Unul dintre membrii Consiliului Superior al Magistraturii, Horaţius Dumbravă, i-a trimis o scrisoare preşedintelui Băsescu cerându-i să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu susţinerea politică primită de miniştrii penali ai cabinetului Ponta. Cu o de înţeles grijă maternă pentru membrii de bază ai familiei de interese politice, Parlamentul le-a dat o mână de ajutor foştilor miniştri, votând împotriva începerii urmăririi penale. Era semnalul că sunt gata să rescrie legile pentru a respecta noul pact politic. După votul parlamentar, aerul, şi-aşa sulfuros, a devenit o perdea de fum pe care vedem cele mai grele umbre publice jucând o scenetă de moravuri uşoare.
Niciunul dintre participanţii la această scenetă nu este inocent. Nici foştii miniştri, specializaţi în jonglerii cu banii publici, nici preşedintele Băsescu care afirmase înainte de a primi scrisoarea că votul dat de Parlament împotriva începerii urmăririi penale este un act împotriva statului de drept, nici Victor Ponta care l-a luat sub aripa sa ocrotitoare de şoim al patriei pe fostul ministru al finanţelor, reconvertit din om de bază în PNL în om de paie în PSD. Unii spun că e calul, mă rog, poneiul troian care a subminat din interior PNL. Alţii că, locvace cum e, le-ar fi spus multe procurorilor dacă ar fi ajuns la Direcţia Anticorupţie şi că de aceea era bine să stea tăcut în banca lui parlamentară.
Scrisoarea magistratului a fost, pentru Traian Băsescu, ocazia ideală să demonstreze la scenă deschisă şi cu o mare risipă de gesturi că nu vrea şi nu are nicio influenţă asupra justiţiei. „S-a obişnuit să trimită scrisori”, spunea Traian Băsescu, dând de înţeles că acesta nu ştie mersul lucrurilor şi că are proaste năravuri de slugăreală la masa stăpânilor. Să se ducă să discute în CSM această problemă. Însă Traian Băsescu minţea cu bună ştiinţă: judecătorul, un inamic fidel al preşedintelui, pusese în discuţia consiliului superior posibilitatea ca votul parlamentului să fie contestat la Curtea Constituţională înainte de a trimite scrisoarea pe adresa preşedintelui.
Nici Daniel Chiţoiu nu trebuie să-şi ia un aer de ingenuă. Fostul vicepremier liberal, om de casă care se pregătea să preia controlul campaniei PNL pentru europarlamentare înainte de a demisiona din partid, este un caz interesant. În vara lui 2012 a fost ales de Crin Antonescu să-l substituie la conducerea PNL în timp ce şeful Senatului îi lua locul lui Traian Băsescu la Cotroceni. A fost o prezenţă de neuitat care umplea ecranele de pleonasme şi solecisme. Unii susţineau că e antrenat să ia şefia PNL când Crin Antonescu se va definitiva pe postul de la Cotroceni. Au greşit calculele şi în loc de minus au pus plus. Oricum, Daniel Chiţoiu s-a păstrat pe sacul de bani de la finanţe şi a stat de-a dreapta şefilor PNL, mereu gata să umple câte-o gaură de conducere cu propriul său gol. În februarie, când scheletele penale din dulapul conjugal au început să vorbească, a demisionat din guvern promiţând să se sacrifice pe altarul partidului. Sacrificiul a durat o lună, apoi şi-a dat demisia intrând în disidenţa roşie a lui Călin Popescu Tăriceanu, noul şef de la Senat.
La rândul său, expeditorul Horaţius Dumbravă este o oaie neagră la masa magistraţilor. Alături de alţi şapte colegi a votat mai an împotriva revenirii la conducerea CSM a unei mult-contestate echipe, considerată vârful de lance cu care-şi trage în ţeapă Traian Băsescu adversarii. Părea o competiţie inegală, întrucât Traian Băsescu era trup şi suflet alături de şefii CSM care făcuseră atâtea (chiar şi falsuri în acte oficiale) pentru a-i salva pielea preşedintelui în vara lui 2012. Drept premiu, după ce s-au potolit apele şi s-a aşternut mâlul peste manevrele de-atunci, procurorul Oana Schmidt Hăineală a fost aleasă în fruntea magistraţilor, în ciuda contestaţiilor depuse de judecători din mai toate judecătoriile din ţară. Nu voiau să fie conduşi de un procuror care avea legături periculoase cu preşedintele. Ministrul justiţiei a vociferat pe margine până când şi-a primit tainul: a ajuns la Curtea Constituţională, la propunerea Senatului.
