Gheorghe Cojocaru: „27 martie – ziua unirii Basarabiei cu România, acum 96 de ani, a ocupat deja un loc aparte în conștiința societății din Republica Moldova. În fiecare an, în această zi, societatea academică, ca și societatea civică, în ansamblul ei, organizează o serie de manifestări științifice și culturale prin care se omagiază generația Unirii de la 1918, încercându-se o mai bună înțelegere a evenimentelor care au culminat cu revenirea teritoriului dintre Prut și Nistru la matricea strămoșească românească. Din perspectiva adevărului istoric, decizia Unirii adoptată de Sfatul Țării, ca instituție parlamentară a Republicii Democratice Moldovenești, formată la sfârșitul anului 1917, readucea Basarabia în spațiul politic, social-economic și cultural al existenței sale firești, asigurând întregii populații din acest teritoriu posibilitatea unui trai adăpostit de atrocitățile unui regim bolșevic, instaurat dincolo de Nistru.”
Europa Liberă: Tălmăcitorii Declarației Sfatului Țării de Unire cu statul român continuă să lanseze concluzii contradictorii. Vă întreb pe dumneavoastră: au avut deputații acestui organism legislativ libertatea reală de exprimare în acele împrejurări?
Gheorghe Cojocaru: „Au avut această libertate de exprimare, dovadă fiind rezultatele votului din ziua de 27 martie, atunci când 86 de deputați s-au pronunțat în favoarea Unirii, 3 – împotrivă, iar 36 s-au abținut de la vot. Nu a fost un vot unanim în favoarea Unirii Basarabiei cu statul român, membrii Sfatului Țării având libertatea de a vota în conformitate cu propriile viziuni asupra destinului acestui teritoriu. Niciunul din deputații, care au votat împotrivă Unirii, nu a avut de suferit ulterior din partea autorităților române, dimpotrivă, chiar au făcut carieră în cadrul administrațiilor locale. În 1940, rămași în Basarabia, aceștia, de rând cu deputații care au votat în favoarea Unirii, au fost arestați de puterea sovietică, pierzându-se fără urme în GULAG-ul Siberiei. Un lucru ar trebui remarcat: niciodată, niciunul din cei 86 de deputați care au votat pentru Unire și niciunul dintre cei arestați și torturați de puterea sovietică nu și-a renegat votul din 27 martie 1918 sau ar fi declarat că ar fi fost forțat să voteze într-un sens anume. Prin urmare, încă o dată, votul istoric al Sfatului Țării din 27 martie a fost unul categoric liber.”
Europa Liberă: Experții discută mult despre autenticitatea acelei forme de autodeterminare a Basarabiei, ca Republică Democratică Moldovenească. Cum a apărut și s-a realizat această idee?
Gheorghe Cojocaru: „Mișcarea de emancipare națională, care a luat amploare în Basarabia, după prăbușirea autocrației ruse, în februarie 1917, a cerut de la bun început autonomia Basarabiei și o Dietă provincială, un Sfat al Țării, care să administreze acest teritoriu. Cerința unei republici este formulată mai târziu, practic, în momentul inaugurării lucrărilor Sfatului Țării, la 21 noiembrie 1917, atunci când, la Kiev, fusese deja proclamată o Republică Populară Ucraineană, iar la Petrograd – o republică rusă a Sovietelor. Printr-un efect al contaminării, Sfatul Țării a îmbrățișat acest deziderat, declarând Basarabia Republică Democratică Moldovenească, pentru a se situa pe poziții de paritate cu celelalte teritorii naționale din cadrul imperiul prăbușit.”
Europa Liberă: Dacă e să vorbim despre proceduri și, mai ales, compatibilități, România veche era, la acea dată, un Regat, cu Regele Ferdinand în capul tronului, astfel încât, la 27 martie, se unea o Republică cu un Regat. Cum a fost dezlegată această aparentă incompatibilitate?
Gheorghe Cojocaru: „Simplu și în bună înțelegere: nu Regatul României se unea cu Republica Moldovenească, ci invers, procedându-se în conformitate cu Constituția statului român, din 1864. Iar, un lucru la fel de important, în Declarația Sfatului Țării de Unire se operează cu noțiunea de Basarabia, ca fiică, care revine la Patria-mamă, România. Așadar, prin această formulă, poate că mai puțin juridică, dar una realmente morală, dar și politică, rolurile au fost asumate, fiind reliefată pregnant relația maternă strânsă între Basarabia înstrăinată la 1812 și România făurită de înaintașii de la 1859.”
