Din nou despre propagandă pe post de informare

Oricine stă mai mult de zece minute în fața televizorului devine obiectul unor manipulări, mai subtile ori mai brutale. Publicitatea comercială ne oferă mostrele cele mai agresive de genul „dacă nu folosești detergentul Tide, atunci noi venim la tine!”. Și, pentru ca omul, înfricoșat de oaspeții nepoftiți, să nu zăvorască ușa, musafirii promit să aducă în dar un… televizor. Perpetuum mobile…

Manipularea necomercială se mai numește propagandă și funcționează în baza unor mecanisme comparabile cu cele folosite în publicitatea comercială. Poate lipsesc sloganele ce ar divulga caracterul manipulator al mesajului. Să ne imaginăm, bunăoară, cum ar suna sloganul de final al unui buletin de știri de la un post de televiziune despre evenimentele din Ucraina: „Voi nu-i agreați pe etnicii ruși, atunci așteptați-ne, cât de curând!”. Sloganele acestea totuși se subînțeleg, atunci când e vorba de propagandă.

Astăzi vom vorbi din nou despre propaganda pe post de informare. În studioul de la Chișinău al Europei Libere se află jurnaliștii Alexandru Canțîr și Petru Macovei, ambii cunoscuți și pentru activități de expertiză în domeniul normelor deontologice, adică de autoreglementare a breslei jurnalistice.
Europa Liberă: Propaganda ia turaţii sau nu? Sau devine altfel? Devine mai din topor sau mai subtilă? Un cel mai recent exemplu, recunosc, m-a dat pe spate, „febleţea” mea, Aleksei Venediktov, comandă un sondaj în care întreabă dacă ar vrea oare ascultătorii radioului, pe care îl conduce, ca sudul şi răsăritul Ucrainei să intre în componenţa Federaţiei Ruse. Nu m-am abţinut şi i-am comentat acest sondaj, zic se poate pune şi o altfel de întrebare, una din cele zece porunci, de exemplu, să o pui la discuţie. Cum credeţi, au înţeles ceva propagandiştii, în frunte cu Kiseliov, cu Dorenko, după ce lumea le cam întoarce spatele? Sau, dimpotrivă, prind la curaj şi spun: „Ăştia suntem noi şi nu aveţi decât să ne toleraţi”? Domnule Petru Macovei?

Petru Macovei: „Cu siguranţă, aceste metode propagandistice iau turaţii şi devin tot mai sofisticate, pentru că propagandiştii şi jurnaliştii, care s-au transformat în propagandişti, foarte mulţi colegi din Rusia, ca şi cum au două obiective: să transmită informaţii către exteriorul Federaţiei Ruse, dar şi pe interior. Pentru că foarte multe din aceste mesaje, de fapt, sunt destinate consumatorului de media din Federaţia Rusă, al cărui velicorusism trebuie alimentat cu noi şi noi dovezi ale măreţiei de nezdruncinat a poporului rus şi a înţelepciunii conducătorilor lor. Şi, dacă observăm, la principalele canale de televiziune ruseşti, toate buletinele de ştiri conţin reportaje în care cetăţeni din Crimeea sau din alte părţi ale Ucrainei transmit mesaje de mulţumire personal lui Putin şi Federaţiei Ruse pentru că, vezi Doamne, a venit şi a eliberat poporul ucrainean de banderovişti sau de alte elemente pe care ei le consideră de natură fascistă.

Propagandiştii de la Kremlin, în opinia mea, sunt dirijaţi de către un comandament unic acolo, pe la Kremlin, sau prin perimetrul Kremlinului, care le spune exact care sunt mesajele de natură manipulatoare care trebuie transmise populaţiei din Federaţia Rusă şi din afară. Kiseliov şi alţii de teapa lui, sigur că, bravează acuma, cred că, ei nu sunt convinşi sută la sută de faptul că ceea ce spun ei este adevărat, dar îşi iau această misiune ca pe o datorie patriotică şi se transformă, de fapt, în nişte patriotarzi care, transmiţând mesaje, din start, eronate către public, nu fac altceva decât să alimenteze cultul personalităţii lui Putin şi a unui sistem de guvernare profundă autoritară care există acuma în Rusia.”

