Născut la 22 decembrie 1936 în satul Mincenii de Jos, comuna Cinişeuţi, judeţul Orhei, România, actualmente R. Moldova. Studii universitare, grad didacic I. Cursuri de jurnalism la Kiev. Din noiembrie 1964, angajat la redacţia gazetei „Farul Nistrean” (Rezina) cu sediul în Râmniţa. Traducător, lucrător literar, şef de secţie,redactor-adjunct, ulterior redactor-şef. Publicaţii în revistele Nistru, Codrii, Literaturnaia Gazeta. Cărţi publicate: „În avangardă”, „Cotitura”, „Vin toamnele”, „Sudibâ”, „Dincolo de clipa memoriei”, „Închinare Înaintaşilor”, „Tribunalul Conştiinţei”, „Minceni — ceatatea sufletului nostru”.
LUNI
Sunt sub impresia unui Simpozion consacrat unui mare om de știință, academician, renumit profesor, laureat al Premiului Național al Republicii Moldova. Să ne fie clar din capul locului: simpozionul s-a desfășurat într-un mod foarte rodnic prin luările de cuvânt ale participanților la această manifestare jubiliară, prin referatele prezentate de academicieni, doctori și doctori habilitați în științe, candidați la titlul de doctor, colegi ai octogenarului, foști studenți ai domnului profesor. În încheiere un cuvânt de mulțumire pentru felicitări și înaltele aprecieri a rostit omagiatul.
Plăcut impresionat de manifestare, acasă însă m-am întors cu o umbră de obidă în suflet. Ceva zguduitor fierbea în conștiința mea, deși eul îmi tot șoptea: „Liniștește-te, căci ACEȘTIA nu sînt primii și se poate întâmpla să nu fie ultimii”.
Parcă aud o voce care mă întreabă: cine, mă rog, sînt ACEȘTIA și despre ce totuși este vorba? DESPRE ETICĂ E VORBA și DESPRE BUNUL SIMȚ al unor nesimțiți. Despre ACEIA care mereu și pretutindeni întârzie. Despre aceia care, asemenea unui destrăbălat elev, părăsesc manifestările, nerăbdând să asiste măcar până la mijlocul lor.
Publicul și mai ales cei tineri, nedumeriți, strâng din umeri și zic: „Mai bine nici nu veneau”, iar unii din ei se pot întreba: poate așa trebuie și undeva, posibil, într-un ungheraș de suflet prinde a încolți INDIFERENȚA, EUL EXAGERAT, NEOBRĂZAREA ȘI NESIMȚIREA. Iar de, Doamne, ferește! la înmormântări să mi-i vezi pe ACEȘTIA cum se agață ca lipitorile de sicriu, iar unii din ei au NESIMȚIREA de a rosti și cuvântări elogiante, sfârșindu-le cu banala și fără de nici o culoare bâlbâială: „Adio, domnule X”! În memoria noastră veți trăi veșnic!”.
Îndrăznesc să amintesc o povestioară auzită de la un pădurar. Cică la înmormântarea unei căprioare sfâșiate s-au adunat toate viețuitoarele pădurii. După tradiționalul „Să-i fie țărâna ușoară ”, a urmat un concurs pentru cea mai elogioasă inscripție pentru monument. Vulpea, ca vulpea, a șters-o vulpește. Iepurele, tremurând, s-a ascuns după o tulpină. Ursul, spunând că el nu are nimic cu moartea căprioarei, a refuzat categoric să participe la concurs. Textele celorlalți au fost respinse și astfel a venit rîndul lupilor. „Dormi în pace, neuitata și buna noastră căprioară” a fost inscripția de pe monument, iar mai jos cu litere de-o șchioapă, urlând, au scris: „O HAITĂ DE LUPI ”.
MARȚI
Mă gândesc la recensământul care se desfășoară în Republica noastră și la unele campanii electorale. Cu mult înainte, dar mai ales în prag de alegeri, cutiile poștale crapă de încărcătura „ofensivei de agitațieși propagandă”. Despre recensământ doar două-trei informații s-au strecurat prin unele ziare și canale TV. Majoritatea populației habar nu are despre acest important eveniment, ca să nu mai amintesc de unele întrebări în jurul cărora ani la rând nu pot ajunge la un numitor comun chiar și unii „savanți”. Mă refer la NAȚIONALITATE și ETNIE - lucruri extrem de importante, dar premeditat încâlcite de ambițiile imperiale.
Recenzorii care m-au interviat completau formularul cu creionul și numai după insistența mea au folosit pixul. Și după toate astea m-am întrebat: cum putem să facem lucruri demne de stimă și laudă, dacă în unele cazuri într-o mână ținem „CARANDAȘUL”, iar în cealaltă „GUMA”?!
