Fie ca versurile polonezului Czeslaw Milosz (1911 – 2004) să dea tonul acestui început de an: „Ce nu se potrivise, se va potrivi./ Ce-a fost de ne-nţeles, va fi de înţeles”.
La peste 30 de ani de la încununarea poetului cu Premiul Nobel pentru Literatură (1980), fiindcă „a ilustrat, cu o perfectă clarviziune, condiţia precară a omului într-o lume dominată de conflicte profunde”, peste care se suprapune un prim deceniu de postumitate (+ 2004), apare în premieră în limba română o antologie de poezie Czeslaw Milosz, Podul de catifea, Art, 2012, în tălmăcirea Passionariei Stoicescu şi a lui Constantin Geambaşu.
140 de pagini de poezie aleasă din cele 1.400 de pagini ale ediţiei integrale, Wiersze wszystkie (Poezii complete), publicată cu prilejul centenarului lui Milosz, la editura Znak din Cracovia (2011).
„Memoria este forţa noastră, a celor din cealaltă Europa, zicea Czeslaw Milosz în cuvântul rostit la ceremonia de premiere, ea ne apără de vorbele care se agaţă unele de altele ca iedera ce se încolăceşte în jurul său când nu-şi găseşte sprijin zidul sau trunchiul de copac”. Formidabilă, înlănţuirea cuvintelor poetului, nu atât „de iederă”, cât de „poduri suspendate”, şi nu peste mări şi ţări – omul şi-a scris opera în câteva spaţii: lituanian, polonez, francez şi american –, ci peste timp: „Sunt un copil ce se duce la prima împărtăşanie/ la Vilnius şi apoi bea o cacao adusă/ de zeloase doamne catolice.// Sunt un bătrân neuitând dimineaţa aceea/ de iunie: împărtăşitul celor puri, mese albe-n soare.// Qu’as tu fait qu’as tu fait de ta vie? – îmi strigă voci/ în diverse limbi adunate din drumuri/ pe două continente”. Dincolo de timpul personal, însăşi schimbare de epocă se citeşte printre rânduri: „Azi ating optzeci de ani şi zbor din San Francisco/ spre Frankfurt şi Roma, pasager ce-a mers cândva trei zile/ de la Szetejnie la Vilnius”. Dacă nu cumva trecerea, în expresia ei materială, este fixată à jamais în aceste rânduri ale poemului O vârstă nouă care mi-l readuc în faţa ochilor pe Bătrânul Poet: „Din fericire încă fac versuri noaptea./ Deşi în zori când le transcriu, nu le pot reciti apoi./ Mă ajută literele mari ale computerului./ Pe care l-am apucat, ceea ce e ceva”.
…aere perennius, Podul de catifea!
13 ianuarie ’14