Europa Liberă: Dar Kiseliov, când apare în faţa microfonului, în faţa camerei de luat vederi, dă senzaţia că îşi dă seama de rolul jenant în care apare. La fel cum ne uitam la Jirinovski, care este perfect conştient de limitele spectacolului la care poate recurge. Vă amintiţi, prima dată când i-a aruncat paharul cu suc lui Nemţov, se pare că, în direct, aceasta era wow, aceasta era atât de straniu. După aceea, tot în ascendenţă. Domnule Canţîr, credeţi că oamenii aceştia au măcar o jenă, atunci când spun enormităţi?
Alexandru Canţîr: „Eu nu cred că propagandiştii, ca să-i numim mai mult sau mai puţin convenţional, noaptea, îşi muşcă, cu patimă şi lacrimi în ochi, pernele din cauza a ceea ce fac dimineaţa. Eu cred că ei sunt conştienţi, dar sunt conştienţi la un nivel de cinism absolut, care practic a acoperit total personalitatea fiecăruia dintre ei, altminteri, profesionişti foarte buni, ceea ce îi face destul de nocivi, când încalecă propaganda şi când fac exerciţii tot mai sofisticate de manipulare a minţilor oamenilor.”

Europa Liberă: Iată, Venediktov, v-am dat exemplul acesta.

Alexandru Canţîr: „Pentru mine este important, de foarte multe ori, să se răspundă la întrebarea de ce există aceşti oameni? De ce apar aceşti oameni? De ce genul acesta de oameni, cei care emit propagandă şi cei care cu savoare aproape gustă această propagandă sau se lasă ostatici şi victime, cum să zic, aproape bucuroase ale propagandei? De ce există ei? Războiul rece, probabil, nu a dispărut, în timpul perestroikăi lui Gorbaciov. El s-a transformat într-un război civil rece care a mocnit iniţial, după aceea, a luat amploare tot mai mare şi mai mare. Iar părţile beligerante sunt ceea ce au fost oamenii sovietici, supuşi ai imperiului sovietic, pe de o parte și, pe de altă parte, într-o minoritate absolut dramatică, cei care au o viziune democratică. Din această cauză există ce există acum în Federaţia Rusă şi nu numai în Federaţia Rusă.

Problemele, din punctul meu de vedere, multe probleme în Ucraina pot fi explicate, de asemenea, prin această mentalitate, prin faptul că, atunci când am tras cu mâneca peste colbul Uniunii Sovietice, am găsit şovinismul velicorus şi am găsit oamenii care doar că nu mai sunt formal sovietici, ci au rămas, în mare parte, din păcate, cetăţeni ai unei ţări care nu a exportat niciodată prea multă democraţie, în special, în fostele regiuni aflate, odată, sub oblăduirea Moscovei.”
Petru Macovei: „Tot ce putea să facă mai rău Uniunea Sovietică este să producă un monstru gen homo sovieticus. Şi în Federaţia Rusă foarte mulţi ruşi, dar şi locuitori din alte foste republici unionale au acest complex de homo sovieticus, care trebuie alimentat. Iar jurnaliştii şi nu numai jurnaliştii, a propos, foarte mulţi actori cunoscuţi, regizori, oameni de cultură din Federaţia Rusă alimentează acest complex al ruşilor. Și, în situaţia în care toată lumea civilizată practic a întors spatele Rusiei, în acest conflict cu anexarea ilegală a Crimeii, iată că, oricum şi din votul de la Naţiunile Unite, când majoritatea statelor lumii au votat pentru o rezoluţie care condamnă Federaţia Rusă în ce priveşte anexarea Crimeii, oricum propagandiştii din Rusia încearcă să distorsioneze, de fapt, lucrurile şi să le întoarcă cu picioarele în sus.”

