Cred că cel mai nefericit mod de a reacţiona faţă de rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European sunt lamentările şi defetismul. Da, într-adevăr, partidele eurosceptice şi chiar violent eurofobe au câştigat teren; da, indiscutabil, în mai multe ţări – Franţa, Anglia, Grecia, Belgia – se înregistrează o progresie a extremelor, atât a extremei drepte cât şi a extremei stângi. Şocul e puternic, dar semnele prevestitoare se făcuseră mai demult simţite. Să luăm cazul Franţei, unde Frontul Naţional a devenit, cu cele 25 mandate de deputat, principalul câştigător. Discursul lui Marine Le Pen se suprapune, în multe privinţe, cu discursul stângii extreme: condamnare vehementă a supremaţiei băncilor şi a „finanţei mondiale”, respingere a liberalismului şi anti-americanism virulent. Dna Le Pen tună şi fulgeră împotriva „diktatului” de la Bruxelles, împotriva „comisarilor europeni”, diatribe pe care le-am mai auzit şi noi în România, acum doi ani spre exemplu. În plus, Frontul Naţional preconizează limitarea drastică a imigraţiei, vizate fiind în special lumea musulmană şi ţările africane.
Or, din cine este format electoratul Frontului Naţional? Din muncitori în primul rând, din şomeri, din oameni simpli dezamăgiţi de partidele tradiţionale şi care, într-un fel sau altul, se regăsesc în discursul lui Le Pen. Succesul formaţiunii naţionaliste se datorează şi derutei principalelor partide – socialiştii au cunoscut un adevărat dezastru iar U.M.P. (Uniunea pentru o Mişcare Populară) trece printr-o gravă criză, mai ales după descoperirea finanţărilor electorale frauduloase. Marine Le Pen profită de acest context şi dă iluzia că practică o altfel de politică, în afara intereselor materiale meschine.
Nu există greşeală mai mare, în poziţionarea faţă de Frontul Naţional şi de partidele de factură apropiată, decât escamotarea problemelor delicate şi refugiul în „corectitudinea politică”. Faptul că Frontul Naţional speculează tema imigraţiei nu înseamnă că nu există o problemă a fluxurilor migratorii şi că nu s-a produs, în multe ţări, o fractură între identitatea naţională şi dorinţa de integrare a imigranţilor. În mod evident, ţările europene vor trebui să caute soluţii şi să-şi regândească priorităţile. Esenţială este redefinirea valorilor, cele spirituale înainte de toate, care să permită salvarea şi continuarea proiectului construcţiei europene. Aşa cum scria marele filosof polonez Leszek Kolakowski, „ne afirmăm apartenenţa la cultura europeană prin capacitatea noastră de a păstra o distanţă critică faţă de noi înşine, prin voinţa de a ne privi prin ochii altora, prin preţuirea pe care o arătăm toleranţei în viaţa publică şi scepticismului în munca intelectuală, prin faptul că lăsăm deschis câmpul interogărilor”.
