Călătoresc spre Wuwei cu o familie mare: mama, tata, bunica, bunicul și doi copii ambii în jur de trei ani, unul al celor doi și un altul de care se ocupa doar bunicii. Mama face poze cu mine și cu fiica ei, chiar înainte ca aceasta să vomite cu forță toate prostiile
cu care o îndopaseră până atunci. Crenvurști care se vând la bucată, gratinați cu diverse sosuri și pe care chinezii îi mânâncă goi, ca pe grisine; ouă fierte care, de asemenea, se vând peste tot la bucată; supă cumpărată din supermarket în recipiente largi de carton; roșii cherry, care aici se află în zona fructelor și se și consumă ca atare la desert, la fel și castraveții de mici dimensiuni. Copiii se zbenguie peste tot, poartă pantaloni largi, croiți cu o gaură mare între picioare, iar pe dedesubt nu au nimic, pentru a simplifica lucrurile atunci când au nevoie la toaletă.
Pe măsură ce se apropie de Wuwei, trenul traversează tot mai multe orezării, dar și plantații de soia, de ceai și de cereale. Casele cultivatorilor sunt mici, făcute parcă din același pământ galben, care face solul mai roditor.
Spre deosebire de Lanzhou, Wuwei a fost întotdeauna un centru intelectual, unde confucianismul a rămas aproape tot timpul mai mult decât o tradiție, îmi spune Summer, înainte să iau trenul spre vest. O tradiție pe care mizează astăzi și președintele Chinei, Xi Jinping, care a spus la nici un an de la instalarea sa în funcție că a ajuns la concluzia că problemele pe care le are astăzi țara și declinul moral chinezilor, tot mai obsedați de bani și-ar putea găsi rezolvarea în „tradițiile culturale” ale religiilor tradiționale Confucianismul, Budismul și Taoismul. Xi crede că revenirea la vechile credințe ar reduce în viitor corupția, un fenomen ascuns până nu demult, dar care a început să fie scos la iveală în ultima perioada. Potrivit ultimului raport al Curții Supreme de Justiție, trimis Parlamentului anul trecut, în luna martie aproape 150.000 de oficiali au fost condamnați în perioada 2008-2012.
Peste tot în China vechile temple și pagode se refac, iar tinerii, mai ales, se întorc la vechile credințe. Xi Jinping joacă această carte a încurajării religiei, sub pretextul revenirii la moralitate și pentru scăderea corpuției, dar în același timp, ideea, care nu este neapărat nouă deschide o nouă supapă necesară prin care partidul unic slăbește o chingă, doar pentru a o strânge pe următoarea, într-o țară în care Internetul este la fel de bine păzit ca piața Tienanmen. De aici din China nu se pot accesa prea multe site-uri de știri internaționale și cu atât mai puțin Facebook sau Youtube.
Confucianismul, redescoperit de liderii comuniști la începutul anilor 2000 este o nouă doctrină care se aplică atât în interior, cât și în exterior pentru cucerirea culturală a statelor vecine, mai ales a celor din Asia Centrală, dar și cu scopul învățării limbii chineze peste tot în lume. În jur de 250 de Institute Confucius funcționează în peste 70 de țări și peste 35 de milioane de oameni învață chineza în toate colțurile planetei.
„Oamenii îl citesc pe Confucius pentru a se descurca mai bine în viață și în afaceri” crede fotograful pe care l-am întâlnit la Templul lui Confucius din Wuwei, oraș important pe ruta nordică a Drumului Mătăsii. Este de fapt mai mult decât un templu, o Academie Confucianistă, un complex cu săli de curs, grădini interioare răcoroase, locuri de rugăciune, toate construite în 1439. Fotograful se ocupă mai ales de detaliile acestei construcții și a fost trimis să ilustreze un text despre arhitectura locului. Suntem de altfel singurii vizitatori ai acestei vechi Academii, care a devenit muzeu.
Confucius (551-479 î.Ch) este la fel de actual astăzi ca acum 2000 de ani îmi spune artistul între două cadre în care focusează pictura grinzilor de sub acoperiș, fiindcă învățăturile lui sunt „pentru toți”. Îl întreb dacă l-a citit pe marele filosof. „Nu e nevoie”, îmi răspunde senin, citatele lui apar peste tot. Fotografiile lui se opresc la ornamentele de pe acoperiș, la bârnele fin sculpate, la panourile care leagă grădinile între ele, la clopoțeii de vânt atârnați în cele patru colțuri ale clădirii principale și care fac zgomot la fiecare adiere. Fiecare schimbare de ritm pe care o observă în detalii e mărită cu obiective uriașe.