Europa Liberă: Domnule Macovei, fiindcă aţi pomenit şedinţa cea mai recentă a Consiliului de Securitate, în care ditamai diplomaţi, reprezentanţi ai unor state, invocau logica şi sistemul de argumentare a lui Ciurkin, spunând că la Maidan au activat agenţii americani şi, de fapt, toate tevatura de la Kiev, care a ieşit cu un puci ar fi lucrătura Statelor Unite, deci, de la ditamai tribuna ONU. Şi atunci, sigur că, un Dorenko, alimentat de sprijinul acesta pe care i l-a acordat, eventual, Salvadorul, îşi dă aere şi spune: „Domnule, aceşti miniştri de la Kiev nu sunt miniştri, ei sunt полевые командиры şi trebuie împuşcaţi”.

Petru Macovei: „Şi nu doar cei din Kiev, dar şi din alte capitale ale lumii. Vă reamintesc că schimburile de replici dintre acelaşi Ciurkin şi reprezentantul Ministerului de Externe al Qatar-ului. La un moment dat, Ciurkin i-a spus: „Veți dispare, peste noapte”. Şi atunci, această atitudine a Federaţiei Ruse în raport cu naţiunile mici, dar şi în raport cu lumea externă, în general, creează acest complex al ruşilor. Ei au tot timpul nevoie să-şi alimenteze alter egoul lor, tot timpul au nevoie să li se spună că ei sunt o naţiune de excepţie. Şi în această muncă de autoconvingere, la limita autoflagelării, de fapt, propagandiştii şi jurnaliştii, care fac jocul propagandei ruseşti, sunt implicaţi sută la sută.”

Europa Liberă: Dar sunt excepţii. Ala Pugaciova pentru mine, din start, a fost un semnal bun, când ea nu a vrut să se alăture spisokului, listei de susţinători ai politicii Kremlinului. Şi acuma, mai nou, a sărit să-l apare pe Makarevici.

Alexandru Canţîr: „Bineînţeles că, sunt excepţii. Excepţii au existat întotdeauna, în orice societate, în Germania nazistă, oriunde. Şi este firesc să existe excepţii, pentru că, altminteri, nu ar exista acel război civil rece prin care trece Rusia şi arealul, în general, post-sovietic. Aceşti oameni s-au afirmat, în pofida mediului ostil oarecum în care au trăit, ei şi-au cultivat un fel de imunitate la mecanismele prin care un stat cu repere ca cele pe care le are acum Rusia şi cele pe care le are, în general, orice stat totalitar şi orice dictator. Deci aceşti oameni şi-au cultivat această imunitate faţă de mecanismele prin care remodelează cetăţenii sau omul. Drama lor este că sunt, într-adevăr, o minoritate. Vocea lor este deseori destul de sonoră, dar, experienţa, dacă întoarcem un pic capul şi ne uităm ce s-a mai întâmplat cu asemenea oameni, până la urmă, o majoritate agresivă, unită în jurul unui lider iubit de tot poporul, de necontestat, îi reduce la tăcere, într-un fel sau altul.”

Europa Liberă: De altfel, Pocinok, ţineţi minte, că el a apărut la canalul Дождь cu nişte estimări privind Crimeea, ca imediat după aceea, subit, să păţească un ictus. Lumea, cumva, l-a trecut sub tăcere, dar el a fost primul care a îndrăznit să spună. Mă întorc la Pugaciova. Chiar îi pasă de ce crede lumea despre ea sau ea este atât de mare, încât poate să-şi permită luxul să fie îndărătnică, să meargă în răspăr? A propos, ţineţi minte, cu mulţi-mulţi ani în urmă încă, despre Pugaciova se spunea în felul următor, că Brejnev este un lider politic de pe vremea lui Ala Pugaciova.”

