Linkuri accesibilitate

Începe dansul urșilor


Afișul Festivalului 2014 (Foto: Berlinale)
Afișul Festivalului 2014 (Foto: Berlinale)

Deschiderea celei de-a 64-a ediţii a Festivalului Internaţional al Filmului de la Berlin, 6-16 februarie.



Ca şi în anii precedenţi, în cadrul secţiunilor Berlinalei vor rula
(Foto: Berlinale)
(Foto: Berlinale)
în jur de 400 de filme. Desigur, atenţia specială a publicului şi presei este îndreptată asupra filmelor din programul principal al Festivalului care au intrat în competiţie şi care vor fi distinse cu marele premiu, Ursul de Aur, respectiv cu Urşii de Argint.

Cinefilii vor avea ocazia să întîlnească sau măcar să-i vadă la Berlin şi pe unii dintre eroii îndrăgiţi ai ecranului. La conferinţa de presă în cursul căreia a fost prezentat programul Berlinalei, directorul Festivalului, Dieter Kosslick, a şi anunţat prezenţa unei vedete în capitala Gemaniei în persoana lui George Clooney - într-o dublă ipostază, cea de regizor şi cea de actor.

Regizorul și actorul George Clooney la Festivalul Filmului de la Veneția
Regizorul și actorul George Clooney la Festivalul Filmului de la Veneția
Filmul „Monuments Men” regizat de Clooney va rula în programul principal, dar în afara competiţiei. Este un film care probabil va stîrni mult interes, după ce anul trecut autorităţile germane au descoperit la München sute de tablouri care în perioada nazismului fuseseră confiscate, vîndute sau furate.



Tema coproducţiei germano-americane a lui Clooney este oarecum înrudită cu problema operelor de artă descoperite. Filmul povesteşte despre acţiunile de salvare ale unor opere de artă, care au ajuns în mîinile naziştilor, de către un grup format din şapte directori de muzee. Operaţiunile grupului au fost iniţiate de către forţele aliate care astfel încercau să contracareze distrugerea operelor de către nazişti.

La conferinţa de presă, directorul Berlinalei s-a arătat şocat de
Nazif Mujic arătînd statueta Ursului de Argint la întoarcerea în satul său de origine Poljice, lîngă Lukavac în februarie 2013
Nazif Mujic arătînd statueta Ursului de Argint la întoarcerea în satul său de origine Poljice, lîngă Lukavac în februarie 2013
vestea că lui Nazif Mujici, protagonistul filmului din Bosnia-Herţegovina, „Un episod din viaţa unui colector de fier vechi” (în regia lui Danis Tanovici), care anul trecut a fost distins cu doi Urşi de Argint, i s-a refuzat dreptul de şedere în Germania. Kosslick a anunţat că s-a intervenit pe lîngă autorităţi şi că acest caz urmează să fie rezolvat pozitiv, iar Mujici nu va mai fi expulzat.

Directorul Festivalului a amintit, de asemenea, că anul acesta sunt prezente în programul principal producţii şi co-producţii din ţări ca: Marea Britanie, Franţa, Spania, Canada, Germania, Grecia, Cipru, SUA, Republica Populară Chineză, Japonia, Argentina, Norvegia, Suedia, Danemarca, Olanda, Algeria, Belgia, Austria, Brazilia. (Lista filmelor din programul principal este postată mai jos.)

România, care anul trecut a cîştigat Ursul de Aur cu „Poziţia
Călin Peter Netzer la ceremonia de premiere din 2013
Călin Peter Netzer la ceremonia de premiere din 2013
copilului” al lui Călin Peter Netzer, va fi prezentă anul acesta doar în secţiunea „Forum” cu două filme: „Pădurea e ca muntele, vezi?”, o coproducţie româno-germană realizată de Christiane Schmidt şi Didier Guillain despre cotidianul unei comunităţi de romi din Ardeal. Celălalt film românesc din „Forum”, intitulat „Al doilea joc”, aparţine lui Corneliu Porumboiu şi are ca punct de pornire un meci de fotbal între echipele Dinamo şi Steaua, din 1988.

Imagine din „Le beau danger” (Foto: Berlinale)
Imagine din „Le beau danger” (Foto: Berlinale)
Indirect, publicul va mai afla ceva despre România, în aceeaşi secţiune, şi anume din filmul german al lui René Frölke, „Le beau danger” (Pericolul frumos). Filmul este un soi de portret documentar al lui Norman Manea. Regizorul a folosit 170 de fragmente din opera scriitorului român, exilat în Statele Unite, pe care le-a transpus în imagini filmate.

Tema secţiunii „Retrospectiva” este anul acesta dedicată
Scenă din Cabinetului Dr-ului Cagliari (Foto: Berlinale)
Scenă din Cabinetului Dr-ului Cagliari (Foto: Berlinale)
„esteticii umbrelor”. Pe lîngă numeroase filme clasice, aici se va prezenta în cadrul unui spectacol din sala filarmonicii din Berlin, pelicula reconstituită şi digitalizată a regizorului german Robert Wiene, din 1920, „Das Cabinet des Dr. Caligari” (Cabinetul doctorului Caligari).

Filmele din programul principal al Berlinalei

‘71
Marea Britanie
Regie: Yann Demange (Top Boy – serial TV)
Cu: Jack O’Connell, Sean Harris, Richard Dormer
PM (premieră mondială)

Aimer, boire et chanter (Life of Riley) – A iubi, a bea şi a cînta
Franţa
De Alain Resnais (Smoking/No smoking, On connaît la chanson)
Cu Sabine Azéma, Sandrine Kiberlain, Caroline Silhol, André Dussolier, Hippolyte Giradot, Michel Vuillermoz
PM

Aloft
Spania / Canada / Franţa
De Claudia Llosa
Cu Jennifer Connelly, Cillian Murphy, Mélanie Laurent
PM

Die geliebten Schwestern – Surorile iubite
Germania
Regie Dominik Graf
Cu Hannah Herzsprung, Florian Stetter, Henriette Confurius
PM

Stratos
Grecia / Germania / Cipru
De Yannis Economides
Cu Vangelis Mourikis, Vicky Papadopoulou, Petros Zervos
PM

The Grand Budapest Hotel
Anglia / Germania
Regie Wes Anderson (Moonrise Kingdom)
Cu Ralph Fiennes, Tony Revolori, F. Murray Abraham, Mathieu Amalric, Adrien Brody
PM – filmul de deschidere al Berlinalei

The Monuments Men – Bărbaţii monumentelor
Germania / SUA
Regie George Clooney (The Ides of March; Good Night, and Good Luck)
Cu George Clooney, Matt Damon, Bill Murray, John Goodman, Jean Dujardin, Bob Balaban, Hugh Bonneville, Cate Blanchett
PI –premieră internaţională – în afara competiţiei

Bai Ri Yan Huo (Black Coal, Thin Ice) - Cărbune negru, gheață subțire
Republica Populară Chineză
Regie: Yinan Diao
Cu Fan Liao, Lun Mei Gwei, Xuebing Wang
PM

Boyhood – Copilărie
USA
De Richard Linklater (Before Midnight)
Cu Patricia Arquette, Ethan Hawke, Ellar Coltrane, Lorelei Linklater
PI

Chiisai Ouchi (The Little House) – Căsuţa
Japonia
Regie Yoji Yamada (Tokyo Family, About Her Brother)
Cu Takako Matsu, Haru Kuroki, Hidetaka Yoshioka, Satoshi Tsumabuki, Chieko Baisho
PI

Historia del miedo (History of Fear) – Istoria fricii
Argentina / Uruguay / Germania / Franţa
De Benjamin Naishtat – film de debut
Cu Jonathan Da Rosa, Claudia Cantero, Mirella Pascual, Cesar Bordon, Tatiana Gimenez
PM

Jack
Germania
Regie Edward Berger
Cu Ivo Pietzcker, Georg Arms, Luise Heyer, Vincent Redetzki, Jacob Matschenz, Nele Mueller-Stöfen
PM

Kraftidioten – Vlăjgani idioţi
Norvegia / Suedia / Danemarca
Regie Hans Petter Moland
Cu Stellan Skarsgård, Bruno Ganz, Pål Sverre Hagen, Birgitte Hjort Sørensen, Jakob Oftebro, Anders Baasmo Christiansen
PM

Kreuzweg – Drumul crucii
Germania
De Dietrich Brüggemann
Cu Lea van Acken, Franziska Weisz, Florian Stetter
PM

La belle et la bête (Beauty and the Beast) – Frumoasa şi bestia
Franţa / Germania
De Christophe Gans
Cu Vincent Cassel, Léa Seydoux, André Dussollier
PI – în afara competiţiei

La tercera orilla (The Third Side of the River) – Al treilea mal
Argentina / Germania / Olanda
De Celina Murga
Cu Alian Devetac, Daniel Veronese, Gaby Ferrero, Irina Wetzel, Dylan Agostini van del Boch
PM

La voie de l‘ennemi (Two Men in Town) – Calea spre inamic
Franţa / Algeria / SUA / Belgia
Regie Rachid Bouchareb (Little Senegal)
Cu Forest Whitaker, Harvey Keitel, Brenda Blethyn, Luis Guzmán, Dolores Heredia
PM

Macondo
Austria
Regie Sudabeh Mortezai – film de debut
Cu Ramasan Minkailov, Aslan Elbiev, Kheda Gazieva
PM

Praia do Futuro
Brazilia / Germania
De Karim Aïnouz (Suely in the Sky, Madame Satã)
Cu Wagner Moura, Clemens Schick, Jesuita Barbosa
PM

Tui Na (Blind Massage) – Masaj orb
Republica Populară Chineză / Franţa
De Ye Lou
Cu Hao Qin, Xiaodong Guo, Lei Zhang
PM

Wu Ren Qu (No Man’s Land) – Ţara nimănui
Republica Populară Chineză
Regie Hao Ning (Ping Pong mongol)
Cu Zheng Xu, Nan Yu, Bo Huang, Bujie Duo
PI

Zwischen Welten (Inbetween Worlds) – Între lumi
Germania
De Feo Aladag (Die Fremde)
Cu Ronald Zehrfeld
PM

Nymphomaniac Volume I
Danemarca 2013
Regie: Lars von Trier
Cu Stacy Martin, Shia LaBeouf
PM - versiunea lungă
Previous Next

XS
SM
MD
LG