Acţiunea „Canalul”

Sub numele de cod „Acţiunea Canalul”, s-a derulat mai bine de 20 de ani o operaţiune ultrasecretă, în care erau implicate atît autorităţile guvernului vest-german, cît şi cele româneşti. Este vorba despre răscumpărarea a cel puţin un sfert de milion de oameni, cetăţeni români de etnie germană, care în urma intervenţiilor Bonn-ului au reuşit să emigreze în R.F.G.

În ultimii 2-3 ani tema răscumpărării germanilor a devenit obiectul unor cercetări, s-au publicat numeroase articole, interviuri, studii şi, în 2011, o culegere masivă de documente, provenite din arhivele fostei Securităţi, editată de Florica Dobre, Florian Banu, Luminiţa Banu, Laura Stancu sub titlul: Acţiunea «Recuperarea». Securitatea şi emigrarea germanilor din România (1962-1989), Editura Enciclopedică, Bucureşti. (A se vedea „Între legendă şi realitate”, Europa liberă, 26. 9. 2011.)

Televiziunea publică germană, ARD, a abordat luni seara acest subiect (rămas) fierbinte, difuzînd documentarul lui Răzvan Georgescu: „Valută pentru germani. O afacere din timpul războiului rece”. Înainte de a fi difuzat de televiziune, filmul a fost prezentat săptămîna trecută la Berlin, unde Fundaţia pentru reconsiderarea critică a comunismului, Fundaţia Societatea Germană şi postul est-german de radioteleviziune MDR au organizat şi o dezbatere la care, între alţii, a fost invitat avocatul Heinz-Günther Hüsch. Acesta a fost, de fapt, cel care între 1968 şi 1989 a dus negocierile cu partea română şi cel care a predat unor securişti în valize zeci de milioane de mărci în numerar.

Pe lîngă o serie de anecdote legate de această tranzacţie, Hüsch nu a dezvăluit volumul integral al sumelor plătite, dar a ţinut să precizeze că era totdeauna înarmat cu un pistol cînd transporta banii. Se pare, că suma de trei miliarde de mărci, care a fost vehiculată în unele articole, este exagerată şi depăşeşte volumul real, estimat de alţii la un miliard. Cel care în numele autorităţilor de la Bonn a negociat cu partea română a mai relatat că în decursul anilor au avut loc cel puţin 1000 de întîlniri secrete, atît la Bucureşti, cît şi în localităţi occidentale. Totodată, Hüsch a respins relatările în care i s-a reproşat că ar fi cumpărat Securităţii tehnică operativă, adică aparate electronice necesare pentru supravegherea unor persoane.

Oricum, Hüsch, atît în film, cît şi în timpul discuţiilor de la Berlin, a calificat operaţiunea drept umanitară şi singulară în contextul războiului rece.
În filmul lui Răzvan Georgescu mai sunt intervievaţi numeroşi martori ai evenimentelor, persoane care au beneficiat de acţiunea de răscumpărare. Totodată, filmul nu ocoleşte problema spinoasă a plăţilor oferite unor intermediari care promiteau că facilitează celor interesaţi obţinerea rapidă a documentelor de emigrare. Pe de altă parte, în film apar şi cîţiva dintre actorii politici, implicaţi direct sau indirect în această operaţiune care în documentele Securităţii era conspirată sub denumirea „Scutul” – respectiv „Recuperarea”.

Pe lîngă figuri istorice ca Willy Brandt, fost ministru de externe şi cancelar, liderul naţional-comunist român Nicolae Ceauşescu sau ex-cancelarul Helmut Schmidt, în film mai apare şi fostul ministru federal de externe Hans Dietrich Genscher care, dintr-o perspectivă umanitară, justifică întreaga acţiune.