Cu 10 zile înaintea semnării Acordului de Asociere, insurecția separatiștilor de la Comrat și Bălți pare să se amâne – scoși în vileag de presă, diversioniștii pro-ruși probabil își reevaluează tacticile. În schimb, se încinge competiția politică. Cel mai constructiv și mai prospectiv, în noul turnir al promisiunilor, este PLDM-ul. Prim-vicepreședintele acestui partid, premierul Iurie Leancă, vizitează capitale din Vest, dorind să obțină sprijin pentru o perspectivă clară de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană. Însă angajamentele cancelariilor occidentale nu sună prea ferm, sunt diluate în formule de politețe diplomatică, cum e cazul președintelui Hollande, de exemplu: Franța menajează sensibilitățile Rusiei și nu vrea să piardă mănoasele contracte militare pe care le are cu Putin. Însă asemenea „jocuri” și interese promiscui la nivel înalt nu trebuie să descurajeze forțele politice pro-europene din Moldova, ci mai degrabă să le ambiționeze, pentru că este o luptă de purtat și pe plan intern, și pe plan extern.
Liberal-democrații au prezentat zilele acestea schița unei strategii de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană, descifrată pe etape, și anume: depunerea cererii de aderare în 2015, obținerea statutului de țară-candidat în 2017 și integrarea propriu-zisă în 2020. Este un proiect îndrăzneț ce necesită solidaritate, efort și, mai ales, continuitate democratică după alegerile din noiembrie.
Partea mai primejdioasă în această dorință de individualizare a partidelor, de poziționare a lor în perspectiva unor negocieri, este că în foc sunt aruncate teme majore, care ar trebui să reprezinte obiectul unui consens național, nu prilejuri de polemici și delimitări politicianiste, cum sublinia, deunăzi, la Chișinău, și Jose Manuel Barroso, referindu-se la cauza integrării europene. Este îmbrățișată din nou retorica „centristă”, de mult depășită, care spune că Moldova ar putea fi o „punte” convenabilă între Est și Vest. Sau „liber-schimbismul” comunist. Președintele PCRM Voronin declară într-o săptămână că nu putem merge în Uniunea Eurasiatică, pentru că aceasta nu există și că n-ar fi împotriva semnării Acordului cu Bruxelles-ul, desigur, după unele revizuiri de text, iar într-o altă săptămână solicită din nou integrare eurasiatică.
Această ambiguitate a profitorului este contrazisă chiar de „partenerul nostru strategic” din Est, care vrea loialitate necondiționată și nu acceptă obișnuitul „flirt” moldovenesc cu unii și cu alții. Un adjunct al ministrului economiei de la Moscova a avertizat Chișinăul că Republica Moldova va trebui să aleagă între CSI și Uniunea Europeană, pentru că sunt două structuri incompatibile, să nu-și imagineze că va beneficia de același „confort” în relațiile bilaterale. Afirmația oficialului rus s-ar cuveni să-i trezească la realitate pe numeroșii adepți de la noi ai unei „Elveții moldovenești” – o iluzie înșelătoare, o utopie politică întreținută de cei care nu vor stat de drept după model european, nu vor economie competitivă și concurențială, care să înlocuiască caracterul oligarhic-monopolist al business-ului moldovenesc.
Toate aceste dubii, ezitări, replieri și stupori în fața intransigenței Moscovei se întâmplă pe fundalul escaladării conflictului din Ucraina, unde se produce o dramatică, sângeroasă alegere de destin, pe care moldovenii au șansa să o facă în condiții de pace. E nevoie doar ca partidele care vor binele țării să aibă în sfârșit curajul să spună lucrurilor pe nume.
