Franţa, şi în Germania, şi în Marea Britanie, euro-pesimismul convieţuieşte foarte bine sau, mai exact, merge mână în mână cu naţionalismul.
Orice eşec, de fapt, în politicile sociale sau politice economice este frecvent pus pe seama Europei. Şi, atât partidele pro-europene, cât şi Uniunea Europeană sunt deocamdată în dificultate de a explica că nu există neapărat o relaţie Uniunea Europeană - eşecurile în politicile economice sau sociale naţionale.”
Europa Liberă: Înseamnă aceasta că, în 2013, partida extremei drepte, care caută vinovaţi în mediul migranţilor de muncă, de exemplu, a câştigat teren mai mult?
Oleg Serebrian: „Din păcate, extremele şi de stânga, şi de dreapta câştigă întotdeauna teren, atunci când societatea este confruntată cu anumite dificultăţi sociale sau economice. Vedem şi în Marea Britanie, şi în Franţa, dar şi în ţările din sudul Europei că şi extrema stângă, şi extrema dreaptă, speculând mesaje anti-europene sau mesaje xenofobe frecvent, mă refer mai ales la extrema dreaptă, obţin un anumit succes în sondaje, cel puţin.
Nu pot să spun deocamdată de alegeri, pentru că alegerile municipale în Franţa vor fi de aici în câteva luni. Dar sondajele, cel puţin, arată o anumită creştere a locului Frontului Naţional pe scena politică franceză. Toţi analiştii politici francezi sunt de acord cu faptul că, dacă creşterea economică, deocamdată foarte timidă, care se anunţă în Franţa, va continua, în 2014, până la alegerile parlamentare, situaţia se va schimba şi partidele centriste, de centru-dreapta sau de centru-stânga vor recupera o parte din electoratul, care acum se pierde în favoarea partidelor de extremă stânga sau partidelor de extremă dreapta.”
Europa Liberă: O linie total simbolică a tras-o şi Vladimir Putin, în sensul acesta, reproşându-i Europei, foarte vizibil, că ar avea nişte valori impuse de sus popoarelor, care nu le doresc şi le-a numit sterile ş.a.m.d. Ştiţi, mă refer la discursul, pe care l-a ţinut. Cum reacţionează Europa şi dacă se simte obligată să reacţioneze la genul acesta de reproşuri?
Oleg Serebrian: „Mă rog, depinde de Europa. Europa este foarte diferită. Ţările, care sunt mai aproape de Rusia, au fost foarte atente la discursul şefului statului rus, mă refer la Ţările Baltice, la Polonia. Evident că acolo în mass-media, în dezbaterile publice s-a atras o mare atenţie acestei alocuţiuni. A trecut imperceptibil în presa din marile capitale din Vest, inclusiv în presa franceză, deşi s-a pomenit de acest discurs, dar nu i s-a dat importanţa care i s-a dat, să spun aşa, în centrul, sud-estul Europei. În momentul în care societăţile din Ţările Baltice, din Polonia, din sud-estul Europei au fost ele afectate de acest discurs cumva, s-au simţit cumva vizate, cetăţeanul francez sau cetăţeanul britanic, sau german nu a acordat o mare atenţie. S-a văzut aceasta tradus în presă.”
Europa Liberă: Pentru dumneavoastră personal, anul 2013 cu ce l-aţi asocia? Eu, de exemplu, m-am gândit că l-aş asocia cu succesul în explorarea cosmosului, anunţat şi realizat de chinezi, de exemplu. E o chestiune simptomatică, care s-ar putea să deschidă multe alte pagini în istoria umanităţii. Dumneavoastră cu ce anume aţi asocia acest an?
Oleg Serebrian: „Sigur, toţi aşteaptă să vorbim despre Vilnius, Parteneriatul Estic, succesul pe care l-am înregistrat, în apropierea de Uniunea Europeană, dar aceasta vizează doar Republica Moldova. Succesul rămâne să fie încă explorat şi realizat, este un început de succes, un capăt de succes, dacă pot să mă exprim astfel.
Cu ce aş asocia anul 2013 dintr-o perspectivă istorică? Ştiţi, dacă am face istorie, în viitor, cred că evenimentul care va rămâne în memorie, legat de anul 2013, este abdicarea, dacă pot să spun aşa, a şefului bisericii romano-catolice, Papa Benedict, întrucât a fost pentru prima dată când s-a produs aşa ceva. Este un precedent. A atras atenţia a zeci şi zeci de milioane de oameni în întreaga lume. A condus la reforma celei mai mari biserici creştine şi uneia dintre cele mai mari confesiuni din lume. Şi încercările noului Papă Francisc de a readuce pe scena internaţională, într-o altă manieră, biserica, a utiliza religia altfel în politica internaţională. Cred că acesta a fost evenimentul care, atunci când se vor cerne toate evenimentele, mai mult sau mai puţin importante, legate de anul 2013, vor rămâne în analele istoriei.
Sigur că au fost multe altele. Cineva ar spune moartea lui Mandela, care este, mă rog, un eveniment care oricum se întâmplă biologic, vrem sau nu vrem, oricui; summit-ul de la Vilnius care are, am spus, o importanţă geografic restrânsă pentru noi; succesul tehnologic al Chinei; evenimentele din Siria. Dar, până la urmă, toate acestea urmează să aibă o finalitate. Este încă neclar sfârşitul acestor epopei.”
