Moldova este în aceste zile scena pe care defilează mai mulți demnitari străini, purtând mesaje diferite și revelând comportamente diametral opuse. Oaspeții din Occident ne-au adus vești bune: Adjunctul Secretarului General al NATO, Alexander Vershbow, a asigurat Moldova de sprijinul puternic al Alianței Nord-Atlantice, încurajând Chișinăul să formuleze solicitări clare pentru întărirea capacităților de apărare ale țări. NATO respectă statutul de neutralitate al Moldovei, dar deschide larg ușa colaborării și declară că e dreptul suveran al Moldovei să-și revadă opțiunea în ce privește aderarea la Alianță – „fără interferenţe, intimidări, fără frică de intervenţii şi anexare. Alegerea aparţine poporului şi guvernării, nu liderului unui alt stat”, a precizat dl Vershbow și aluzia la Rusia lui Putin a fost cât se poate de limpede.
La rândul său, Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, care a ținut ieri un discurs public la Palatul Republicii, a anunțat data semnării Acordului de Asociere a Moldovei cu Uniunea Europeană – 27 iunie 2014. Domnul Van Rompuy, bine informat asupra situației reale de la noi și din regiune, a îndemnat clasa politică moldoveană să nu se lase divizată și intimidată de cei ce vor să zădărnicească parcursul european al țării. Şi pentru a fi mai concret a evocat una dintre fobiile cultivate insistent în Moldova, și anume că aderarea la Uniunea Europeană va însemna trecerea Moldovei la catolicism. Dacă asemenea baliverne încă îşi mai fac efectul, asta arată cât de naivi, cât de slab informați și de puțin pregătiți psihologic sunt cetățenii noștri pentru integrarea europeană. Guvernarea, dar și societatea civilă și instituțiile media, au mari restanțe la acest capitol.
Data de 27 iunie 2014 ne obligă să parcurgem fără greşeală intervalul ce ne mai desparte de momentul semnării Acordului de Asociere. Dar anunțarea acestui termen reprezintă un semnal și pentru adversarii integrării europene, cei care ar vrea să lanseze diversiuni împotriva Republicii Moldova. Așa cum s-a întâmplat cu țara vecină, Ucraina, și consecințele se văd până acum.
Ca o demonstraţie că Moscova stă cu ochii pe noi, vicepremierul rus, scandalosul domn Rogozin, ne-a oferit la sfârșitul săptămânii trecute un adevărat thriller, combinat cu o farsă ieftină. Deși i s-a sugerat că vizita lui nu este binevenită, Rogozin a ignorat opinia Chișinăului și s-a dat în spectacol la Tiraspol, de 9 Mai, iar la plecare a luat cu el listele de semnături ale transnistrenilor în favoarea alipirii la Rusia. Doar că „locotenentul” celui care adună „pământurile” și „sufletele” rușilor într-o singură teacă avea interdicție de survol în spațiul european (prin România și Bulgaria), așa încât a trebuit să se întoarcă la Chișinău, să depună cutiile cu semnături separatiste în brațele poliției moldovenești, să-și abandoneze colegii din avionul privat cu care venise și să zboare la Moscova cu o cursă obișnuită de pasageri, spăsit și fără pompă diplomatică.
Ce m-a uimit mereu în felul de a fi al oficialilor ruși este tupeul cu care aceștia, prinși cu mâța în sac, se pretind victime ale unor abuzuri din partea țărilor pe care tot ei le subminează şi le destabilizează, ca şi talentul de a minţi împotriva tuturor evidenţelor. Astfel Rogozin, ajuns la Moscova, ne-a amenințat cu bombardiere, aşa ca să înţelegem că nici „râul, ramul”, vorba poetului, nu vor scăpa, exact ca în vremurile sultanului Baiazid –, iar premierul rus Medvedev a promis represalii pentru îndrăzneala Moldovei de a-și apăra integritatea și demnitatea.
Două lumi, două seturi de valori, două „oferte de destin” inconfundabile. Pe de o parte: protecţie, dezvoltare, liberă circulaţie, pe de altă parte: ofense, şantaj, ameninţări contondente. Sper că moldovenii au sesizat diferența.
