Linkuri accesibilitate

Cine muşcă din pahare?


Seniorii războiului din Bucureşti agită când şi când armele spre Moscova, unii tovărăşeşte, alţii din plictiseală sau foame electorală...




Cu armurile pe ei, politicienii îşi zăngăne zalele peste câmpiile electorale. Nu-i vedem de coifuri, dar le-a obosit respiraţia şi şi-au pierdut azimutul. Uneori pică în propriile şpăngi. Nu programul politic îi ţine în luptă, ci premiul final. Când ritmul producţiei de victime scade la hectar, preşedintele şi premierul se ocupă să-l accelereze, să-ntindă covoare roşii de sânge până la urnele electorale.

Războiul intern are zilele acestea ca temă războiul extern. Prinşi în hora chelfănelilor electorale, seniorii războiului din Bucureşti agită când şi când armele spre Moscova, unii tovărăşeşte, alţii din plictiseală sau foame electorală, uitând că nu şi-au tras pe ei scutul antirachetă şi stârnind riposte belicos-ironice din partea celor care încă mai consideră Bucureştiul periferia lor politică. Simţindu-se protejaţi de prietenii mai mari, politicienii români bat din tobă să facă ursul rusesc să danseze. Doar că tobele îl agită şi-i măresc foamea.

Aflat într-o vizită la Fabrica de avioane de la Craiova, Victor Ponta îi liniştea pe muncitori că ar putea urma, da! un război, dar măcar vor avea ce pune pe masă. Ştirea bună e că va fi mult de lucru. Conform acestei logici, căderea unui asteroid ar fi cea mai bună ştire pentru industria şi medicina românească. Până una-alta, în urma tensiunilor din Ucraina cei care au ce pune pe masă sunt politicienii.

Pentru că sentimentele de frică sunt proaspete nu e politician să nu le exploateze. O stafie bântuie Europa, cea a URSS-ului. Mulţi sunt cei care au cedat tentaţiei înecând drama ucraineană în propriile şampanii politice mă rog, beri sau votci politice cu care-şi tratează electoratul. Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care a vizitat Tiraspolul de Ziua Victoriei, scria pe contul său de Twitter că România a închis culoarele aeriene pentru avionul său, dar că data viitoarea ne va survola graniţele cu un avion militar. Un spirit de glumă care l-a făcut pe Traian Băsescu să se întrebe, cu aer de cunoscător, câte pahare de votcă a băut oficialul rus înainte să scrie vorbele astea. Oficialul rus, ameţit e drept, dar de aburii războiului, i-a ripostat meditând şi el la paharele de votcă pe care le va fi băut Traian Băsescu înainte să închidă spaţiul aerian pentru avionul rus.

În treacăt fie vorba, e de înţeles această ceartă pe pahar. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat un top mondial al consumului de alcool pur în care Belarus şi Moldova ocupă primele două locuri, urmate de Lituania. Rusia e pe locul patru şi România pe cinci. Chiar dacă România pierde teren în campionatul mondial de tărie, premierul Ponta vrea să pară mai treaz ca toţi şi a calificat răspunsul prezidenţial drept inconştient şi iresponsabil. Poate spera ca scandalul internaţional cu iz de cârciumă să şteargă din memoria colectivă caricaturala trecere în revistă a dezastrelor inundaţiilor. Poate că, îmbătat de tămâierile propagandiştilor, ar fi vrut să-i fie uitate propriile spuse „inconştiente” şi “iresponsabile” în legătură cu intelectualii decoraţi de Traian Băsescu. Poate că e încă ameţit de aburii de kerosen din avionul militar american pe care a fost copilot.

Ameţeală mare. Ar trebui să se pună de acord în legătură cu conflictele din Ucraina, spuneau, în fine, în consens, cei doi, preşedintele şi premierul. S-au întâlnit în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării iar premierul, pare-se mulţumit că i s-a dat atenţie, a ieşit din sala de consiliu spunând că s-au pus cu toţii de acord pe tema sacţiunilor impuse Rusiei. Oricum, spunea el, modul în care şi-a ales cuvintele în timpul vizitei la Craiova a fost nefericit. Este o situaţie în care nefericit devine sinonim cu inconştient şi iresponsabil.

