Pe măsură ce ziua de 7 aprilie se apropia, se auzeau tot mai răspicat vocile unor inşi mai mult sau mai puţin implicaţi în evenimentele dramatice din 2009. Vocile acestea îşi evidenţiau participarea ireproşabilă şi blamau uneltirile unor răuleni şi forţe oculte. De asemenea, vocile se întrebau patetic cînd vom afla oare adevărul despre 7 aprilie…
Chestia cu adevărul mi se pare foarte complicată. Au trecut, iată, cinci ani, iar lucrurile rămîn în continuare învăluite în mister. Eu, bunăoară, tare aş vrea să ştiu cine erau tinerii mascaţi şi deşiraţi, care aruncau pietre în clădirea Preşedinţiei, ţipînd: „Voronin, na-ţ un mramar!” Vreau să ştiu, dar e limpede că în următorii 20-30 de ani nu voi afla mare lucru.
Noi nu putem dezlega misterul vînătorii din Pădurea Domnească, vînătoare la care au participat doar vreo 30 de oameni, dar sperăm să aflăm adevărul despre un eveniment la care au participat mii de cetăţeni.
Multă vorbărie, multă demagogie am auzit în aceste zile. Nişte specialişti autohtoni în scenarii politice frizau în poveştile lor antiutopiile lui Orwell şi Huxley. Am încercat să urmăresc firul gîndului unui asemenea politolog şi am simţit, la un moment dat, că nu pricep nici o boabă, că mă pierd în hăţişul scenariului sofisticat.
Fireşte, noi vom aştepta, cu multă răbdare, concluziile judecătorilor care examinează aspecte ale evenimentelor din 7 aprilie, vom aştepta ani de zile. Dar anii trăiţi în epoca tranziţiei mă fac să cred că adevărul atît de des invocat astăzi va ieşi la iveală abia după ce nimeni dintre contemporani nu va mai fi în viaţă. Am impresia că nu ar fi puţin nici asta...