Şi nici Victor Ponta nu este inocent. Omul de la finanţe a fost mâna politică băgată în buzunarul public. Iar astăzi, după cum se pare, o mână se spală pe alta şi amândouă spală din greu diverse dosare penale. În vreme ce Dan Ruşanu, alt fost liberal de frunte, era cercetat în arest, fostul lui superior de partid şi de stat bătea palma cu liberalii de buzunar ai lui Călin Popescu Tăriceanu ţinând la fereastra politicii o morganatică USL, în speranţa că vor spăla din creierii electoratului amintirea liberalilor lui Crin Antonescu. Daniel Chiţoiu a fost considerat omul lui Victor Ponta în PNL, dar chiar dacă personajul este comic (sau poate de aceea) şi onorariul este pe măsură. Măcar să-i facă pe toţi să râdă de liberalism.
Acum, când se rup la nervi fotografiile de familie, Crin Antonescu este pe partea greşită a pozelor. A pierdut nu doar un vicepremier, om de bază în partid, ci şi şefia Senatului, câţiva camarazi obosiţi de aşteptare, procente electorale şi timpi de antenă. Este în pericol să fie strivit de zidurile în ruină ale partidului. Îl reconstruise la repezeală, cu material uman prost dar mult, doar pentru a părea mai impunător, a da consistenţă alianţei cu socialiştii lui Ponta şi a smulge mai multe voturi. Pripeala înfometată de atunci a produs metastazele de azi. Votul din Parlament care-i spală de păcate pe foştii miniştri este şi un vot de blam împotriva sa. Anunţase că liberalii săi vor vota în favoarea cererii DNA. Rezultatul votului arată că nu a fost aşa. După ce Călin Popescu Tăriceanu şi-a format partid pe Facebook, imitând caricatural disidenţa lui Guţă Tătărescu (nu degeaba s-a asociat cu partidul lui Ion Iliescu), Crin Antonescu are probleme de personalitate. Până atunci i se ceruse, ca semn că e un bun partener, să aştepte somnoros alegerile prezidenţiale, să lase guvernul cu ale lui. S-a animat brusc, după eşecul negocierilor pentru un nou cabinet, pe când intra în opoziţie. Bazinul lui electoral s-a micşorat la dimensiunile unui acvariu. Este în pragul unei crize de nervi politici: a început să stingă luminile şi să consume cât mai puţină energie, ca să aibă suficientă când va trebui să bage farurile în ochii electoratului. Ameninţă cu demisia, deşi i-au rămas prea puţine de la care să şi-o dea. Acum anunţă că vrea să cedeze postul de candidat la alegerile prezidenţiale vicepreşedintelui său, Klaus Johannis, care, german fiind, este bun de pus pe toate rănile politice. Derutat că e folosit ca scut uman, după ce le-a demonstrat sibienilor că e gata să-i abandoneze pentru căldura unui fotoliu guvernamental, Klaus Johannis îşi dă seama că a ieşit din confortul burgului natal şi a nimerit în mijlocul luptei de tauri de carton din capitală. Nu mai are altă perspectivă decât, eventual, aceea a unui loc pe lista de europarlamentare. Se vede în ochii lui că nu vrea să fie pentru Antonescu ce a fost Stolojan pentru Băsescu, deşi portretul lor robot este acelaşi. Însă Crin Antonescu a înţeles ce era de înţeles din votul în favoarea fostului său sulbaltern liberal şi a intrat la idei: oamenii săi stau în aşteptare, gata să-l părăsească, dacă partiduleţul lui Tăriceanu face rost de bărci mai mari de salvare.
În vreme ce foamea de bani şi putere, dar şi discordia semănată de preşedinte spală grupările de dreapta într-o baie de acid, curăţându-le de forme şi carne, singurul partid funcţional, gata să preia tot ce se poate în stat a devenit, la această oră, Partidul Social Democrat. Deja le-a pus în piept tovarăşilor de drum steaua roşie, să le fie călăuză.