MIERCURI
Majoritatea vecinilor mei acceptă aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europenă. Unii însă, aproape agresivi, demonstrează o poziție contrară și ca argument invocă că după aderarea RM la UE, țara noastră va deveni un teritoriu pentru bazele militare ale NATO. Nu pot să știu dacă NATO va disloca cândva trupe în RM, dar știu că această alianță militară are trupe, de exemplu, în Italia și România. Însă aceste trupe nu au blocat nici o școală italiană și nici o unitate de învățământ românească și nu dă indicații nici italienilor și nici românilor cum se numesc limbile lor și în ce grafie își pot așterne gândurile. Un alt comportament au oficialitățile sprijinite de armata a 14-a dislocată pe malul stâng al Nistrului. La Râmnița și Tiraspol școlile românilor transnistreni au probleme serioase, una din cele mai recente fiind blocarea contului financiar și chiar reținerea sub escortă a conducerii școlii cu predare în limba română din Tiraspol. Mai putem oare adăuga aici ceva?!
JOI
Azi, doamna Tatiana, vecina noastră de la primul etaj , a răsădit florile din fața casei și le-a așezat într-un ghiveci. Sub streașina casei a atârnat încă trei ghivece la fel de frumoase, florile fiind de diferite culori, de ți-e mai mare dragul să te uiți la ele. Dar mai avem și alte vecine care mâncând semințe, scuipă cojile în toate părțile. Dar dacă uneori ograda prinde a se îneca în gunoaie, neapărat se văicăresc întrebător: „Oare primăria chiar nu vede dezordinea asta?” Și m-am gândit că nu ar fi rău dacă primăria într-adevăr ar vedea nepăsarea asta a noastră față de noi înșine și ne-ar sancționa cu vreo amendă, două. Cine știe, poate o astfel de metodă ar putea trezi în unii din noi sentimentul de a fi gospodari!
VINERI
Oamenii vin. Oamenii se duc. Trecerea lor prin viață este o literă, un rând în filele de istorie ale unui sat, ale unui județ, ale unei Țări.
Unii pleacă în neființă totală. Alții dăinuesc în memoria noastră ca o răscolitoare poveste despre Feți-Frumoșii neamului.
Unul dintre aceste personalități a fost, este și va rămâne de-a pururea ALEXANDRU MATEI COTRUȚĂ, născut la 6 octombrie 1828 în satul Mincenii de Jos, satul meu de baștină din părțile Rezinei. Scriu despre aceasta, pentru că azi un nepot de-al meu, minceneanul Veaceslav Afanasiev, membru al Academiei de Științe Naturale a Rusiei mi-a dăruit o monografie, întitulată NOBILIMEA BASARABEANĂ ÎN EPOCA REFORMELOR DIN IMPERIUL RUS, în care este inclusă și o schiță a subsemnatului, întitulată „Dincolo de clipa memoriei ”.
Şi pentru că plouă afară, trăiesc cu amintiri. Ori de cite ori merg in ospetie la nepoti, Ruxanda si Razvan s-au stabilit cu traiul in Italia impreuna cu parintii lor de mai multi ani, nu incetez sa ma minunez de cultura lor ecologica. O stiinta pe care și-au insusit-o acolo in Italia. Nu a fost o chestie simpla, ori acasa nu le-a cultivat nimeni obiceiul de a selecta si in cele din urma diferentia plasticul de hirtie, sticla de metal etc. etc.Vorbesc de deseurile si gunoiul casnic pe care orce familie il produce zilnic cu nemiluita. Îmi amintesc cum am aruncat odată hirtia in lada pentru plastic si am fost luat la 3 parale. Bunele, zice Razvan, daca vine un control, serviciile de salubrizare o fac cu regularitate, înhatam o amenda de ne umfla risul. Dupa care cu multa delicatete mi-a explicat ca fiecare din noi este responsabil de poluarea planetei si daca nu vom avea grija noi atunci generatiile urmatoare vor avea de suferit. A spus-o cu atita seriozitate si convingere incit m-am simtit oarecum jenat si responsabil de toate deseurile pe care la noi in Moldova nu a mai avut grija nimeni sa le prelucreze asa precum se cuvine, de pesticidele aruncate anapoda prin câmpuri, de fântânile otravite si multe alte pacate in acest sens. M-am gindit atunci, Doamne, au trebuit sa vina nepotii mei in Europa ca sa aflu care sunt regulile elementare de „smaltire i rifiuti". Si ca sa vezi capitalistii acestea au facut o intreaga afacere din uzinele de prelucrare a deseurilor.
