Pe fundalul crizei ucrainene, ambasada Statelor Unite la București a anunțat că realizarea scutului american antirachetă în România și Polonia decurge conform calendarului stabilit și a respins informațiile despre posibile întârzieri.
Scutul antirachetă, care a început să fie instalat în baza militară americană de la Deveselu, situată în sudul țării va deveni operațional anul viitor. Ambasada Statelor Unite din România a dat asigurări că „angajamentul” Washingtonului referitor la sistemul de apărare antirachetă (EPAA) este „ferm”, iar „implementarea sistemelor de interceptori în România și Polonia se desfășoară conform calendarului și este complet bugetată pentru orizontul de timp 2015-2018”. După instalarea componentelor scutului este prevăzut de asemenea un program permanent de „îmbunătățiri”, potrivit Ambasadei Statelor Unite la București.
Asigurările diplomaților americani vin atât pe fondul creșterii insecurității din regiune, cât și ca urmare a unui raport făcut de Government Accountability Office (GAO), o agenție independentă, care face evaluări pentru Congresul Statelor Unite și care a avertizat că vor fi întârzieri în livrarea unor componente necesare scutului antirachetă din Europa. Autorii raportului susțin că există probleme nerezolvate la rachetele care vor fi folosite în România (SM-3Block IB) și că producția acestora trebuie să crească până în 2015 pentru a putea fi livrate dincoace de ocean.
Amplasarea scutului proiectat pentru a intercepta rachete balistice indreptate spre Estul și Centrul Europei, a stârnit nemulțumirea Moscovei, care suspectează că această instalație defensivă ar putea fi folosită și pentru atac, în anumite condiții. Statele Unite au răspuns de mai multe ori că scutul din România face parte dintr-un sistem de apărare împotriva unui eventual atac venit din Iran, dar acum odată cu expansiunea Rusiei, scutul împotriva rachetelor balistice poate fi folosit atât pentru descurajarea Moscovei, cât și ca o măsură de protecție pentru statele din regiune.
Proiectul amplasării unui scut antirachetă în Europa a fost gândit în perioada Războiului Rece, când președintele american Ronald Regan a expus în martie 1983 Inițiativa de Apărare Strategică, potrivit căreia dezvoltarea unui sistem de apărare de acest fel era cel mai eficient mijloc de descurajare a adversarului. În plus scutul antirachetă era văzut și atunci ca fiind capabil să distrugă o rachetă balistică indiferent de stadiul și traiectoria ei.
Revenirea la ecuația de acum 30 de ani în care Rusia vrea să joace din nou rol de mare putere, care-și apără influența asupra vecinătății apropiate prin orice metodă, inclusiv prin forță, dă noi valențe scutului din România.