Parlamentul ucrainean a votat revenirea la constituţia din 2004, care limitează mult prerogativele preşedintelui, în favoarea legislativului. Iar preşedintele Victor Ianukovici a început formarea unui nou guvern de coaliţie, cu opoziţia politică.
Totodată, Parlamentul şi preşedinţia au acceptat amnistierea tuturor celor arestaţi în timpul protestelor şi care ar putea fi judecaţi. S-a votat demiterea ministrului de interne şi amendarea Codului Penal, ceea ce ar putea permite eliberarea din închisoare, înainte de termen, a fostului premier Iulia Timoşenko, unul din liderii Revoluţiei Portocalii. D-na Timoşenko este condamnată la 7 ani închisoare pentru evaziune fiscală şi delapidare dar ea susţine că tot procesul a fost motivat politic.
S-au decretat două zile de doliu naţional, sâmbătă şi duminică.
Potrivit ultimelor date oficiale, în jur de 80 de persoane au fost ucise, majoritatea manifestanţi dar şi membri ai forţelor de securitate. Şi s-au înregistrat sute de răniţi.
După semnarea acordului cu preşedintele Ianukovic, unul din liderii opoziţiei, Vitali Kliciko declara că prioritatea este să se pună capăt vărsărilor de sânge. Pe de altă parte, ministrul de externe al polonez Radoslaw Sikoeski, care a mediat acordul alături de colegii din Germania şi Franţa, avertiza că este cea mai bună ofertă a momentului. Dacă nu este pus în aplicare, un alt acord ar putea să nu mai fie negociabil.
Între timp, agenţia Interfax informează că 24 de parlamentari au părăsit fracţiunea Partidului Regiunilor, controlat de preşedintele Ianukovici. Partidul are 205 mandate, in parlamentul cu 450 de locuri.
Iar în Piaţa Independenţei din Kiev, rămân mii şi mii de manifestanţi.
La Bruxelles, acordul încheiat de preşedintele Victor Ianukovici si opoziţia ucraineană a fost salutat dar şefa diplomaţiei ucrainene Catherine Ashton a avertizat că mai important este modul cum va fi aplicat . Şi a cerut desigur încetarea violenţelor.
Casa Albă a salutat de asemeni acordul de la Kiev, cerând acum măsuri concrete pentru a se pune capăt violenţei şi pentru organizarea de alegeri anticipate.
Moscova, pe de altă parte (care l-a sprijinit mereu pe preşedintele Ianukovici) a avertizat din nou împotriva oricărui amestec din afară şi a ceru ca orice modificare a constituţiei să fie aprobată printr-un referendum. Dar ministerul de externe a asigurat că Rusia este în continuare dispusă să acorde orice ajutor necesar.
Iar la Chişinău, preşedintele Nicolae Timofti a salutat acordul încheiat între preşedintele ucrainean şi opoziţie şi a cerut să se pună capăt, cât mai repede, actelor de violenţă.
Premierul Poloniei, Donald Tusk a cerut cetăţenilor să pună o lumânare aprinsă în fereastră, în memoria victimelor de la Kiev. Şi în semn de solidaritate cu vecinii ucrainieni.
La o întrevedere cu experţi şi diplomaţi străini, Tusk a declarat că acordul care a fost semnat de preşedintele Ianukovici cu liderii opoziţie nu garantează că în Ucraina nu va izbucni totuşi un război civil.
http://wiadomosci.onet.pl/swiat/donald-tusk-apeluje-zapalmy-swieczki-w-gescie-solidarnosci-z-ukraincami/2gmqt