Linkuri accesibilitate

Probleme legale în calea anexării eventuale a Crimeei de către Rusia




Referendumul din Crimeea nu este suficient, din punct de vedere al legislaţiei ruse, pentru a permite anexarea peninsulei. Duma de stat a pregătit deja un proiect de amendament la Constituţie care va permite Rusiei să accepte „în Federaţie o parte dintr-o altă ţară”, dacă anexarea este ceruta si aprobată de organele de drept ale regiunii străine care vrea anexarea”.

Proiectul au putea fi dezbătut luni de Duma de Stat în prima lectură. Deputaţii nu vor lua nici o decizie până ce preşedintele Vladimir Putin nu se pronunţă.

Proiectul rusesc cere ca referendumul de secesiune să fi fost organizat, iar rezultatul aprobat, în conformitate cu legile ţării, din care face parte regiunea care cere secesiunea/anexarea.

Parlamentul din Crimeea se întruneşte luni să dezbată rezultatul referendumul, dar, formal, încă de sâmbătă, a fost dizolvat de Parlamentul de la Kiev. Ceea ce înseamnă că, legal, Crimeea nu are un legislativ care să legitimeze votul de duminică.

Numai că Rusia, pe de altă parte şi autorităţile din Crimeea, nu recunosc legitimitatea noii conduceri interimare de la Kiev.

În opinia profesorului Barry Kellman, specialist în drept internaţional la Universitatea din Chicago, votul din Duma de stat şi modificarea Constituţiei ruse nu are nici o valoare pentru dreptul internaţional. În schimb, dizolvarea parlamentului din Crimeea face ilegal referendumul, în Ucraina și, implicit, pentru comunitatea internaţională. Dar tot profesorul Kellman precizează că nu există nici o modalitate de a forţa Rusia să respecte dreptul internaţional.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG