Linkuri accesibilitate

Bulgaria, atu-urile sale energetice și criza din Ucraina


Cristian Vighenin
Cristian Vighenin

Ce a discutat la Kiev şeful diplomaţiei de la Sofia şi ce măsuri a luat Consiliul de securitate al Bulgariei pentru a preveni eventuale consecinţe ale crizei din Ucraina?


În timpul vizitei sale la Kiev ministrul bulgar de externe, Cristian Vighenin, a exprimat sprijinul Sofiei pentru noii guvernanți ucraineni. „Sprijinim suveranitatea, integritatea teritorială și independența Ucrainei”, a spus Vighenin în fața președintelui interimar, Oleksandr Turcinov. Vighenin a salutat decizia lui Turcinov de a nu semna hotărârea Radei supreme privind abrogarea Legii limbilor regionale care afectează minoritatea bulgară din Ucraina, din regiunea istorică a sudului Basarabiei.

Șeful diplomației s-a întâlnit cu viceprim-ministrul Vladimir Groisman, cu omologul său Andrei Deșcița, cu trimisul special pentru Crimeea, Boris Tarasiuk, și cu liderul partidului UDAR, Vitali Kliciko. La aceste întâlniri a participat și liderul comunității bulgare din sudul fostei Basarabii, Anton Kisse.

Vighenin a invitat copiii celor decedați în timpul revoluției ucrainene la odihnă pe litoralul bulgăresc al Mării Negre.

Întrunit la Sofia, Consiliul de securitate națională a adoptat 7 măsuri pentru neutralizarea posibilelor efecte negative de pe urmă crizei ucrainene.

A fost constituit un stat major ce va monitoriza situația în fosta republica sovietică.

Vor fi majorate rezervele de gaze naturale și de produse petroliere și stabilite acțiunile în cazul sistării livrărilor din Rusia sau apariției unor probleme la rafinăria „Lukoil-Neftochim”, Burgas. Acum rezerva de gaze poate acoperi consumul intern pe o perioada de 45 de zile.

Va fi elaborat un plan de acțiune în cazul apariției unui val de refugiați – etnici bulgari.

Vor fi actualizate măsurile de reacție la o eventuală avarie sau diversiune la una din cele 4 centrale nucleare ucrainene. Vor fi elaborate variante de alternativă pentru transportul de combustibil și deșeuri nucleare de la centrala Kozlodui.

Va fi întărit controlul vamal pentru contracararea traficului ilegal de armament.

Guvernul bulgar ia în considerare posibilitatea amânării sau întârzierii a construcției gazoductului de tranzit „Southstream”.
XS
SM
MD
LG