În cadrul unei operațiuni polițienești bulgaro-franceze în portul Le Havre a fost făcută captura-record de cocaină pură în istoria Franței. 1400 de kilograme de narcotice boliviene de o calitate și puritate ridicată au fost găsite ascunse în cauciucurile unui camion care a participat la ultima ediție a raliului Paris-Dakar. Automobilul a fost încărcat în portul Valparaiso.
Semnalul pentru transportul evaluat la aproximativ 300 de milioane de euro a venit din Bulgaria. Din narcoticul, cu destinație finală Franța și Spania, pot fi produse cinci tone de cocaină obișnuită.
Amănunte despre operațiunea au fost dezvăluite la Sofia în cadrul unei conferințe de presă cu participarea secretarului general al Ministerului de Interne, Svetoslav Lazarov, și a ambasadorului Franței Xavier Laper de Cabane.
Nava a sosit în portul Le Havre joi. Cauciucurile camionului au fost stropite cu o substanța specială care îngreunează descoperirea cocainei cu ajutorul scannerelor vamale.
Poliția bulgară a arestat joi la Varna două persoane. Doi spanioli au fost arestați în Franța. Surse din Ministerul bulgar de interne consideră că organizatorii canalului sunt bulgari, iar spaniolii răspundeau de transportul cocainei.
Ieri, polițiști în civili au perchiziționat magazinul sofiot pentru autoturisme second hand „A-2” al cărui proprietar este consilierul municipal Orlin Alexiev, pilot de raliuri și prieten al ex-premierului Boiko Borisov. Cu câteva zile în urmă Alexiev a revenit în țara de la raliul Paris-Dakar. El a respins orice implicare în cazul cocainei.
Mediile sofiote acordă o atenție specială faptului că secretarul general al Ministerului de Interne și-a exprimat surprinderea că în 2012 în Bulgaria - țara prin care trece una din principalele rute ale narcoticelor spre Europă occidentală au fost confiscate numai 80 de kilograme de heroină. „Nu m-aș mira dacă vom afla nume cunoscute printre traficanții”, a mai spus Svetoslav Lazarov. Arestările vor continua.
Ambasadorul Franței a mulțumit guvernului bulgar pentru colaborarea excelentă în cadrul razboiului contra narcoticelor.