De Paști, când ai impresia că bunătatea coboară generos peste Moldova, privim cu îngrijorare la teatrul evenimentelor din Ucraina, acolo unde se joacă – zic cei mai sceptici - și soarta Republicii Moldova. În ciuda acordului negociat la Geneva, violențele, răpirile și asasinatele nu contenesc în sud-estul Ucrainei; clădiri administrative, aeroporturi și chiar localități întregi sunt blocate de separatiștii pro-ruși, susținuți de faimoșii „soldăței” în verde, cu fețele acoperite.
Nu s-au calmat lucrurile nici în peninsula Crimeea, anexată de Rusia. Edenul, „grădina înflorită” promise de Moscova întârzie să apară. Dimpotrivă, sporesc tensiunile dintre tătarii băștinași – aproximativ 300 de mii de suflete – și noua administrație, care adună în rândurile sale destui interlopi. Încercând să prevină escaladarea conflictului, președintele Putin a emis un decret privind reabilitarea tătarilor și altor minorități naționale din Crimeea, persecutate de regimul stalinist. Decretul însă nu are cum să limiteze pagubele deja pricinuite. Marea problemă, afirmă analiștii independenți, este ca ideea reabilitării să fie înțeleasă în spiritul ei, acolo, în peninsulă, ori, precum în cazul acordului de la Geneva, s-ar putea ca decretul lui Putin să nu fie decât o manevră pentru a descuraja rezistența locală.
Crimeea a devenit un loc periculos pentru trai. Într-un mediu aproape sovietic, moleșit de lente pasiuni estivale, s-a dezlănțuit acum, sub protecția Rusiei, apetitul imperialist și obsesia purității etnice. Noul șef al Crimeii, Aksionov, spune clar că independența și specificul ostentativ al tătarilor nu vor fi tolerate, în condițiile în care în favoarea alipirii la Rusia au votat 97 % din populație. Cine nu respectă această cifră impresionantă n-are decât să plece.
Unul dintre cei vizați de aceste amenințări este Mustafa Djemliev, liderul politic al tătarilor din Crimeea, deputat în Rada supremă de la Kiev, considerat un simbol viu al suferințelor acestui popor. Autoritățile separatiste i-au interzis să intre în Crimeea, pentru că îl văd ca pe un obstacol în calea biruinței totale a Rusiei. Zilele trecute, mascați înarmați au intrat în sediul Medjlis – organul de autoadministrare al tătarilor din Crimeea –, au smuls steagul ucrainean de pe clădire, i-au bătut pe funcționari și pe oamenii din personalul de serviciu. Ulterior, steagul a fost reinstalat, iar clădirea a trebuit să fie asigurată de paza activiștilor tătari.
Blogurile și rețelele de socializare abundă de informații despre șicanele la care sunt supuși musulmanii și cetățenii care au curajul să se declare ucraineni în peninsulă. Concedieri abuzive, ca răzbunare pentru neparticiparea la victoriosul referendum de alipire la Rusia. Intimidări în școli, unde noua putere urmărește omogenizarea elevilor. Violența, tensiunea care se consumă în spațiul domestic nu este numaidecât și imediat relatată de presă, dar o poți citi cu ușurință în spatele imaginii generale. O metamorfoză surprinzătoare și neplăcută a oamenilor, care până mai ieri locuiau pașnic, comunicau, colaborau, nu aveau conflicte interetnice, și deodată ajung să se urască pe temeiul prejudecăților induse de ocupant.
Dacă cei 24 de ani de „îngheț separatist” în Transnistria au sfârșit prin a ne obișnui cu această ruptură care nu a împiedicat totuși evoluțiile democratice pe malul drept, Crimeea reprezintă pentru noi un adevărat laborator de studiu, unde putem urmări „în direct” cum un teritoriu al toleranței interetnice se transformă cu repeziciune în scena unor procese de rusificare și reprimare brutală a drepturilor omului. Crimeea este „destinul alternativ” al Republicii Moldova, imaginea a ceea ce ne așteaptă și pe noi, basarabenii, adică o transnistrizare în timp record, dacă vom rata obiectivul integrării europene.
