Squarepusher este unul din pseudonimele muzicianului și producătorului englez Tom Jenkinson, ale cărui compoziții conțin elemente de drum and bass, acid house, jazz și de muzică electroacustică, într-o orchestrație în care instrumente muzicale reale se amestecă cu surse de sunete digitale.Squarepusher a spus cîndva că dorește să pună stilurile muzicale să se interogheze unul pe altul, și chiar face asta, afirmă el, lovind unul de altul elemente divergente din punct de vedere stilistic, cam cum făcea Frank Zappa, despre care Jenkinson afirmă că îi este tot timpul în preajmă, spiritual vorbind.
Acum câteva luni, o echipă de roboticieni japonezi i-au propus lui Tom Jenkinson să compună muzică pentru o trupă alcătuită din roboți. Roboți care cântă la instrumente reale, tobe, bass, ghitări etc. Așa a apărut albumul „Music For Robots”, lansat de Squarepusher & Z-Machines în aprilie 2014.
Un cronicar muzical notează că acest album e în sine o superbă ironie: deși muzica e scrisă pentru - și interpretată de - roboți, de mașini cu alte cuvinte, ea sună mai organic, mai uman și mai cald decît tot ce a compus pînă acum Squarepusher.
Noi ascultăm piesa „Sad Robot Goes Funny”, precizînd că ghitaristul de aici are 78 de degete, iar bateristul 22 de brațe.