Petru Macovei: „Da.”

Europa Liberă: Câţi s-au schimbat, după Brejnev, şi ea tot Pugaciova rămâne. Dacă avem încă un caz mai spectaculos – Xenia Sobciak, fiica celui care l-a angajat pe Putin şi i-a dat să-i poarte geanta. Şi acum sunt rivalii pe piaţa publică. Aceste vârfuri inegale, vorbim de Pugaciova şi Sobciak, ar putea dezintoxica sau virusa paleta aceasta uniformă?

Alexandru Canţîr: „Eu aş face o mică precizare. Unu: dacă e vorba de banc, precizarea trebuie să fie făcută, este vorba de un mărunt...”

Europa Liberă: Мелкий политический фактор.
Alexandru Canţîr: „...activist politic, da, din timpul epocii Alei Pugaciova. Şi doi: cred că şi Pugaciova, şi Makarevici, şi mulţi alţii care sunt pe contrasens, nu o fac din motiv că sunt foarte mari sau că le-ar conveni, sub aspectul imaginii sau sub alte aspecte, această poziţie de rebel. O fac pentru că au instinctele pe care le au şi reacţionează în mod firesc, ca un om care reacţionează la o infecţie sau la un fel de virus, care, iată, acaparează tot mai multă şi mai multă lume.”

Petru Macovei: „Teamă mi-e că acest efort al unor oameni de cultură din Federaţia Rusă, care încearcă să spună lucrurilor pe nume şi să prezinte argumente care ies din contextul şi din scenariul propagandei ruse, sunt atât de marginalizaţi, încât nu cred că ei vor putea schimba foarte mult percepţia ruşilor privind această problemă.

Există, într-adevăr, oameni care au coloană vertebrală şi Ala Pugaciova este printre ei, Lia Ahedjakova, Armen Gigarhanian şi alţii, care au spus întotdeauna, indiferent de cine era la putere, din păcate, ruşii nu-şi mai aduc aminte pe altcineva la putere decât Putin, dar indiferent de culoarea partidelor care sunt la guvernare în Rusia, au avut propria opinie şi au ştiut să prezinte argumente în favoarea acesteia. Să ne aducem aminte şi de campania pentru alegerile prezidenţiale şi de suportul pe care l-a oferit Ala Pugaciova lui Prohorov, din câte îmi aduc eu aminte.

În acelaşi timp, eu aş vrea să vorbim puţin şi despre alte persoane cunoscute în Federaţia Rusă, care, din contra, au susţinut cu tot patosul de care sunt capabile, şi nu este vorba de jurnalişti, de oameni de cultură, de alte personalităţi, inclusiv persoane care provin din Ucraina, oameni care s-au născut acolo, dar au făcut carieră în Rusia şi, de fapt, au devenit cu trup şi suflet fideli acestui curent de velicorusism şi personal preşedintelui Federaţiei Ruse, Putin.

Valentina Matvienko s-a născut în Ucraina. Nu ştiu exact este ucraineancă sau rusoaică, dar, până la urmă, provine din Ucraina. Foarte mulţi ucraineni au perceput această susţinere fără niciun fel de rezerve, de care a dat dovadă Valentina Matvienko, pentru planurile lui Putin în raport cu Ucraina, ca pe o trădare pentru oamenii împreună cu care ea a crescut. Alte personalităţi, care s-au născut în Ucraina, acuma fac carieră, sunt cântăreţi, regizori, pictori, îşi fac banii în Federaţia Rusă şi pentru ei, din păcate, banii primează.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi, dacă vă amintiţi, în cazul Georgiei, când unicul Vahtang Kikabidze a fost cel care foarte clar a spus că: „Rusia este agresoare în raport cu patria mea şi eu nu pot să admit aceasta”. El a fost marginalizat, foarte mult timp, nu a apărut pe ecranele televizoarelor din Federaţia Rusă. Dimpotrivă, erau făcute diferite reportaje de natură să-l defăimeze. A trebuit să treacă o perioadă foarte lungă de timp pentru ca el să mai reapară, din când în când, pe ecranele televizoarelor ruseşti.

Să ne aducem aminte, de asemenea, şi de ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova, în timpul guvernării comuniste, tot erau un grup de jurnaliști de elită, ca să zic, pe lângă Voronin. Ei tot erau un grup de persoane din cultură care făceau tot felul de caravele și pe bani publici, și etc., și etc. Deci acest fenomen este specific, în opinia mea, tuturor societăților post-comuniste și post-totalitare. Și, spre fericirea noastră, de fapt, Republica Moldova a mers mult departe față de Rusia în ce privește dezvoltarea democratică și atunci oamenii în țara noastră sunt liberi să își expună opinia și nu neapărat să te guduri pe lângă cei de la putere. Aceasta nu înseamnă că nu se mai întâmplă, dar aceasta nu reprezintă un fenomen. Rusia, din păcate, a înmărmurit în epoca post-Elțin, deci, a înghețat în dezvoltarea ei democratică, cu toate efectele adverse pe care le urmărim acum, în această criză cu Ucraina.”

Alexandru Canțîr: „Acest gudurat sau îndeletnicirea de gudurare este bine învățată și exersată, și predilectă pentru foarte multă lume.”

Europa Liberă: La ruși aceasta se numește „чего изволите”.
Alexandru Canțîr: „Da. Eu mă întrebam, la un moment dat, ce se poate întâmpla cu această minoritate care reacționează, cel puțin, cu demnitate. Întrebarea este legitimă: dacă, doamne ferește, se intră într-un război și se intră în logica confruntării directe, fierbinți, unde dușmanul este în căutarea puștii totdeauna și nu poate exista, vorbind sau exprimându-și nestingherit opiniile, ce se poate întâmpla cu unul sau cu altul dintre ei?..”

Europa Liberă: A propos, atunci când se făceau schimburi de liste, a apărut pe Internet un colaj în care, luându-se apărarea câtorva persoane de pe lista de adversari ai Kremlinului, evreii din Rusia, cineva a postat o galerie și undeva jos era și portretul lui Vîsoțki. Rușii au stupoarea să afle, de exemplu, că Makarevici, simbolul multor generații, merge pe îndărăt și acum este o circumstanță agravantă că e și evreu. Mă întreb dacă nu cumva anume evreii din Rusia simt nevoia să se opună, după ce au în spate un Holocaust, după ce au dosarele lui Stalin, după un antisemitism latent, integrat foarte bine în mașinăria despre care vorbeați dumneavoastră, exista în cotidian titlul ofensator „ciurka”, unde ucrainenii erau persiflați pentru că sunt de mâna a doua. Și e adevărat, unii ucraineni aveau reacția aceasta: „чего изволите?”, ordonați vă rog! Adică bratușca cel mare avea dreptul să tipărească pe umăr până și pe ucrainenii slavi, până și pe belarușii importanți, darămite pe un moldovean sau pe un tătar din Crimeea. De aici, venind, vreau să vă întreb două lucruri: dacă în Republica Moldova, la Chișinău, în speță, avem și noi cumva din aceștia care spun: „чего изволите?”, pe cont propriu, fără să fie recompensați, se simt obligați să cânte și ei imnul Rusiei cu mâna în dreptul inimii, să atace susținătorii ucrainenilor etc.? Aici, la Chișinău, este destul de importantă sau insignifiantă vocea acestor susținători, domnule Macovei?
Petru Macovei: „Există la Chișinău și există, din păcate, destul de mulți oameni care, așa cum ați spus, fac plaisir-ul comanditarilor și ceea ce ați specificat tot mi se pare foarte important: sunt unii care o fac nu neapărat pentru că ar fi plătiți, dar o fac pentru că aceasta e convingerea lor. Și această mentalitate perversă este cu atât mai accentuată și, în opinia mea, îngrijorătoare cu cât poporul moldovenesc, locuitorii din actualul teritoriu al Republicii Moldova, au avut de suferit foarte mult, pe timpul guvernării comuniste, și au fost și deportați, ne-a fost luat și dreptul de a vorbi limba română, a fost și un proces foarte crunt de deznaționalizare.

În aceste circumstanțe, când există mulți oameni, care susțin această politică a fratelui mai mare din Rusia, care va veni neapărat și ne va ajuta, și ne va scoate la lumină este nocivă pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Sigur că există și partide politice care îndeplinesc comanda venită de la Kremlin. Aceea tocmai că lucrează pe bani și, dacă să ne uităm, campaniile de promovare pe care și le fac unii politicieni cu spoturi publicitare care sunt difuzate, aproape în fiecare seară, la cele mai importante și mai costisitoare posturi de televiziune de aici, putem să tragem concluzia cât de mulți bani sunt la mijloc. Dacă să ne uităm, aceste tot felul de campanii de strângere a semnăturilor și de încercare de a provoca niște referendumuri, la nivel central și la nivel local, asemenea celui care a avut loc, în autonomia găgăuză, putem să ne dăm seama că există, de fapt, foarte mulți bani și foarte multe interese.”

Europa Liberă: Cine nu vă crede, domnul Macovei, să dea telefon la o agenție care face bannere să vadă cât costă un metru pătrat de mușama de aceasta, vopsită cu roșu, ca să facă calculele mici, să numere un drapeluț cât costă și așa mai departe.

Petru Macovei: „Și cât costă un minut de publicitate la o televiziune de top de la Chișinău. Sigur, sunt bani foarte mulți și aceasta demonstrează faptul că există și un interes foarte mare din partea Federației Ruse de a menține Moldova în zona ei de influență. Și este utilizată inclusiv propaganda de la persoană la persoană și spălarea creierilor, prin intermediul jurnaliștilor, care mulți dintre ei au rămas, într-adevăr, și servesc în continuare interesele altcuiva.

Luate la un loc, toate aceste lucruri ar trebui să ne ducă la ideea că Republica Moldova, chiar dacă spuneam, a mers mult mai departe decât Federația Rusă, în etapa noastră de dezvoltare, trebuie să continuăm și să accelerăm parcursul nostru european. Dacă nu se va întâmpla lucrul acesta, vom rămâne în continuare în zona de influență rusească, iar aceasta înseamnă că, în timp, vom redeveni și noi homo sovieticus.”

Europa Liberă: Ca să nu fie acuzate autoritățile euro-orientate de aceleași păcate, pe care le face propaganda rusească. Cum trebuie să se comporte presa de la Chișinău, în raport cu, unu: sursele propagandistice din Rusia, să le închidă, așa cum a procedat Kievul; doi: în raport cu aceste voci din Comrat, din Tiraspol, de la Chișinău, care se opun și se consideră obligate să îl apere pe Putin. Deci dați-ne un sfat.
Petru Macovei: „Se discută, într-adevăr, despre cât de important este să ne protejăm spațiul informațional aici, în Republica Moldova și, în opinia mea, în situația unui război informațional între Ucraina și Federația Rusă, interzicerea difuzării unor posturi propagandistice rusești pe teritoriul Ucrainei nu mi se pare o măsură antidemocratică. Chiar dacă există voci, în capitalele europene care, într-adevăr, spun că lucrul acesta nu este unul democratic. În ce privește Republica Moldova, eu sunt convins că trebuie să existe și mecanisme prin care am putea minimaliza efectele acestei propagande.”

Europa Liberă: Jurnalistic sau legislativ?

