O incursiune în traumele memoriei colective moldo-române

Mîine, joi, la Chișinău, va avea loc lansarea unui important volum de cercetări științifice, consacrat unor momente dureroase din istoria moldovenilor dintre Prut și Nistru. Titlul cărții, rod al sintezei pe care o face istoricul Igor Cașu într-un volum însumînd aproape 400 de pagini, publicate la Editura Cartier, în colecția „Cartier istoric”, spune aproape totul: Dușmanul de clasă. Represiuni politice, violență și rezistență în R(A)SSM, 1924-1956.

Aproape, deoarece, Igor Cașu nu este numai istoric, dar și un reprezentant al acelei părți remarcabile a intelectualități românești din R. Moldova, maturizate după 1989-1991, angajată activ, concomitent, atît în salvagardarea memoriei istorice, cît și în tentativa de a stimula societatea civilă să adopte și să promoveze valorile democratice ale prezentului, pe calea integrării europene. Spus pe scurt, să o facă privind spre viitor, dar printr-o reflecție în cunoștiință de cauză și prin înțelegerea și cunoașterea „memoriei traumatice” atașată evoluțiilor politice din spațiul istoric moldovenesc.

Cartea, prin urmare, cum dă de înțeles foarte explicit Igor Cașu în capitolul introductiv, se adresează în egală măsură istoricilor și publicului în general, inclusiv celor nostalgici după, sau înclinînd să idealizeze, viața trăită sub regim comunist prin contrast cu dificultățile de ordin economic și social ale epocii actuale. Autorul o face cu o doză binevenită de realism atunci cînd observă că este „insuficient să credem că nostalgicii regimului își vor schimba viziunile, dacă vor citi o carte sau două despre crimele comise, în cazul nostru de regimul comunist sovietic”.

Notabilă este și atenționarea făcută de istoric atunci cînd subliniază că „una din tezele principale ale acestei cărți este că represiunea politică nu a fost caracteristică doar perioadei staliniste, așa cum cred încă foarte mulți. Regimul sovietic a etichetat și a tratat drept crimă politică orice manifestare mai mult sau mai puțin deschisă împotriva sa și mult după moartea lui Stalin.” Și, adaugă el, „represiunea înainte de 1953 a fost foarte brutală, implicînd execuții sumare, deportări și ucidere prin înfometare în masă...”, ulterior schimbîndu-se „metodele, care devin mai sofisticate”.

„Tabloul” pe care îl realizează Igor Cașu pornește de la represiunile politice din raioanele din stînga Nistrului, ce au format din 1924 Republica Autonomă Sovietică Moldovenească, parcurgînd epoca imediat următoare revoluției bolșevice din 1917, foametea din 1921-1922, cea mai puțin cercetată din 1924-1926, colectivizarea și deportările în masă, urmate de foametea din anii 1932-33 și „marea teroare” din anii 1937-1938.


Volumul continuă cu cea ce istoricul numește „aspectele mai puțin sau deloc cunoscute, ale represiunii declanșate în urma ocupației militare sovietice a Basarabiei și Bucovinei de Nord după 28 iunie 1940 și apoi teroarea de stat introdusă după 1944, foametea din anii 1946-47, deportările în masă din 1949 și 1951, concomitent cu condamnările și deportările „la nivel individual și de grupuri rebele sau de foști colaboraționiști, reali sau inventați”. Igor Cașu vorbește de un „apogeu al destalinizării” în 1956, urmare a condamnării de către Hrușciov a „cultului lui Stalin”, - unul îndoielnic, se poate, totuși, spune - pentru a observa apoi că același an coincide cu „începutul unei restalinizări parțiale” de teama „delegitimizării întregului sistem comunist”.

Volumul continuă analiza mecanismelor represive din perioada de după 1953, anul morții lui Stalin, și prezintă studii de caz care, subliniază Igor Cașu formează „circa o treime din economia cărții”, ilustrînd destinele unor „victime ale regimului comunist, fie moldoveni etnici români, fie bulgari, găgăuzi, evrei sau ruși”.

Materialul cercetat în arhive este imens - merit fundamental al cărții - iar accentul este pus pe victime, în detrimentul cumva al analizei mecanismelor represive și a celor vinovați de aplicarea lor. Așa cum o notează în mai multe rînduri, cu onestitate, Igor Cașu, cercetările vor trebuie continuate, în absența, deocamdată, a unor studii complementare și comparative pentru a se putea trage concluzii decisive. Unul din exemplele date este cel al marilor deportări făcute de sovietici în 1941: „în ce măsură - se întreabă pe bună dreptate istoricul - [operațiunea] se deosebește de altele anterioare din Uniunea Sovietică, din timpul Marii Terori din anii 1937-1938, în cadrul căreia existau categorii de „dușmani” ai regimului și fiecărei categorii i se stabilea o anumită formă de pedeapsă, de la arestare, internare în închisoare, condamnare la deportare sau execuție”.


Igor Cașu și Sergiu Musteață despre investigarea crimelor comunismului

Subiectul este mai mult decît vast, demonstrat, între altele, de cele peste 20 de pagini ale listei bibliografice „selective” - iar lucrarea istoricului Igor Cașu, una de neocolit acum pentru orice cercetător și persoană interesată de istoria spațiului moldovenesc și conexiunile sale cu România și fosta Uniune Sovietică. O carte ce deschide, fără îndoială, o pîrtie largă pentru cercetări și reflecții în viitor...