Am trăit în ultimele zile, în Moldova și în restul lumii, stupefacția unor întrebări pe care nu credeam să ni le punem vreodată: cum e posibil ca Rusia să atace Ucraina? Cum se poate să invadezi pur și simplu un alt stat, călcând în picioare dreptul internațional și toate tratatele care au asigurat pacea și stabilitatea în Europa postbelică?... Deși între timp aventura războinică a Moscovei pare să-și mai fi pierdut din tempo, la câtă tensiune, la câți oameni înarmați s-au concentrat în Crimeea, un dezastru se poate produce în orice moment.
Vladimir Putin și camarila sa au hotărât să invadeze Ucraina pretextând că apără etnicii ruși din această țară, supuși, chipurile, unei epurări masive din partea bandelor „fasciste” și „banderoviste” care au uzurpat puterea la Kiev, săvârșind o lovitură de stat. Președinta Consiliului Federației, Valentina Matvienko – o comsomolistă emblematică pentru ultimii ani ai URSS-ului –, și-a îndemnat colegii să voteze unanim pentru război, pentru intervenție militară în Ucraina în scopul combaterii naționalismului agresiv din Crimeea și din alte regiuni ale Ucrainei „până la normalizarea situației din această țară” (confrații noștri cehi și slovaci trebuie că o au o tresărire când aud cuvântul „normalizare” din gura Rusiei). Este una din multele minciuni cu care oficialii și mass-media de la Moscova au manipulat și îngrozit opinia publică în aceste zile. După ce trupele speciale rusești au invadat Crimeea și au scotocit prin toate ungherele, bravii jurnaliști moscoviți, care le-au însoțit ca într-o mare campanie glorioasă, nu au reușit să arate lumii niciun „banderovist” și niciun „fascist” pornit să terorizeze populația din peninsulă.
Aventura militaristă în Crimeea s-a soldat cu grave consecințe pentru Rusia și pentru Putin personal. Lumea, dacă a mai avut îndoieli, a văzut adevărata față a liderului de la Kremlin – un politician răzbunător, manipulator, despotic, ostil civilizației și valorilor occidentale. În presa internațională dar și în cercurile diplomatice Putin a fost comparat cu Hitler, cel care, tot așa, invocând „protejarea” compatrioților săi din Sudeți, a invadat Cehoslovacia și a anexat Austria în 1938, apoi, un an mai târziu, a atacat Polonia împreună cu Stalin – „fratele” său geamăn comunist.
Nu e ușor să urmărești ultimele evenimente din Ucraina, mai ales când ai alături Transnistria – o enclavă separatistă, plantată în corpul Moldovei tot de Rusia, prin războiul din 1992. Am revăzut coșmarul acelei agresiuni barbare și ne-am cutremurat la gândul că lucrurile s-ar putea repeta. Mai ales că Moldova, prin demersul său pro-european mai accentuat din ultimii ani, contrazice așteptările strategice ale Rusiei în această zonă.
După EuroMaidan, poporul ucrainean, prin rezistența sa curajoasă și non-violentă în fața agresorului, ne oferă o lecție de demnitate. Indiferent de ce se va mai întâmpla, Ucraina a repurtat o victorie morală în confruntarea sa cu neoimperialismul rusesc, iar pe învingători, așa cum se știe, istoria îi răsplătește.
