Oxana Greadcenco s-a născut pe 25 ianuarie 1990 în orașul Tighina, iar copilăria și-a petrecut-o în satul Fârlădeni, raionul Căușeni, la câțiva km de Tighina. A absolvit Comunicare și Relații Publice la Universitatea „Ștefan cel Mare" din Suceava și a facut masteratul în Turism și Dezvoltare Regională la aceeași universitate. De mai mult de doi ani administrează portalul www.moldova.org, ține un blog de aproape șase ani și este una dintre autoarele proiectului din Chișinău - „Fete pe biciclete".
Luni
E a doua zi de Paște. Mă trezesc acasă, în patul copilăriei mele. Nu sunt religioasă, dar îmi plac sărbătorile în familie. Sunt singurele zile când nu muncesc și totodată nu mă simt vinovată că nu am făcut nimic pentru serviciu. Rar se întâmplă să lenevesc și să n-am mustrări de conștiință. Nu și la țară.
Ador aceste dimineți. Aceeași atmosferă de acum 5, 10, 15 ani. Mama pregătește frumos masa, iar tata îmi analizează minuțios bicicleta: verifica frâna, îi unge lanțul și, în mod obligatoriu, testează soneria. Luăm dejunul împreună, fără grabă, povestim, râdem. Ca în copilărie.
După două zile de leneveală, decidem cu Dan să mergem cu bicicletele la Nistru. E prima lui vizită în Bender, mă întreabă de acte, de vameși. Nu reușesc să-i răspund că deja trecusem cele două posturi vamale și pacificatorii care moțăiau la soare lângă tancul cu steagul rusesc. Nimeni nu ne-a oprit și nici nu ne-a întrebat nimic. Traversăm satul Gâsca și suntem în Bender. Orașul e aproape pustiu. Ne oprim la piață, în fața unei bunicuțe care vindea câteva pungi cu pop corn. Îi zic că nu am ruble transnistrene. Îmi răspunde în română că are nevoie de lei pentru vizita la sora ei din Ungheni, dar nu știe cât să-mi ceară pentru că “nu prișepe în lei”. Zâmbim și mergem mai departe. Admirăm Nistrul, facem poze cu deja celebrul pod care leagă Benderul de Tiraspol și ne întoarcem acasă.
Mama ne așteapta cu zeamă, așa cum numai ea știe să facă. Obosiți, ne întoarcem spre Chișinău, cu gândul la zilele de muncă ce urmează.
Marți
Ajung la birou și analizez un pic statistica site-ului. Cele mai accesate știri din săptămâna trecută sunt știri cu tentă pozitivă. În timp ce mă gândeam cum să găsim o sursă de subiecte pozitive, îmi scrie Irina, stagiara noastră, care îmi vorbește despre doi moldoveni de peste hotare cu povești de succes. Nimic mai frumos pentru prima zi de muncă decât să constați că ai în preajmă oameni care gândesc la fel.
După muncă ieșim cu Anastasia în parcul La Izvor cu bicicletele. O frumusețe de parc transformat în ruine. Ni se alătură un băiat blond, ciufulit, de vreo nouă ani cu o bicicletă prea mare pentru vârsta lui. Aflăm că-l cheamă Aleoșa. După câteva replici schimbate, ne spune timid: Nu cunosc bine româna, sunt la liceul rus. Trecem la rusă, ne povestește despre familie, școală, de parcă ne cunoaștem de-o viață. Nu și-a văzut mama, care se află în Israel, de patru ani. Vorbește cu licăr în ochi că-și va face pașaportul și va pleca la ea. Nu e sigur că se va întâmpla asta, dar speră. Ne spune că în Israel tot anul e cald și va putea să se plimbe cu bicicleta în toate patru anotimpurile. Și câți copii ca el există în țara asta...
După o oră de pedalat împreună, cumpărăm înghețate, ne așezăm toți trei pe trotuar și continuăm povestirile. Aleoșa își ia bicicleta și pleacă acasă, unde îl așteaptă buneii, dar nu uită să ne zică că va veni și mâine seara în parc, în speranța că ne va întâlni și ne vom plimba iar împreună, toți trei, cu bicicletele. Azi acest băiat blond și ciufulit e eroul meu.
Miercuri
În Piața Marii Adunări Naționale – un ditamai panou care anunță concertul de sărbătoare – din 28 aprilie, fără vize. Urât panou. Ajung la redacție și aflu că va cânta în piață trupa mea preferată din Ucraina – Okean Elzy. Probabil va fi primul concert din centrul Chișinăului la care voi merge.
După muncă, petrec două ore în parcul Valea Morilor. Găsesc altfel de oameni decât cei din stradă – mai veseli, mai frumoși, mai sportivi. Câțiva străini, păreau irlandezi la aspect, cântă în parc. Ai noștri se opresc, îi ascultă, lasă câțiva leuți. Dacă în Moldova cântatul în stradă n-ar fi perceput drept cerșetăorie, orașul acesta ar fi mai frumos. Cu siguranță.
Joi
Săptămâna dintre Paște și Paștele Blajinilor e extrem de liniștită, ca în fiecare an. După muncă mă grăbesc să ajung acasă să gătesc. Nu se întâmplă atât de des, dar gătesc din plăcere. Ador această perioadă a anului, când apar în magazine legume moldovenești.
Pentru că peste câteva zile cetățenii moldoveni vor călători fără vize în statele europene, îmi aduc aminte că am o restanță – de vreo două săptămâni tot amân să scriu pe blog despre cum să călătorești ieftin. Îmi place să-mi organizez singură vacanțele, iar în ultimii ani am învățat cum să reușesc să vizitez multe cu bani și timp puțin.
Răsfoiesc cu nostalgie pozele din călătoria de la începutul lunii în nordul Italiei. O adevărată frumusețe de țară.
Vineri
Trec pe la Biblioteca Națională, unde pun la cale cu directorul Alexe Rău expoziția foto cu școlile românești din Transnistria, care va avea loc săptămâna viitoare. Îi vorbesc de fotografii, de carte, despre campania de susținere a acestor școli pe care o vom lansa împreună cu Promo-LEX.
Ajung la birou și încep să scriu despre aventura a patru prieteni, care vor porni într-o călătorie în 22 de țări, în scopuri caritabile. Scriu despre ei și îi invidiez, în sensul bun.
Sunt cu un picior în weekend. Mi-am planificat o grămadă de activități pentru acest sfârșit de săptămână. Și, ca de fiecare dată, voi realiza mai puțin de jumătate. Or, zilele acestea sunt prea însorite pentru a le umple cu treburi serioase. Un sfârșit de săptămână pe cinste să aveți!
