Lucrarea prezintă evoluţia istorică a deportărilor staliniste şi dezvăluie noi aspecte despre actorii implicaţi şi dosarele deportaţilor. Tamara Grejdeanu a participat la lansare unde a stat de vorbă şi cu supravieţuitori ai deportărilor şi relatează:
„Când l-au judecat pe tăticul aveam 7 ani, în 1945. Şi apoi am trecut tot calvarul, foametea organizată, Tifosul, boli. E clar că am trecut prin mult greu, ni-a fost furată copilăria şi dreptul de a învăţa.”
Acestea sunt amintiri despre „cum ne-au smuls din patrie”, spune Teodosia Cozmin, o supravieţuitoare a deportărilor din 1949, anul în care mii de moldoveni au fost trimişi forţat în Siberia.
Autoarea spune că lucrare conţine date inedite din dosarele deportaţilor:
„Am condimentat statistica şi lucrurile pur ştiinţifice cu detalii din viaţa reală. Am reuşit să găsesc urmaşii acestor persoane care au fost deportate, atunci aveau câte doi-trei ani, acum sunt oameni în vârstă, de peste 70 de ani şi am reuşit să vorbesc cu ei şi să identific viaţa lor în afara acelui dosar, în afară de ceea ce era scris acolo. Şi am descoperit, de cele mai dese ori, exagerări în documentele sovietice, ceea ce ţine de avere, statut, pentru că persoanele erau etichetate ca şi culac, chiaburi, mari comercianţi.”
Teodosia Cozmin este una din puţinii moldoveni care au scăpat cu viaţa iar după 10 ani în Siberia, când a revenit, a înşirat pe foaie toate amintirile anilor grei, în nuvela documentară „Povestea Amară”.
„Asta niciodată nu uit, e cu mine tot timpul. Eu spun, chiar să mă scoale la miez de noapte, eu tot aceeaşi am să spun, nu altceva. Pentru ce noi am scris ţi scriem şi ne străduim, ca tânăra generaţie să ştie prin ce am trecut, prin ce au trecut buneii mei sau unchiul. Ca să nu dea Domnul niciodată să se mai repete ceea prin ce am trecut noi şi să ştie adevărul.”
Pe lângă fotografii şi scrisori ale deportaţilor, în lucrarea ştiinţifică Deportările din Basarabia, autoarea prezintă şi o analiză a procesului de deportare, cu actorii implicaţi, de la cel mai înalt nivel şi până la conducătorii sovietelor săteşti şi cei care făceau denunţări.
Istoricul Sergiu Musteaţă spune că lucrarea Vioricăi Olaru-Cemîrtan se încadrează într-un proiect de monografii iniţiat încă în 2001, menit să încurajeze publicarea studiilor de către tinerii istorici. De asemenea, publicarea acestei cărţi se înscrie şi în proiectul ,,Expediţiile memorie”, în cadrul căreia, într-o primă etapă, tinerii istorici au pornit în Kazahstan, pe urmele celor deportaţi:
„O nouă echipă va merge în Kazahstan pentru a încerca să dezvolte cooperarea cu istoricii, cu tinerii din Kazahstan, ca să ne cunoaştem reciproc mai bine şi să înţelegem mai bine ceea ce a însemnat viaţa, cotidianul oamenilor deportaţi, şi mai pe urmă planificăm să mergem şi în Siberia. Anul acesta vrem să scoatem şi un volum legat de prizonierii de război, că o parte din prizonierii români, printre care şi originari din Basarabia, au ajuns în Kazahstan.”
În acest an se împlinesc 65 de ani de la cel mai mare val al deportărilor, în care au avut de suferit peste 35 de mii de oameni. De curând, mai mulţi scriitori, profesori şi ONG-işti au lansat o iniţiativă în memoria celor care nu s-au întors din „Siberiile de gheaţă”. Ei cer sprijinul tuturor cetăţenilor pentru ca în fiecare localitate să fie înălţate monumente în numele celor care au fost persecutaţi şi deportaţi de regimul stalinist.
