La Chişinău, comisiile parlamentare se întrunesc în şedinţă, după care urmează o şedinţă de guvern şi o reuniune a Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţte.
Premierul interimar al Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, se va întâlni la Casa Albă cu preşedintele american Barack Obama. Casa Albă a precizat că discuţiile se vor concentra pe „posibilitatea de a găsi o modalitate care să pună capăt intervenţiei militare ruse din Crimeea”, fără a periclita suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.
Parlamentul European dezbate criza din Ucraina şi urmează să voteze o rezoluţie pe această temă.
Coordonatoarea politicii externe europene, Catherine Ashton, se află la Sarajevo.
Organizaţia internatională, „Reporteri fără frontiere”, a dat publicităţii în cursul nopții, raportul intitulat „Inamicii Internetului” – pentru a marca faptul că astăzi este Ziua Internaţională a luptei împotriva cenzurii pe internet. Topul „inamicilor” este condus de trei instituţii din democraţii cu tradiţie: centrele naţionale de colectare a informaţiilor din India, Marea Britanie şi Statele Unite (Agenţia Naţională de Securitate).
Şi tot astăzi se împlinesc 25 de ani de când a fost inventat „world wide web” sau „www” – protocolul care a permis unificarea formelor de comunicare pe Internet.