Linkuri accesibilitate

Colaborarea bulgaro-română în sectorul gazelor


Bulgaria acoperă numai 14% din nevoile sale din producție internă. Capacitatea conductei Ruse-Giurgiu este de 1,5 miliarde m.c. de gaze pe an.



Interconexiunea sistemelor de gazoducte bulgar și român în zona Ruse-Giurgiu va deveni operațională în martie 2014. Amânarea, cu aproximativ un an, a datei intrării în funcțiune s-a impus de probleme de ordin tehnic și geologic apărute la tronsonul subacvatic cu o lungime de 2 km. Conducta ce va traversa Dunărea, se află asamblată pe malul românesc și urmează a fi depusă în februarie.

Întârzierea pe malul bulgăresc se datorează descoperirii în zona a unei necropole cu 300 de morminte din perioada romană. Arheologii bulgari au avut nevoie de jumătate de an pentru a realiza prospecțiunile necesare și de a conserva necropola.

Prima sapătură la gazoductul Ruse-Giurgiu, cu o lungime de aproximativ 24 de km, din care 15 pe teritoriul bulgăresc, a fost făcută în august 2012. Prin aceasta se va face legătura sistemului bulgăresc de gazoducte cu cel al Uniunii Europene.

Principalul rol al interconexiunii este de a garanta securitatea energetică a Bulgariei în situație de criză de genul celei ruso-ucrainiene din ianuarie 2009.

Evident, Bulgaria este mai interesată de realizarea proiectului decât România care, spre deosebire de ea, are producție proprie de gaze și dispune de un sistem mai dezvoltat de depozite subterane.

Bulgaria acoperă numai 14% din nevoile sale din producție internă. Situația se va putea schimba în următorii ani dacă dau rezultat prospecțiunile în șelful bulgăresc al Mării Negre realizate de căteva mari companii occidentale.

Capacitatea conductei Ruse-Giurgiu este de 1,5 miliarde m.c. de gaze pe an. O treime din costul proiectului /27 de milioane de euro/ este asigurată din Programul european pentru reconstrucție.

La proiect participă „Bultransgaz” și „Transgaz” din România. Tronsonul bulgăresc va fi realizat de compania „Habau-Varna” cu capital rusesc. Bulgaria intenționează să realizeze conexiuni și cu sistemele de gazoducte ale Turciei, Greciei și Serbiei.
Previous Next

XS
SM
MD
LG