Politicienii români au avut o reacție exagerată în ultimele zile față de liderul partidului Jobbik de extremă dreapta din Ungaria, iar această poziție ar putea să dea apă la moară radicalilor maghiari din Transilvania, care comemorează sîmbătă înfrângerea revoluției liberale de la 1848, dar și extremiștilor români de la Noua Dreaptă.
CSAT, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a luat în discuție pericolul extremiștilor maghiari din Transilvania, pornind de la incidentul de luni, când după o manifestare dedicată secuilor martiri, lideri ai Jobbik și reprezentanți ai comunității maghiare au pornit într-un marș neautorizat la Târgu Mureș revedincând autonomia Ținutului Secuiesc.
Președintele Traian Băsescu a lăsat să se înțeleagă după ședința CSAT că ar fi vorba și despre alte evenimente organizate de diverse gurpări maghiare din Ardeal și care ar fi neconstituționale.
Luând în discuție problema maghiară în forul național care se ocupă de securitatea țării, România vrea să demonstreze că există cu adevărat un pericolul în acest sens.
Nu este însă de loc clar care este acest pericol. Există într-adevăr câteva organizații extremiste ale tinerilor maghiari din Transilvania, dar în același timp există și organizații ortodoxist-naționaliste ale românilor, cum este Noua Dreaptă.
Manifestările de acest tip sunt totuși ținute sub control de autoritățile române, numai că în subsidiar se manifestă o iritare tot mai mare în rândul politicienilor români împotriva UDMR, Uniunea Democrată Maghiară din România, care a guvernat împreună cu PDL între 2008 și 2012 și care a revenit acum în executiv alături de socialiști. Iritarea este accentuată de proximitatea alegerilor din acest an, care au loc atât în Ungaria cât și în România.
Pe acest fundal în care președintele român cere interzicerea în România a Jobbik, partidul extremiștilor de la Budapesta, cotat cu 11 la sută înaintea scrutinului general din aprilie, maghiarii din România organizează mâine mitinguri în toate orașele importante din Ardeal.
15 martie este una dintre cele trei zile naționale ale Ungariei, iar omagierea ei în Ardeal produce de obicei o agitație naționalistă, căreia politicienii români nu rezistă să nu-i răspundă. La 15 martie 1848 începea revoluția maghiară la Buda și Pesta, care a continuat luniile următoare în provinciile din jur cu acțiuni care i-au nemulțumit de pildă pe românii și sașii din Transilvania. Două luni mai târziu Dieta de la Cluj, decide unirea Transilvaniei cu Ungaria, ceea ce irită spiritele în această regiune care avea o tradiție autonomă. Atfel revoluției pașoptiste liberale a ungurilor din Transilvania românii i-au opus o contrarevoluție prin care spijineau autoritatea Impăratului de la Viena.
Atunci a avut loc prima confruntare armată între românii ardeleni și maghiarii liberali care visau la o Ungarie Mare. Revoluția ungară a fost înfrântă iar generalii care au condus-o au fost executați. În memoria victimelor de acum de atunci, ungurii de pretutindeni comemorează în fiecare an ziua de 15 martie.
În Transilvania această comemorare are loc cu tot arsenalul simobilistic de rigoare, costume naționale, vechi uniforme militare, steaguri ungurești alături de steagurile Ținutului Secuiesc, imnul Ungariei, discursuri patriotice, naționaliste și revizioniste.
În vreme ce tot mai mulți lideri români, inclusiv șeful statului și primul ministru consideră că principalele revendicări ale maghiarilor ar fi neconstituționale, UDMR continuă să ceară pe căi legale în Parlament, autonomia Ținutului Secuiesc și autonomia culturală, în cadrul căreia minoritățile să-și gestioneze singure problemele legate de școli și de folosirea limbii materne.
Sîmbătă la Cluj, unde va avea loc principalul miting maghiar de comemorare a zilei de 15 martie în paralel a fost autorizată și o manifestare a extremiștilor români de la Noua Dreaptă. O combinație care ar putea degenera.
În spatele neînțelegerilor dintre români și maghiari, cultivate în scop electoral de ambele părți, există câteva explicații care nu țin neapărat de istorie. Este vorba între altele despre eșecul politicii românești, care nu a reușit să pună în practică în toatalitate cadrul legal privind minorităților, dar și despre faptul că nu a existat o reală reconciliere istorică între România și Ungaria.
În cele două țări se învată în continuare istorii diferite, pornind mai degrabă de la necesitățile unui naționalism desuet, decât de la adevărul istoric, în plus niciodată nu s-a pus problema ca România și Ungaria să-și ceară scuze reciproc pentru politicile de asimilare practicate în trecut de ambele sau pentru atrocitaățile întâmplate pe teritoriul Transilvaniei.