Torţele războinice ale premierului nu s-au aprins din senin iar fumul lor i-au ameţit pe oamenii din ministerul Apărării care au publicat în Monitorul Oficial formularistica pentru controlul medical al rezerviştilor convocaţi la oaste. „Este doar o republicare de rutină, spun oficialii din minister, în România armata nu este obligatorie”. Între timp, mai mulţi rezervişti au primit ordinul să se prezinte la comisariat. „În caz de război, vor fi convocaţi bărbaţii între 20 şi 35 de ani, dar acum nu este cazul”, spun aceleaşi voci care nu ştiu cum să explice ordinele date de unele comisariate. O fi vreun plutonier pe care atmosfera încălzită de motoarele duduind ale Alianţei Nord-Atlantice l-a făcut să aţipească şi să viseze monştri.

Perspectiva ordinelor de convocare a început să aprindă imaginaţia colectivă. În epoca reţelelor de socializare punctul de vedere al omului obişnuit este mult mai sonor şi mai influent. Spectrul convocării militare îi face pe unii să se întrebe ce sau pe cine ar trebui să apere în cazul ipotetic al războiului. Iar întrebările lor au devenit virale. Pe cine să apere? O reţea politico-financiară care nu mai cunoaşte graniţe ideologice când e vorba despre propria supravieţuire? Zilele trecute, Parlamentul a fost convocat de urgenţă pentru a stabili soarta penală a deputatului PMP Florin Popescu, acuzat că şi-a mituit electoratul, în 2012, cu zeci de tone de pui congelaţi. Şedinţa a durat 45 de secunde pentru că nu s-a întrunit cvorumul şi toată lumea era grăbită să-şi mituiască propriul electorat. Anticorupţia nu a fost urgentă decât atunci când îi controla la conturi.

Aşadar, pe cine să apere? Interlopii care profită de pe urma influenţei politice? Tranşeele economice ocupate de politicienii care împuşcă francul şi euroul? Capitalismul românesc în care au răzbit doar mercenarii partidelor, foştii securişti sau „pui de comunişti”? Statul pe care preşedintele se laudă că l-a pus la slăbit, deşi salariile pentru clienţii de la conducerea regiilor autonome sau societăţilor cu capital de stat au crescut la fel ca şi incompetenţa instituţiilor? Să apere puterile în stat? Justiţia din care fiecare a făcut ce-a vrut iar cei pedepsiţi cu arestul la domiciu sau în celule de lux duc o viaţă pe care mulţi dintre oamenii obişnuiţi o invidiază? Parlamentul mai pestriţ ca o Curte a Miracolelor? Locul unde singurul legiuitor serios este procedura adoptării tacite? Guvernul plin de amatori şi incapabili ieşiţi să se pozeze cu catastrofele şi să-şi facă selfies cu viitura? Preşedinţia?

Surse din fostul partid prezidenţial susţin că preşedintele foloseşte resursele umane şi financiare ale Administraţiei sale pentru a-şi finanţa oamenii, ieri PDL astăzi PMP. Comentând recentele sondaje care marchează o creştere spectaculoasă a partidului prezidenţial, Theodor Stolojan, fost tovarăş de drum al lui Traian Băsescu susţinea că nu ar fi primele servicii plătite din bani publici, dar în folosul preşedintelui. Pe de altă parte, spune fostul candidat la Palatele Cotroceni şi Victoria, ar fi dreptul lui să comande asemenea sondaje pentru a cunoaşte starea de spirit a populaţiei pe care-o ameţeşte zilnic la televizor.

În afara oamenilor simpli, călcaţi mereu de carul triumfal condus sub influenţa beţiei puterii, toţi cei care s-au implicat în războaiele României au de câştigat: războiul face zgomot şi atrage atenţia, ascunzându-i pe ceilalţi competitori sub perdele de fum lacrimogen, unde pot deveni victime colaterale ale unei crime perfecte. Starea de război psihologic concentrează atenţia doar pe eroii principali. Pentru preşedinte şi premier o situaţie în care amândoi câştigă. Preşedintele îşi poate împinge mai departe luntrea sublimă în care şi-a cocoţat muzele şi familia politică, sperând la mai mult şi mai bine la viaţa de după viaţa la Cotroceni. Între timp, premierul îl substituie tot mai mult, ca un învăţăcel sârguincios sperând, cu talentul său înnăscut de a copia, că mâine-poimâine va şti să-i imite nu doar vocea, ci şi semnătura pe actele oficiale. Că va reuşi să facă tranziţia fără să observe nimeni schimbarea.
Previous Next

XS
SM
MD
LG