Petru Macovei: „Pe ambele căi. Legislativ, sunt convins că, trebuie să existe pârghii prin care nu posturile de televiziune să fie interzise, dar emisiunile care emană această propagandă și dezinformare, cum ar fi buletinele de știri. În momentul în care un post de televiziune, Россия 24, Первый Канал sau НТВ, sau oricare altul, constant, pe o perioadă îndelungată de timp, transmite mesaje manipulatorii la știri, dezinformează populația, în rezultatul unei monitorizări care poate fi făcută atât de CCA, cât și de societatea civilă, sau de ambele entități, în opinia mea, acele emisiuni ar putea fi interzise pentru difuzare în Republica Moldova, iar radiodifuzorii care retransmit respectivele posturi de televiziune ar putea să pună orice.”

Europa Liberă: Sau spune un expert, imediat după acest buletin, o analiză factuală pe ce s-a difuzat, să învețe oamenii să deosebească propaganda de factologie, să stoarcă cârpa aceasta plină de venin și să arate care sunt ingredientele factologice ale acestei știri și câtă propagandă, 90 la sută de venin fiind propagat.

Petru Macovei: „Și aceasta i-ar ajuta și pe cetățeni să gândească critic, privind produsul informațional, și să aibă aceeași abordare și, în raport cu produsul autohton, pentru că și aici avem multe probleme. Pe de altă parte, pentru că spuneam că trebuie să ne mișcăm pe două direcții, sigur că, este nevoie să îmbunătățim calitatea produsului jurnalistic autohton. Pentru aceasta trebuie să existe programe de susținere a radiodifuzorilor din Republica Moldova, în așa fel încât să nu umble toată lumea să caute un produs rusesc sau românesc, sau din altă parte televizat, ci să poată avea acces la produsele autohtone informaționale. Dar, sigur că, pentru aceasta este nevoie de investiții și de timp.


Ceea ce se poate face pe o perioadă de scurtă durată și de durată mede este, așa cum vă spuneam, să minimalizăm propaganda rusească. Acolo unde este propagandă, iarăși, nu trebuie să avem o abordare generală și generalistă. Trebuie să luăm fiecare produs informațional în parte, să-l analizăm pentru o perioadă mai mare de timp și să tragem concluziile. Iar dacă el este manipulator și propagandistic, atunci îl interzicem pentru că cetățenii Republicii Moldova au dreptul să fie informați corect, iar jurnaliștii nu pentru aceasta se bucură de un grad mai mare de protecție în întreaga lume.”

Europa Liberă: Sau, și mai simplu, să fie informați, și nu manipulați.

Petru Macovei: „Exact.”

Europa Liberă: Domnule Canțîr, dumneavoastră ce soluții aveți, astfel încât Republica Moldova, Chișinăul să nu fie acuzat de lipsă de democrație de către OSCE, de exemplu, care are sprâncenele ridicate?

Alexandru Canțîr: „Nu știu dacă am o soluție, în acest sens, că se vorbea, adineauri, de faptul că ar trebui să contrapunem sau să facă breasla jurnalistică și poate clasa politică un fel de contrapropagandă imediată, la fiecare tentativă sau mostră de…”

Europa Liberă: Așa cum a făcut un grup de studenți, la Kiev, ați văzut: stop fake! Analizează exact, cadru cu cadru.
Alexandru Canțîr: „Corect. Este foarte frumos, atâta doar că eu am temerea că, din păcate, în Republica Moldova nu există asemenea capacitate, ca să reacționeze la fiecare caz, la fiecare gest al unei uriașe mașini propagandistice care funcționează în Federația Rusă, inclusiv prin intermediul televiziunilor.

Doi: mie mi se pare că, habar nu am, sau, cel puțin, e mai dificil, e o problemă deschisă să apreciem dacă este democratic sau nu este democratic, sau justificat, sau nejustificat să închidem anumite posturi de televiziune, prin intermediul unor amendamente sau prin anumite practici, sau anumite emisiuni. E o discuție deschisă, sigur că, există diferite puncte de vedere, în acest sens. Atâta doar că eu vroiam să spun că, probabil, indiferent cum poate fi calificată o asemenea măsură, din păcate, mie mi se pare că ar putea fi ineficientă sau chiar contraproductivă.

