Vorbind sîmbătă în fața protestatarilor antiguvernamentali, Vitali Kliciko a reiterat cererea opoziției pentru alegeri prezidențiale anticipate și modificarea constituției.
Un alt lider al opoziției, Arseni Iațeniuk, a afirmat că opoziția e gata să-și asume responsabilitatea, adăugînd însă că „poporul va decide cine puterea în Ucraina”.
Iațeniuk a spus mai tîrziu la o conferință de presă că opoziția cere guvernului să semneze acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană și să-i elibereze pe prizonierii politici, inclusiv pe Iulia Timoșenko.
La aproximatov o oră după declarațiile liderilor opoziției, demonstranții antiguvernamentali au atacat o clădire aflată cam la o sută de metri de Piața Independenței unde se aflau staționate forțe ale poliției, spărgând geamuri, rupînd uși și aruncînd cu sticle incendiare.
Polițiștii din Casa Ucrainei au fost lăsați să plece, iar protestatarii au curățat clădirea duminică dimineața.
Reamintim că Președintele Ucrainei Viktor Ianukovici i-a oferit postul de prim-ministru principalului lider al opoziției Arseni Iațeniuc, iar pe cel de vice-prim-ministru lui Vitali Kliciko.
Ministrul justiției Olena Lukaș, care a luat parte la convorbirile de sâmbătă dintre Ianukovici, Kliciko și Oleh Tiahnibok, a spus într-o declarație după întîlnire că dacă Iațeniuk acceptă oferta actualul guvern va demisiona.
În declarație se mai spune că Ianukovici a acceptat eventualitatea de a face modificări la Constituția Ucrainei,
Convobirile de sîmbătă au avut loc după o săptămână de confruntări violente între mii de demonstranți antiguvernamentali și proeuropeni în cetrul capitalei Kiev și în alte orașe din vestul Ucrainei.
Patru persoane au fost ucise în timpul violențelor.