Ministerul Muncii Protecției Sociale și Familiei lansează: „Paşi Spre Standarde Europene – Noua Platformă a Dialogului Social pentru Moldova”.
Federaţia Naţională a Agricultorilor AGROINFORM, Uniunea UNIAGROPROTECT, Federaţia Fermierilor din Moldova şi Asociaţia „MOLDOVA FRUCT” organizează o conferință de presă la care vor să dea o replica Ministerului Economiei; în dispută procurarea carburanţilor şi locul de ramură strategică a agriculturii.
Expert-Grup se va ocupa de modul cum se fac achiziţiile publice.
Preşedintele american Barack Obama şi secretarul de stat John Kerry încep turneul european care-i va duce la Varşovia, Paris şi în Normandia. Preşedintele Obama va fi înainte şi la Bruxelles, pentru reuniunea la vârf a grupului principalelor şapte ţări industrializate.
La Varşovia va avea loc comemorarea a 25 de ani de la primele negocieri la masa rotundă organizate într-o ţară comunistă între partidul comunist şi opoziţie, care au marcat începutul prăbuşirii regimurilor comuniste din Europa de Est.
În Normandia, pe 6 iunie, au loc ceremonii marcând 70 de ani de la debarcarea aliată în al Doilea Război Mondial, ceremonii la care va fi prezent şi preşedintele rus Vladimir Putin. Preşedintele ales al Ucrainei, Petro Poroşenko a fost de asemeni invitat.
Didier Burkhalter, preşedintele în exerciţiu al OSCE, îşi continuă turneul în Georgia, Armenia şi Azerbaidjan. Astăzi este la Erevan.
La Bruxelles are loc reuniunea miniştrilor apărării din ţările NATO.