Linkuri accesibilitate

Ajutoarele americane pentru R. Moldova - 1,2 miliarde de dolari în 22 de ani


Statele Unite, alături de Banca Mondiala şi Comisia Europeană sunt cei mai mari donatori externi ai Republicii Moldova.


Secretarul de stat al SUA, John Kerry a anunţat noi ajutoare financiare americane pentru Republica Moldova, la întrevederea avută luni, la Washington, cu Iurie Leancă. Premierul moldovean a mai primit asigurări de sprijin din partea preşedintelui american Barack Obama şi vicepreşedintelui Joe Biden, care au încurajat apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană. La Chişinău, Diana Răileanu s-a interesat câte ajutoare a primit până acum Republica Moldova din Statele Unite şi câte i-au mai fost promise.

Potrivit analizelor Centrului „Expert Grup”, Statele Unite ale Americii, alături de Banca Mondiala şi Comisia Europeană, care este interfaţa Uniunii Europene la Chişinău, sunt cei mai mari donatori externi ai Republicii Moldova. Din 1992, SUA au oferit Republicii Moldova asistenţă în valoare de 1,2 miliarde dolari, inclusiv peste 22 de milioane anul trecut, a menţionat pentru Europa Liberă, prim secretara pentru cultură şi presă din cadrul Ambasadei SUA în Republica Moldova, Lauren Perlaza:

Ambasada Statelor Unite la Chişinău
Ambasada Statelor Unite la Chişinău
„Cele mai multe investiţii le realizăm prin intermediul programului Compact al Fondului Provocările Mileniului, program prevăzut pentru o perioadă de cinci ani şi care are un buget de 262 milioane dolari. Această asistenţă a sprijinit o serie de reforme economice, a sectorului justiţiei, democratic şi alte reforme care promovează integrarea europeană a Republicii Moldova şi demonstrează puterea relaţiei bilaterale SUA-Moldova. Ca parte a vizitei prim-ministrului Leancă la Washington, Statele Unite ale Americii au anunţat o creştere de 60 la suta a asistenţei SUA orientate spre creşterea productivităţii şi competitivităţii întreprinderilor din Moldova şi de a facilita accesul vinului moldovenesc pe pieţele Uniunii Europeană. Această asistenţă va ajuta oamenii de afaceri moldoveni să beneficieze cât mai mult de pe urma Acordului de Asociere şi al celui de Liber Schimb, care Republica Moldova speră să-l semneze la finele acestui ani”.

Programul de asistenţă Compact, demarat în 2010, pentru o perioadă de cinci ani, anunţă investiţii în două sectoare vitale ale economiei moldoveneşti: agricultura, inclusiv renovarea sistemelor de irigare, şi reabilitarea drumurilor. Potrivit obiectivelor Programului, până la finele lui 2015, între altele, va fi reconstruit drumul Sărăteni-Soroca, 93 de km de şosea, şi reabilitate 11 sisteme de irigare.

Ce şanse sunt ca Republica Moldova să poată beneficia de asistenţă adiţională, printr-un eventual program Compact II, am întrebat-o pe Valentina Badrajan, directoarea executivă de la Fondul Provocările Mileniului Moldova, aflată zilele acestea la Washington, în delegaţia ce îl însoţeşte pe premierul Leancă:

Valentina Badrajan
Valentina Badrajan
„La finele anului 2014 urmează să fie luată această decizie. Pentru a menţine statutul de eligibilitate privind investiţiile Compact este necesar să asigurăm cu succes implementarea programului. La moment, practic, pentru porţiunea de drum de 93 de km Sărăteni Soroca sunt realizate în proporţie de 60 la sută din lucrări. De asemenea, anul acesta, sunt în proces de derulare lucrările de reabilitare la zece sisteme centralizate de irigare, care vor asigura peste nouă mii de fermieri din Republica Moldova cu apă pentru irigare. Corporaţia Provocările Mileniului este primul donator care acordă asistenţă în reformarea sistemului de irigare şi în reconstrucţia acestui sistem.”

O parte din investiţiile Statelor Unite ajung în Republica Moldova şi prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională. Campania de promovare a produselor moldoveneşti „Din inimă – branduri de Moldova” sau dotarea judecătoriilor din Republica Moldova cu echipament IT sunt doar câteva dintre proiectele finanţate de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională.

SUA investesc în Republica Moldova nu doar surse financiare, dar şi umane. În acest an se vor împlini 21 de ani de activitate a Agenţiei de voluntari „Corpul Păcii” în Republica Moldova. Pe parcursul celor peste două decenii, mai mult de o mie de voluntari au predat engleza în şcolile din ţară, au promovat un mod sănătos de viaţă sau au muncit cot la cot alături de funcţionarii primăriilor locale.
Previous Next

XS
SM
MD
LG