Linkuri accesibilitate

„... Preocupaţi de sărăcia lor”


Locuitorii ucraineni din satele Moldovei, copleşiţi de grijile cotidiene, sînt mai puțin atenţi la ceea ce se întâmplă în ţara vecină.



O buna parte dintre etnicii ucraineni din Republica Moldova urmăresc cu sufletul la gură evenimentele din Ucraina, dar nu toţi. Locuitorii din sate copleşiţi de grijile cotidiene, nu sunt foarte atenţi la ceea ce se întâmplă în ţara vecină. Este şi cazul sătenilor din Ciolacul Nou, raionul Făleşti, localitate în care 80 la sută din populaţie sunt etnici ucraineni.

Primarul localităţii, Igor Palii, recunoaşte că nu şi-a surprins sătenii antrenaţi în discuţii foarte aprinse despre criza politică din Ucraina:
„Sunt supăraţi pe ceea ce se întâmplă în Ucraina. Nu e ceva normal pentru aşa o ţară mare, dar noi avem foarte multe probleme la noi în localitate, în ţară, şi suntem mult prea ocupaţi de sărăcia noastră.”

Europa Liberă: Oamenii încearcă să ia poziţia uneia dintre părţi?

Igor Palii: „Nu, ei sunt preocupaţi de sărăcia lor.”

În capitală, atitudinea faţă de evenimentele din Ucraina este diferită – puţini sunt cei care nu au o părere despre criza din ţara vecină. M-am convins de acest lucru stand de vorba mai multe zile la rând cu oameni pe strazile Chişinaului. Parte din ei i-am citat într-un colimator pe care noi îl numim „vox populi”, omiţând, din grabă, partea a doua sintagmei care zice că vocea poporului e vocea lui Dumnezeu – vox Dei.

Dmitri Lecarţev, preşedintele Asociaţiei Tineretului Ucrainean din Republica Moldova spune că deşi a urmărit evenimentele de la Kiev la distanţă, a fost mereu în legătură telefonică cu tinerii care protestau în piaţa Maidan.

Mijloacele prin care a putut să-şi exprime poziţia faţă de criza politică din Ucraina sunt reţelele de socializare, prin intermediul cărora, spune el, a încercat să prezinte situaţia de la Kiev „din prima sursă”: „Bineînţeles că nu ne simţim cu mâinile legate pentru că suntem în strânse legături cu organizaţiile de tineret de la Kiev. Observ că în Republica Moldova sunt foarte puţine surse de informare ce relatează obiectiv despre schimbările politice din Ucraina. Sunt prezente foarte multe canale de televiziune ruseşti care se vede cu ochiul liber că au indicaţii rigide cum anume să relateze situaţia. Din păcate, o asemenea situaţie formează în mintea oamenilor o opinie trunchiată despre ce se întâmplă în Ucraina”.

Ştirile care vin dinspre Ucraina zilele acestea îl îngrijorează pe Dmitrii Lecarţev. El încă mai speră că ţara nu va fi divizată: „Nici nu vrem să ne gândim la un asemenea scenariu. Trăim într-o lume modernă, aşa ceva nu poate fi admis, e o agresiune. Credem că organizaţiile internaţionale ar trebui să acorde mai multe atenţie evenimentelor care au loc în Ucraina şi să fie mai hotărâte în deciziile pe care le iau, pentru a rezolva cât mai rapid acest conflict. Într-adevăr, există toate şansele ca ţara să fie divizată, însă nu putem admite aşa ceva. Frică mi-i că foarte mulţi tineri, care au protestat pe Euromaidan, ar putea din nou să iasă în stradă pentru a proteja integritatea şi independenţa Ucrainei. Chiar dacă această poziţie este una demnă, nu cred că cineva îşi doreşte noi vărsări de sânge. Cred că sunt de ajuns vieţile care au fost sacrificate pe Maidan. ”

Dacă tinerii au la dispoziţie reţelele de socializare şi noile tehnologii pentru a relata despre evenimentele care au loc în ţara lor de origine, în cazul persoanelor mai în vârstă întâlnirile în familie sunt singurele ocazii de a face schimb de pareri si informatii.

Preşedinta Uniunii Ucrainenilor din Republica Moldova, Svetlana Mîsliţki, spune că în ultima perioadă întrunirile Uniunii încep cu un moment de reculegere în memoria celor care şi-au pierdut viaţa pe Euromaidan, cele mai recente date anuntand ca bilantul funebru a ajuns la cota de 100 de persoane de persoane:

„Sunt şi eu mamă şi mi-a fost foarte greu să urmăresc evenimentele de la Kiev. Cei care au murit sunt şi ei copii cuiva. Chiar astăzi i-am comemorat pe cei duşi din viaţă. Ne dorim foarte mult ca vărsările de sânge să mai aibă loc. În continuare urmărim evoluţiile din Ucraina. Credem că nu trebuie admisă divizarea ţării. Nici nu ne putem imagina un astfel de scenariu şi, mai rău, nu ne putem imagina că ar putea fi sacrificate noi vieţi omeneşti. Cred că liderii din Ucraina, de rând cu cei din Est şi din Vest vor găsi un numitor comun şi o ieşire din situaţie. Oricum, de pe urma evenimentelor de la Kiev, cred că toată lumea are de învăţat.”

Svetlana Mîsliţki crede că cei care ar trebui, în primul rând, să fie cu ochii-n patru la evoluţiile din Ucraina sunt politicenii moldoveni. În opinia ei, ucrainenii s-au revoltat împotriva fostei guvernări pentru că puterea s-a făcut a nu-i auzi, prin urmare lecţia de învăţat e la vedere: răbdarea poporului are limite.
Previous Next

XS
SM
MD
LG