Propaganda nu se combate ocazional sau atunci când cade podul. Propaganda, în mod firesc, ar fi eficient combătută prin acțiuni de durată. Deci nu să ne trezim acum, când conștientizăm că jumătate din populația Republicii Moldova vorbește practic la fel cum se vorbește la Moscova în atitudinea față de Ucraina și acțiunile domnului Putin și să ne gândim cum să închidem acum, repede, posturile de televiziune ruse. Probabil că încă zece sau cincispreze ani trebuia încă să fie pus la punct un mecanism care să excludă propaganda în sine sau să sancționeze actul de propagandă în mass-media și străine, și locale pentru că avem suficientă propagandă sau manipulare aici, în spațiul mediatic local.

Acum tare mă tem că e oarecum prea târziu și orice măsură ar fi luată, chiar dacă justificată, sub aspectul unei logici firești, oricum vor apărea critici și vor apărea reacții extrem de dure, inclusiv din partea celor la care poate nici nu ne-am aștepta. Chiar ieri am auzit un apel al televiziunii Дождь, care este într-o situație destul de proastă, este una dintre foarte puținele voci libere încă, cât de cât, în Rusia televizată, care a făcut, prin intermediul unui ziarist de acolo, un apel către prietenii, partenerii ucraineni să nu închidă chiar posturile cele mai odioase rusești pentru ca telespectatorii să aibă posibilitatea să apese pe un buton și să schimbe postul de televiziune la care se uită. Ei, bine, și o astfel de abordare are aspectele ei vulnerabile. „Atenție!” este cuvântul de ordine în privința aceasta.”

Petru Macovei: „De acord cu dumneavoastră, domnule Canțîr, dar teamă mi-e că, într-adevăr, într-o situație de forță majoră, acest lucru nu ne va ajuta. Și, în zece-cincispreze ani, cât noi vom elabora și implementa politici antipropagandă, la nivel legislativ și la nivel practic, s-ar putea deja să fim o gubernie rusească...”

Europa Liberă: Proverbul rusesc: потерявший голову по волосам не плачет, după ce s-a tăiat capul, sigur că, este tardiv să îți bați capul de culoarea părului.

Alexandru Canțîr: „Eu nu mă refeream la perspectivă, mă refeream la faptul că, pe parcursul a zece ani, cel puțin, iată, cu autoritățile pe care le avem, cu oamenii care au fost votați de noi și cu eforturile, resursele pe care le are comunitatea jurnalistică din Republica Moldova, nu s-a reușit ceea ce ar fi trebuit să se reușească.”

Petru Macovei: „Nu s-a reușit, este adevărat.”
Alexandru Canțîr: „Și trebuie să recunoaștem că este un eșec și sub acest aspect, nu mai vorbim că în Rusia e un eșec total, în Ucraina e un pic mai mic, la noi poate e un pic mai mic, dar este un eșec. Există foarte multă lume care nu are gustul presei libere, nu are discernământ și este absolut vulnerabilă…”

Europa Liberă: De acord. Și nu se deosebește cu nimic cel care sare în brațele lui Putin de cel care sare în brațele unui magnat care îi dă un salariu și îi spune ce să vorbească și cum să vorbească. Deci îndemnul dumneavoastră este dă avem învățăminte, nu mai plângem după părul de pe capul tăiat, dar scoatem niște concluzii și scriem testament pentru supraviețuitori să nu facă așa cum au făcut până acum jurnaliștii, cel puțin, și politicienii, la fel. Vom reveni categoric la acest subiect pentru că, așa cum spuneam, și la început, propaganda nu se oprește, robinetele, dimpotrivă, se deschid la maxim și vom avea ce vedea și ce discuta.